O sâmbătă ciudată

Incepută cu o liniște neobișnuită în casă. Oh wait, fetele sunt la țară, asta-i explicația.

In drum spre baie trec pe lângă camera fetelor și mă șochează ordinea desăvârșită. Intru la baie și după ce mă spăl, mă apuc s-o curăț de-a fir a păr și nu înțeleg de ce s-a strâns praf și șampoane împrăștiate dacă copilele au plecat de trei zile. În fine, duc gunoiul, spăl cada si chiuveta, aranjez cutia cu cosmetice și apoi spal pe jos. Ciudat. Altă dată dacă făceam asta înainte de micul dejun, eram întreruptă de cel puțin trei ori: mami, ieși că fac pipi; mami, dă-mi și mie peria și ieși puțin; mami, nu mi-ai văzut și mie bluza albastră? Astăzi nimic. Am terminat totul în 15 minute. Minune!

Mă schimb și cobor. Surâd când văd pe masa din living doar vaza cu flori și laptopul. De obicei erau aici cutii cu jocuri, foi, pixuri, caiete, cărți, ochelari 3D, tablete, carduri de memorie, o nebunie. E foarte bine acum, am de gând să le reamintesc fetelor că așa trebuie să arate masa din living, cel puțin la prima oră.

Îmi fac cafeaua și-mi tai o felie de cozonac pentru micul dejun. Mă uit în jur și îmi dau seama că nu trebuie să pregătesc nimic pentru copii la prima oră. Excelent! Ies pe terasă și mă gândesc la ce am azi de făcut: acte pentru contabilă (da, știu că-i târziu), baie de soare și bălăceală la piscină, termin o carte începută de două săptămâni 🙁 , văd două filme și după amiază poate plecăm pe undeva.

Totul pare perfect. Numai de nu m-ar seca la inimă dorul ăsta nebun de gălăgia și dezordinea lor. A fetelor!

(Visited 54 times, 1 visits today)
Vienela

Ha, ha, te inteleg perfect! Prima data cand am stat o zi intreaga fara Ionut m-am simtit ratacita in propria casa, mi s-a parut ca nu am cu ce sa imi ocup timpul dupa ce am terminat treburile si chiar incepuse sa ma enerveze ordinea excesiva… :)))) Parca eram intr-un muzeu pustiu… :)))

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.