Vacanța cu cortul prin Europa – ziua 2 – Salzburg

Ziua 1 – aici

Vorba vine Salzburg, pentru că noi practic am ajuns duminică seara în campingul Nord Sam din oraș și abia am reușit să punem corturile și să ne minunăm de frumusețea locului că se și făcuse miezul nopții.

Vreau să vă spun însă că atât de frumos e la Nord Sam că deși a doua zi de dimineață am strâns corturile pe o ploaie mocănească și le-am vârât ude în mașini, ne hotărâsem deja ca la întoarcere să poposim din nou aici, de data asta pentru vreo trei zile.

Campingul e ținut de o singură famile formată, dacă nu mă înșel din 7 membri. Aceștia reușesc să țină locul impecabil, începând de la locurile de campare, continuând cu dușurile și toaletele și terminând cu croisantele pe care le poti comanda de seara și pe care le iei dimineața la prima oră proaspete de la recepție.

Cei șapte proprietari locuiesc chiar acolo, într-o casă frumoasă de la intrarea în camping și practic pe noi ne-au făcut să ne gândim cum am putea să ne deschidem ceva de genul acela la București.

Prețurile nu-s din cele mai mici, dar ținând cont că în Austria totul mi s-a părut destul de scump (vorbesc din perspectiva veniturilor românilor), a fost chiar bine, dacă ne gândim că pentru o noapte, două masini, două corturi, 7 persoane și curent electric (numai asta e 3 euro) am plătit la plecare 70 euro.

Cum ziua 2 am petrecut-o toată pe drum, nici cheltuieli n-au fost prea mari, am avut așa:

Vinieta Austria 10 zile – 8 euro

motorina – 60 euro

cazare Salzburg – 35 euro

diverse – 20 euro

Total – 123 euro

Luni dimineața cu corturile ude în mașină am căutat un loc cu soare în drumul nostru și următoarea oprire a fost Strasbourg și puteți citi povestea aici.

(Visited 910 times, 1 visits today)
nina

@marmotzel-eu am zis ca-i scump in comparatie cu celelalte campinguri in care am stat. aici de exemplu netul se platea, era 3 euro/zi spre deosebire de Budapesta unde era gratis. la fel si spalatul rufelor sau curentul electric .

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.