O mana pentru Lucia

Îi mulțumesc în fiecare zi cerului pentru că am două copile sănătoase. Sănătoase și întregi. Numai atunci când n-ai această sănătate, îți dai seama cu adevărat cât e de importantă. Țin minte că atunci când a lovit-o mașina pe Sonia acum câțiva ani  și eram cu ea în mașină în drum spre spital, mă uitam la ea și-mi doream atât de mult să nu i se fi întâmplat nimic foarte grav, încât la un moment dat mi-a trecut prin minte: cum ai putut femeie să te superi doar entru că ea a venit la un moment dat acasă cu o notă de 8. Cum ai putut? Fă Doamne să fie sănătoasă și jur că nu mă mai supăr niciodată, dar niciodată, de-o notă proastă. 

Cred că ați înțeles ce-am vrut să spun. E foarte important ca din prima clipă copilul tau  să fie sănătos și întreg. Știu mămici care atunci când și-au văzut copilul prima dată, acolo în sala de nașteri, au stat și i-au numărat degețelele să stie sigur ca nu-s 6 sau 4 sau..nu sunt deloc.

Lucia este o fetiță blondă și frumoasă pe care părinții ei o iubesc ca pe ochii din cap. Din nefericire Lucia s-a născut fără antebrațul și mânuța stângă. Nu-i normal să-i vină timpul să meargă la gradiniță și la școală așa. Copiii se vor izola de ea, asta dacă nu vor fi răi și nu vor râde. Copilul ăsta n-a greșit cu nimic. Are nevoie  de proteză Miolecrică acum și una Bionică atunci când va fi mare. Numai că oricât de mult ar iubi-o părinții, posibilitățile lor financiare depășesc cu mult costul protezelor.

Lucia

Știți, noi oamenii putem face mult bine semenilor noștri. E drept, nu la fel de ușor cum am putea face rău. Dar acum nu-i vorba de rău. E vorba că un copil cu șanse la o viață normală are nevoie de noi. Cu 50 lei de la mine, cu 10-15 lei de la altcineva și poate cu 100 lei de la unul mai avut, Lucia va putea zâmbi fericită în toate fotografiile.

Haideți să începem săptămâna cu o faptă bună. Donează cât poți tu azi pentru Lucia.

Multumesc Mihai pentru că mi-ai arătat îngerul ăsta de copil care are nevoie de noi.

 

(Visited 49 times, 1 visits today)
vienela

Am scris si eu despre mititica prin luna mai, cand am aflat de ea. Sper sa reuseasca pana la urma sa stranga banii pentru protezele de care are nevoie. Iti dau mai departe articolul…

nina

Nu stiu cum de eu pana saptamana trecuta n-am auzit de caz. Sper sa se rezolve problema Luciei si sa fie si sa se simta toat[ viata o fata si-o femeie normala!

Marmotica

Ma crezi ca nici nu am observat cu ce malformatie s-a nascut pana nu am citit? M-a uimit frumusetea ei si nu am avut ochi sa ma uit la altceva. Sper sa se adune toti banutii.

Eliza

Imi pare sincer rau de tragedia fetitei, dar sunt foarte indignata ca parintii si-au cumparat recent masina din banii din donatii, bani stansi pentru proteza. Poate ca cineva intleligent va cere extras de cont si justificari.

Nina

Eliza, eu nu-i condamn pentru ca au cumparat o masina. Stiu pe pielea mea cat de greu este sa ai copil si sa n-ai masina. Nici nu vreau sa ma gandesc cum e sa trebuiasca sa mergi des la medic, mai ales acum iarna si cat timp scutesti cu o masina. Ca sa nu mai vorbesc de imbolnavirile copiilor tarati prin ger si autobuze pe vreme rea. Nu cred ca au cumparat-o sa se mandreasca cu ea in fata vecinilor.

Turcu Oana

buna ziua…Eliza nu stiu la ce te referi cand spui ca parintii si-au cumparat recent masina si pe ce baza faci anumite comentarii,,,daca cineva doreste sa vada extrasul de cont cu mare drag il vom arata caci nu avem nimic de ascuns cu privire la bani stransi pentru protezele Luciei..este pacat ca anumite persoane gandesc asa….singura noastra prioritate inca de cand sa nascut Lucia este sa luptam pentru ca ea sa poata avea o manuta functionala nu sa avem noi masina si asta se poate dovedi…

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.