Blogger de 5 ani

N-am avut niciodată probleme legate de locul în care stau atunci când îmi scriu postările de pe blog și cu atât mai puțin mă interesează device-urile care mă ajută să-mi fac treaba, dar trebuie să recunosc că am un oarecare confort atunci când scriu dimineața la masa mea din living, doar eu cu gândurile mele.

Să luam de exemplu situația de față. E duminică seara, stau pe terasa și în stânga mea, deși s-a racorit și bate ușor vântul, Sonia se bălăcește în piscină și mă strigă să-mi arate cum înoată. În dreapta mea Iulia scrie sârguincioasă (asta dacă nu punem la socoteală faptul că sâmbătă le-a ignorat total) temele la matematică. Mama ne strigă de jos și ne anunță că a tăiat un pepene și cine dorește, e invitat să-și miște fundul la masă. De undeva de pe stradă se aud niste plânsete de copilași. Cu toate astea în jur, greu poți scoate o scriere decentă, dar absolut nicio secundă nu mi-am pus problema că scriu tâmpenii, n-am avut niciodată pretenția ca textele mele trebuie să sensibilizeze pe cineva (excepție fac cele două, trei texte în urma cărora vă rugam să ajutăm împreuna pe cineva), e practic viața mea scrisă aproape zi de zi vreme de 5 ani, în primul rând pentru mine, apoi pentru fetele mele (am convingerea ca într-o zi le vor fi de folos posturile astea, fie și numai pentru că le scormonesc memoria) și nu în ultimul rând pentru voi, cei care, intenționat sau nu, ați ajuns să citiți, să mă cunoașteți astfel și uneori să-mi spuneți câteva cuvinte.

Acum zece zile s-au împlinit 5 ani de când am început să scriu și s-au adunat de-a lungul acestor ani nici mai mult nici mai puțin de 1565 posturi și 17430 comentarii. Dacă e mult sau puțin, important sau irelevant nu cred că interesează pe nimeni, cu excepția mea, firește.

Evident, nu mai sunt același om de acum 5 ani, m-am schimbat mult, dar nu esențial. Am învățat, am povestit, m-am împrietenit, am comentat, m-am simțit bine.

Am cunoscut oameni care scriu și oameni care spuneau despre ei că nu pot să scrie. Pe aceștia din urmă nu-i înțeleg deși le respect alegerea. Sunt oameni cu idei, cu viziune și, unii, cu mult timp liber, și totuși ei aleg să nu scrie. Mă bucur că nu mă număr printre ei. Și mă mai bucur că sunt mulți cei ca mine, cei care scriu, care înțeleg că suntem ceea ce simțim, ce facem, ce știm, nu ceea ce avem.

Între timp s-a făcut târziu, am rămas singură pe terasă și laptopul mă anunță că bateria e pe terminate, are nevoie de  priză pentru reîncărcare așa cum eu am nevoie să scriu pentru a căpăta forță.

Sper ca scrisul să-mi fie încărcător toată viața!

(Visited 115 times, 1 visits today)
Vienela

Offf, Nina, daca citeam acum o jumatate de ora acest articol, as fi ales sa vorbesc despre tine. Am stat in cumpana aseara, intrebandu-ma cu care dintre voi doua sa incep… Intamplarea a facut sa o aleg pe Kadia, asa ca deocamdata nu imi ramane decat sa iti urez aici Multi ani inainte!
Nu cred ca mai este cazul sa spun ca nu am ratat nici o postare in ultima perioada, ca am citit mult si din urma, de pe vremea cand tu scriai cu aceeasi pasiune, dar eu nu stiam de existenta ta. De ce? Pentru ca pui suflet, pentru ca esti apropiata de oameni, pentru ca ai un suflet frumos si o viata la fel de frumoasa.

nina

Iti multumesc din suflet, Vienela! Sper ca si pe tine pasiunea pentru scris sa te tina o viata si sa ne bucuram cu totii de scrierile tale pline de talc. 🙂

Cristina P

imi ia, dar imi place 🙂 din 2007 scriu pe alt blog in Engleza. dar nu prea mai e activ (insa am altul activ din 2011)
e un microb care nu iti mai iese din sange 🙂 cred ca stii ce vreau sa zic!

Marmotica

Multi inainte si la cat mai multe articole frumoase asa cum numai tu stii sa scrii ! Te-am cunoscut si personal si chiar daca am stat foarte putin de vorba m-am bucurat tare mult ca am avut ocazia asta.

sofia

E frumos ca scrisul te incarca(scrii si foarte frumos), eu cand citesc posturile de la inceputurile mele le simt diferite de cele de acum.
Sa ai multi ani de blog si cand mai cresc fetele sigul il vor citi.

nina

Asa este, cand citesti posturi mai vechi ti se pare uneori ca nici nu-s scrise de tine. cel putin mie asa mi se intampla uneori. Bine ca nu le recitesc prea des. 🙂
Fetele citesc si azi, dar ma astept ca peste ani sa reciteasca cu mai mare interes.

Ana Q.

La multi ani tie si blogului tau, Nina!
Foarte emotionant articolul, cel putin pentru noi cei care nu avem inca copii si ne gandim cum ar fi ca propriii nostri copii sa ne citeasca! Cred ca e un sentiment unic si din acest motiv sper ca atunci cand voi avea unul blogul meu care are si el 4 ani si ceva sa fie inca in picioare!
Mult succes cu tot ceea ce iti propui!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.