Vacanța cu cortul prin Europa – ziua 3 – Strasbourg

Ziua 1 – Budapesta – aici

Ziua 2 – Salzburg – aici

Ziua trei a început cu o ploaie mocănească care ne-a făcut să strângem corturile în grabă și să plecăm spre o destinație mai însorită. Cum vremea se arăta foarte bună la Strasbourg, am ales ca următoarea oprire să fie în orașul de pe Rin.

În mai puțin de 6 ore ridicam corturile sub soarele arzător (nu vă imaginați că era căldura ca aici, dar era cald) și ne minunam de iuțeala cu care acestea se uscau. Campingul l-am găsit găsit repede, e imediat după indicatorul cu Franța, undeva destul de în oraș, ca să zic așa. E mare, e frumos (dacă excludem mizeria din zona toaletelor). Aici am văzut viața la cort dusă la un alt nivel, erau oameni care aveau în fața cortului stative cu flori în ghiveci, iar în cort aveau veioze din cele cu picior pe care le găsești la magazinele de lustre. 😀 Tot aici  am văzut un motociclist care ținea atât de mult la motorul său încât împărțea cortul cu el.

În schimb, în campingul din Strasbourg am plătit practic cel mai puțin pentru cazare, ceva în jur de 22 euro/famile. Am uitat să vă spun că în fiecare camping în care ne-am oprit am primit hărți si ghiduri ale orașelor în care eram.

La Strasbourg mi-au plăcut foarte mult bicicletele gri aliniate pe stradă în locurile de unde le puteai închiria. N-am făcut-o, dar tare mi-ar fi plăcut să fac o plimbare pe malul Rinului cu  una din ele. Am mers în schimb cu vaporașul lor (toate marile orase Europene îl au), am petrecut pe Rin o oră și 10 minute și am aflat mai multă istorie a orașului decât dacă aș fi locuit acolo o săptămână și m-aș fi plimbat liberă pe străzi. Fiecare clădire are istoria ei, una demnă de roman, fie el polițist, istoric sau de dragoste.

După plimbare am fost să vedem și faimoasa lor Catedrală care ne-a lăsat muți la propriu, deși era noapte de-acum și am putut-o vedea doar pe dinafară.  Ne-a plăcut Strasbourg-ul cu tot cu sediul postului de televiziune Arte și cu clădirile de birouri ale Parlamentul European. Un oraș a două civilizații, l-aș revizita oricând cu plăcere.

Cheltuielile zilei cu numărul trei au fost așa:

vaporaș Strasbourg – 28 euro 

cazare Strasbourg – 22 euro

diverse – 18 euro 

Total – 68 euro

Urmează ca a doua zi să ajungem la Paris, punctul culminant al excursiei noastre. Povestea e aici.

(Visited 449 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.