Cum ne încărcăm bateriile

Mda, ar fi minunat să avem un încărcător pe care să-l băgăm în priză ori de câte ori simțim că am ajuns la capătul puterilor, dar din păcate suntem oameni și energia noastră nu vine de la priză, ci de la lucrurile din jur.

Pentru că scriu pe blogul ăsta de aproape  cinci ani , am uneori ocazia de a participa la diverse evenimente de unde vrând-nevrând vin cu povești.

De exemplu ieri, după o zi extrem de grea (am început la 8 și-am terminat la 7, am condus 50 km fără să ies din București, l-am ajutat pe Sorin timp de  două ore să personalizeze niște șepci pentru safari, am avut 5 întâlniri  care necesitau fiecare centralizari de date și-am făcut toate astea pe tocuri de 7 cm :D), după o zi grea zic  (dacă n-ar fi fost tocurile poate nu mi s-ar fi părut așa dificil totul), am ajuns aseară fără pic de vlagă la evenimentul organizat de Varta pentru noi, femeile ce trebuie să fie tot timpul pline de energie, dar nici măcar nu știu ce înseamnă cei trei A de pe baterii.

Personal, am o problemă gravă legată de baterii, nu înțeleg cum știi ce fel de baterie îți trebuie pentru fiecare mărunțiș din casă care are nevoie de așa ceva. Unele sunt la telecomandă, dar nu se potrivesc nicicum cu cele de la ceasul din living, cântarul are altă baterie,  telecomezile de la Wii altele, iar umidificatoarele de aer cu totul și cu totul altele. Cum știu la magazin ce fel de baterie să cer sau să aleg (asta cu alesul e și mai gravă), astfel încât atunci când ajung acasă să fiu sigură că se potrivesc?

Ei bine, la mine problema asta s-a rezolvat, oarecum, de ceva vreme, după câteva încercări nereușite s-a luat hotărârea în familie că Sorin e cel responsabil cu achiziția de baterii. Spun oarecum pentru că soțul meu ori de câte ori mergem la cumpărături (chiar și dacă facem asta de două ori pe săptămână) trebuie neapărat să cumpere baterii. Și nu ia una-două, ci blistere întregi. Asta n-ar fi nimic dacă n-ar spune uneori, între două sesiuni de cumpărături, că nu mai avem baterii. Cred că a făcut o pasiune pentru baterii.

În fine, asta a fost o paranteză, stați să vedeți ce-am făcut aseară cu fetele la eveniment. În primul rând, imaginați-vă că odată ajunse la loație, una mai fără vlagă decât alta, eram așteptate de: o sesiune de reîmprospătare a machiajului (mie mi l-au refăcut complet și când am ajuns acasă nu m-aș mai fi demachiat deloc, așa ciudă îmi era că-l stric),  smoothies de tot felul de fructe și în atâtea combinații că îmi venea să iau unul din fiecare (până la urmă m-am oprit la fructe de pădure și-am băut două la fel, mi-a fost teamă că ceva mai bun decât ăla nu există). Mai era acolo un colț în care două fete cu mâini pricepute primeau fetele la sesiuni de masaj (așa am vrut să intru și eu pe mâinile lor, dar a trebuit să sar etapa asta).

În rest socializare și voie bună până la începerea prezentării Varta, unde un specialist în acumulatori și baterii (de fapt a fost Oana bebelușa), ne-a explicat că e infinit mai bine să înlocuim bateriile cu acumulatori și astfel toată familia va fi mulțumită, vom avea tot timpul baterii pline în casă și soțul nu va mai rămâne niciodată fără baterie la aparatul de ras, noi la cel de epilat și copilul la trenulețul eletric. De telecomanda nici nu mai vorbesc. Există acum niște acumulatori Varta ready to use, pe care îi poți folosi imediat ce i-ai cumpărat și pe care îi poți încărca chiar dacă nu s-au descărcat de tot, fără teama că se vor strica.

Și dacă voi credeți că am scăpat după prezentarea asta vă înșelați amarnic, au urmat jocuri cu mingii și dans, la care am participat la început de voie de nevoie, dar imediat ce jocul și dansul ne-au prins, am fi putut face asta câteva ore bune.

M-am bucurat s-o cunosc cu ocazia asta pe Gabriela de la Cojocarii.ro , dar îmi pare rău că doar am făcut cunoștință și atât, era fain să avem timp și să stăm măcar puțin de vorbă, nu doar să ne jucăm, dar nu-i bai, o să mai fie sigur o dată viitoare.

So, concluzia e una singură, dacă în casa noastră Sorin e șeful bateriilor, eu voi fi stăpâna acumulatorilor și vom vedea noi cine va câștiga până la urmă. Cel mai tare a fost când am ajuns acasă cu o mulțime de baterii si acumulatori. Să fi văzut cum îi sticleau ochii lui Sorin. Ceva în genul… bateeerrrriiiiiiii!

Mulțumesc Ilinca pentru invitație, m-am simțit foarte bine alături de voi!

(Visited 285 times, 1 visits today)
Madutza77

Ce zi grea si frumoasa ai avut ! 🙂 Stii ce ma intrebam in timp ce iti citeam articolul ? Domnii acestia de la Varta ,nu pot sa inventeze ei cumva si niste baterii acumulatori , pentru noi oamenii ? Cand ti se descarca acumulatorul , te pui “tzushti” in priza si dupa putin timp ,esti gata fresh, nou- noutz ! :)))

Madutza77

Hai lasa…ca tu esti puternica si luptatoare! 🙂 Numai atat poti ? :)) Ia vezi tu partea buna din astea doua zile “grele si deloc frumoase” !!! Mai e la fel ? 🙂

Laur

Bine ca Sorin nu cumpara acumulatori auto, ca era mai grav. Cand eram mic aveam o veioza fara bec si mai bagam degetele in locul becului. Acum stiu de unde am atata energie. Deci se pot incarca si bateriile omului, dar sa nu abuzeze. Erau sedinte scurte. Era sa uit, veioza era bagata in priza, pe bune. Acum nu mai stiu pe unde mai este veioza aceia. Ce vremuri…

cristinatwins

si eu necesit o incarcare cu energie pozitiva! In ultimul timp am numai ghinioane… poate un deget la priza m-ar ajuta si pe mine

Nina

Da, da, te-ar ajuta de numa. Mai bine ne adunam noi un pic, ne concentram, ne odihnim, lasam relele de-o parte si suntem ca noi.

Vienela

Mi-ai adus aminte ca nu am mai treut de mult timp pe la Gabriela. Poate ca sunt intr-adevar epuizata de cand cu concursul Kadiei.
Sora mea cheltuia plase de bani pe baterii, cand era baiatul ei mititel. Toate jucariile lui erau pe baterii si ea nu se indura sa il vada cum se joaca pe rand cu ele, cum scoate bateriile de la o jucarie pentru a le pune la alta. :))
Mie imi este mai usor sa merg la magazin cu bateria consumata si sa cer alta identica. :))

Nina

Mai, atat imi place chestia cu concursul Kadiei de mor. Daca aflam de el mai devreme ma inscriam si eu si, daca printr-o minune castigam (desi nu cred la cata documentare a fost nevoie pentru fiecare proba), serios ca iti faceam cadou tableta aia.
Oricum success si facem galerie!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.