Aida e cea mai bun prietenă a copilelor mele. Nu contează că diferența de vârstă între ele este de aproape 5 ani, fetele tot despre băieți vorbesc. 😀 Bine, nu fac asta tot timpul, dar imediat ce nu le vede un ochi atent de părinte, subiectul revine.
Nu mai știu dacă v-am spus, dar Aida are diabet. Asta nu-i o tragedie, tragedia a fost cândva, demult, când părinții ei au aflat de boală și medicii de la care au aflat-o au fost inumani. Dacă aveți răbdare aflați pe larg povestea aici.
Revenind, vara asta am fost, împreună cu Iulia și Sonia, pentru o zi, într-o tabără specială, la invitația Ioanei (mama Aidei, știți voi) și-a doamnei doctor Mihaela Vlăiculescu. Spun că tabăra era una specială pentru că erau acolo mulți copii cu sânge dulce, dulcinei, cum le spune Ioana sau copii cu diabet cum ați spune voi. Toți copilașii veniseră însoțiți de părinți, care mai de care mai dornic de a afla de la doamna doctor, care a stat cu ei în tabără tot timpul, cât mai multe despre modul corect în care poți ține diabetul și tot ce ține de el, sub control. A fost o ocazie minunată pentru prichindei de a-și face noi prieteni, de a se juca cât e ziua de lungă și, nu în ultimul rând, de a învăța din experiența celorlalți.
Tabăra a fost pentru părinți mai mult decât benefică (eu vă spun din experientă, unde găsești un doctor dispus să stea de vorbă cu tine mai mult de jumătate de oră, iar ei au locuit practic 6 zile împrenă cu diabetologul copilului lor?) și cu toate astea cred că cel mai mare câștig a fost al copiilor, mulți dintre ei văzând acum pentru prima dată că și prietenul lui își măsoară glicemia și își face insulina. S-au simțit speciali, dar au văzut acum cu ochii lor că e plin locul de copii exact ca și ei. Copii care înțeleg ce înseamnă hipo și ce înseamnă hiper, copiii care învață cum să-și calculeze mesele și copiii care au nevoie să știe că sunt, de fapt, absolut normali.
Ce am înțeles eu din tabăra asta? Faptul că ar trebui să existe mult mai multe evenimente de acest gen pentru copiii noștri. Mi-ar plăcea să se ajungă la un moment în care și copiii care nu au diabet să-și poată ajuta la nevoie un prieten ca Aida noastră.
Mi-am adus azi aminte de tabără și de experiențele trăite acolo pentru că Federația Internațională de Diabet a hotărât ca data de 14 noiembrie a fiecărui an (adică azi) să fie Ziua Mondială a Diabetului. Scopul este același ca și al taberei de vară organizată de doamna doctor Vlăiculescu și anume de a oferi o mai bună informare celor care suferă de diabet, reprezentând totodată și un mod de implicare și informare a publicului larg.
Sper că am reușit și eu azi să vă fac să înțelegeți măcar puțin că, diabetul, deși este o boală grea, este complet tratabilă și, cel mai important, poți duce o viață mai mult decât frumoasă cu tot cu diabet. 🙂
Super initiativa, ar fi frumos sa se faca mai multe intalniri de genul cred ca pentru copii conteaza foarte mult. Altfel se lupta cu boala, cred ca le da mai multa putere.
Iti spun, sunt super-copii. Pe langa activitatile specifice varstei lor, au si preocuparea asta cu verificarea glicmiei si reglarea ei.
Am cunoscut o fata bolnava de diabet. A avut norocul de a invata intr-o scoala speciala, unde toti copiii erau insulino-dependenti si nu s-a simtit niciodata altfel. Singurele momente in care se simtea diferita erau cele din vacante, cand se intorcea acasa si era singura dintre copiii familiei care isi masura glicemia.