Cum știi că ți-au crescut copiii

De ani de zile, mai exact 12, pregătesc fetelor mele zilnic micul dejun, cu mici excepții când am fost suplinită de mama soacră sau când copilele își petreceau vacanțele la cealaltă bunică. Era un ritual pe care îl făceam cu drag, dar aproape din inerție. Știam că asta e treaba mea, să fie micul dejun pregătit zilnic pentru copile.

Ieri de dimineață Sonia robotea în bucătărie. Tăia felii de pâine, le ungea cu brânză topită, le adăuga câte-o felie de șuncă de Praga și le băga în sandwich maker.

O întreb frecându-mă la ochi: Ce faci copile? Nu-mi spune că-ți pregătești micul dejun. 

Ea, serioasă și preocupată: Ba da, fac niste sandwich-uri pentru mine și Iulia. Vrei și tu? Vrei să-ți fac cu pâinea ta?

Mă uitam la ea și nu-mi venea să cred. Când au crescut copiii ăștia? Nici nu știu daca-i de bine sau de rău?

Și da, dacă le vedeți…îs domnișoare în toată regula.

 

(Visited 73 times, 1 visits today)

Related Post

mona

Cresc atat de repede..iar noi imbatranim cu aceeasi masura:(((.Asteptam noutati in ceea ce priveste cantarul..nu ne-ai mai zis nimic..e de bine sau de rau?:))

nina

@mona- noi nu imbatranim, ne creste valoarea. :))
Cantarul mi-e prieten deocamdata, dar nu prieten foarte bun. S-a blocat la 61.8-62 kg si nu vrea cu niciun chip sa se mai miste. Mai vorbim vineri despre asta. 🙂

Cristina

pe la 11-12 ani roboteam si eu in bucatarie singura. imi prinde bine acum experienta ca sotul ma tot lauda cu ce stiu sa fac – asta spre ochii curiosi ai prietenilor care, inca, nu s-au autoinvitat =))

nina

@Andra- 🙂 Iti dai seama ca eu abia un pic mai tarziu am reactionat. In primul moment am ramas muta.

@Cristina- hahah, si eu sper sa ajunga ele bune gospodine. Adevarul este ca au si cu cine semana. Face socrela niste mancaruri…

@iYli- te rog din suflet, nu-i da idei! 🙂

vienela

Pe la 12 ani am pregatit si eu, intr-o duminica, o supa simpla pentru toata familia. Nu pot uita momentul in care au intrat in bucatarie, emotia mea, surpriza si incantarea lor.
Baiatul meu a fost mai precoce, de pe la 8-9 ani imi tot face surprize culinare. Nina, si face niste torturi… sa te lingi pe degete.

Your email address will not be published. Required fields are marked *