Fete cochete si Activia

Mă simteam așa rău ieri de dimineață încât dacă Elena n-ar fi fost #laschii sigur mi-aș fi anulat prezența la evenimentul Activia de ieri, oricât de drag îmi e mie brandul ăsta. Cu toate astea m-am adunat, mi-am tras o pereche de blugi pe mine și m-am dus la întâlnirea bloggerițelor cu creatoarea de modă Irina Markovits ce avea să ne povestească pe larg și cu exemple mai mult decât explicite, ce se va purta anul ăsta în materie de haine. Nu oriunde, ci în marile capitale europene ale modei. Am aflat astfel că la Londra anul ăsta se poartă croielile voluminoase, iar la Paris motivele florale. Am fost numai ochi și urechi, mi-a plăcut tot, mai puțin new color blocking. Hmmm, dacă nu știți ce-i ăsta, ați trăit degeaba.

So, după ce am aflat că putem merge liniștite pe stradă ziua în culori strălucitoare,  nu numai că nu vom părea că venim de la vreo nuntă, ci vom fi maxim de cool, după asta zic, a venit momentul cel mai fain al întâlnirii, dacă excludem un alt moment ce avusese loc la începutul evenimentului și anume întâlnirea mea cu Vienela în carne și oase. Venise ea de la Ploiești să afle noile tendințe în modă de dragul brandului Danone. Mare bucurie mi-a făcut, de parcă venise să se întâlnească cu mine, nu să urmărească evenimentul.

Revenind la Activia și fashion, în a doua parte am făcut echipă cu Vienela și Carmen și-am creat împreună minunea asta de rochie pe care sigur o vom vedea curând recreată pe podiumurile de modă de la NY. 😀

SAMSUNG

Toată chestia asta, evenimentul carevasăzică, a fost organizat pentru a ne anunța noua campanie Activia, ”Fă-ți burtica să danseze”, pe care probabil multe dintre voi au observat-o deja atât pe FB cât și în magazine, și anume că noi, consumatoarele Activia, putem câștiga rochii de designer, mai exact la alegere din zece modele de rochii create în atelierele Rhea Costa. Ca să intri în campanie trebuie să cumperi Activia, să introduci codul bonului în căsuța de pe site și atunci când strângi 14 produse, intri în tragerea la sorți pentru a câștiga o rochită, făcută pe măsurile tale, să ne înțelegem. Am mai aflat și că rochițele pot fi probate în magazine, de exemplu săptămâna asta se pot proba la Real.

Cam așa a decurs dimineața mea de ieri, după care am invitat-o pe Vienela la mine și, ca o gazdă perfectă ce sunt, am pus-o la treabă în atelier. Nu s-a plâns, dar parcă putea să mai spună ceva…

Vă las cu cele 10 modele de rochii Rhea Costa pe care le puteți câștiga participând la promoție și am rugămintea să-mi spuneți voi ce ați alege dacă ați câștiga. Eu merg pe numarul 2.

9 10 8 7

 

6 5

4 3

2 1

 

 

(Visited 224 times, 1 visits today)
vienela

Mie chiar mi-a placut in atelierul tau, as mai fi stat acolo. Si voi avea grija sa te recomand, daca aud pe cineva vaitandu-se ca nu gaseste o croitorie buna, unde sa dea comanzi serioase.
Si le voi povesti tuturor ca te-am descoperit mai simpatica, mai placuta chiar decat pe blog, desi nu credeam ca este posibil.

Carmen

Buna! Foarte frumos scris!! recunosc ca pana acum nu te stiam, o sa intru zilnic sa te citesc! de asemenea, o sa postez articolul tau pe pagina mea de FB, ca sa ma dau mare 🙂 mi-a parut bine de cunostinta, fetele din echipa! Carmen (co-autor al creatiei din poza:)))

Nina

Si eu tot la fel fac, ba uneori mai iau si din cele cu cereale separat de alea 8 naturale, dar din pacate bonul nu-l pastram pana acum. 🙁

Cristina P

@nina nu iau cu cereale ca-s prea dulci 🙁 doar simple si le combin eu cu musli si fructe dc vreau. 🙂 plus ca-s al nabii de bune la clatite americane sau briose in loc de lapte

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.