Cu nostalgie despre blogging

Ieri am avut o discuție ca între fete cu Cami. Am avut din prima impresia că o cunosc de-o viață, deși ieri a fost prima dată când ne vedeam.

Deși subiectele de blog stau cumințele pe o listă aș vrea să scriu acum despre blogging pentru că discuția noastră a fost mai ales una între două bloggerițe. Nu vorbesc despre blogging-ul de top, dar nici despre cel obscur ci despre acela adevărat, așa cum îl înțeleg eu, despre oamenii care-și fac blog pentru că vor să scrie, despre cei care nu fac blogging pentru că-n viața reală n-au suficienți prieteni ci pentru că pur și simplu au lucruri de spus.

Se împlinesc în curând 4 ani de când scriu aproape zilnic aici. Știu asta că unul dintre primele articole scrise a fost despre Olimpiadă. 😀 Întâlnirea cu Cami mi-a adus aminte de mine cea de acum 4 ani. De femeia care scria pentru ea și ai ei. Mi-am amintit cum m-am bucurat la primul comentariu al unui necunoscut (ma bucur și azi la fel de mult când primesc comentarii 😀 ) și cum mi-am făcut griji în același timp, că s-ar putea să scriu lucruri nepotrivite. Apoi mi-a trecut. M-am obișnuit cu necunoscuții și chiar m-am bucurat că vin și citesc aici, deși n-aș putea explica de ce. După care…blogul a devenit un stil de viață. Toate evenimentele din viața mea reală erau raportate  la blog  pe blog. Și asta se întâmplă încă.

M-am întors ieri în timp și-am regăsit un alt fel de blogging. Acela în care lepșele erau la mare căutare. Acela în care nu-i știam pe mai marii blogosferei, practic nici nu știam că ei există. Acela în care campaniile aproape că nu existau și nimeni nu înțelegea cum poți câștiga bani de pe urma a ceea ce scrii pe blogul personal. Nici nu știu sigur dacă ne interesa asta. Era vremea când nici măcar nu aveam cont de facebook (nu-mi vine sa cred ca facebook-ul meu e mai nou ca blogul), iar când am descoperit twitter-ul scriam cele 140 de caractere în timp ce le număram.  Mi-am amintit de vremea în care nu primeam niciun comnicat de presă pentru că nimeni nu știa că blogul acesta există.

Apoi am crescut. Am învățat de la cei mai buni (și mai mari), m-am transformat, am revenit după care iar m-am transformat. Aș zice chiar c-am îmbătrânit.  Eu, femeia, nu blogul. El  e abia de grupa mică, nu-l putem face bătrân. Citesc uneori articole vechi și mă gândesc că aș vrea să am din nou energia de altă dată. Sau aș vrea înapoi timpul. Nici nu mai știu de când n-am mai stat în fața unei pagini goale cu dorința de a scrie ceva. În ultimul timp am știut exact ce voi scrie azi, ce voi scrie mâine sau că nu voi scrie nimic poimâine. Pentru că timpul nu mai e același. Pentru că viața merge înainte și-și cere drepturile. Pentru că blogging-ul evoluează odată cu noi și multi din cei vechi renunță și sunt supliniți, uneori cu un succes și mai mare, de alții noi, mai energici, mai hotărâți, cu mai multe resurse.

Nu mă înțelegeți greșit, n-am de gând să renunț la blog, nu mi-a trecut niciodată prin minte chestia asta. O parte din mine e aici pe blog și să-l văd eu pe acela care ar renunța de bună voie la o parte din el. Am scris tot ce-am scris pentru că m-a cuprins nostalgia când am depănat cu Cami amintiri de-ale mele și de-ale ei legate de blog. Despre ce-am câștigat și ce-am pierdut de când avem blog, despre ce așteptăm și ce dăm în schimb. Despre cum poți face dintr-o întâmplare, altfel banală, un articol pe care să-l citești cu plăcere și peste ani. Și tu, și ceilalți. Despre ce înseamnă bloggingul adevărat.

Aș vrea să-i transmit Cameliei că mi-a făcut mare plăcere întâlnirea, că sper să n-o doară piciorul (știe ea de ce) și că mai sper să ne revedem, chiar dacă fiecare dintre noi avem separat prietenii noștri de dincolo de blogging.

(Visited 53 times, 1 visits today)
Cami

Hei, ai scris atat de frumos despre mine…multumesc! Mi-a facut mare placere sa ma vad cu tine. Cu siguranta ne vom revedea!
Cand vor trece 4 ani de cand am deschis blogul meu, am sa ma raportez la articolul tau de 4 ani. Sunt curioasa cum voi fi eu atunci 🙂
Iti urez inca muuuulti, multi ani de blog, macar pana in 2036 🙂

Marmotzel

Ce i-ai facut Cameliei ? Ai lovit-o la picior? :))) FOarte frumos articolul, prin intermediul tau am descoperit-o pe Cami, si pe tine te-am descoperit la Ada si mereu eram fascinata de cum povestea de tine. Te admir si imi place ca esti o mama moderna, asa cum mi-as dori sa fiu si eu atunci cand voi avea copii. Multi ani in continuare !

nina

@Marmotzel- multumesc! La fel iti doresc si tie! Ada e una dintre bloggeritele care au lasat moale de tot partea asta a vietii lor. Deh, crestem, ne luam cu altele…

mixy

crede-mă, am stat cu inima strânsă până când am citit:
“Nu mă înțelegeți greșit, n-am de gând să renunț la blog”
şi-abia atunci am zâmbit şi mi-a plăcut articolul…

Poate că te-ai transformat,e firesc, stai să mai treacă 4 ani… 🙂
Dar faptul că ţi se pare că ai îmbătrânit… ei, draga mea, mie mi se pare că-s pur şi simplu TOANE. 😉

Să ne trăieşti !

vienela

Eu am un blog prea tanar ca sa ma pot pronunta in vreun fel, stiu doar ca imi place “astazi mai mult ca ieri, maine mai mult ca azi”.
Multi ani inainte!!!

Tomata cu scufita

ai scris postul asta ca si cand ti-as fi povestit tot ce-am pe suflet 🙁 exact, dar exact la fel simt si eu despre transformarea mea si despre cum a evoluat blogul meu. si mie mi-e dor de blogul meu asa cum a fost. sincer, nu cred ca ma voi mai putea intoarce la cum a fost. o data pentru ca nu mai am inspiratia si suflul necesare si a doua oara ca n-as avea rabdarea si timpul sa incep un blog nou unde sa pot scrie orice, fara sa imi fie teama ca ma citesc prieteni, cunostinte, colegi sau alte persoane despre care as vrea sa scriu…
apropos, vacanta placuta 🙂

nina

@Tomata cu scufita- multumesc, vacanta s-a terminat, eu acum scriu din amintiri. Apropo, m-ai lasat masca cu plajele alea. 🙁 Cat despre blogging, eu uneori uit ca ma citesc cunoscutii si scriu pur si simplu ce-mi vine. Pana acum nu s-a intamplat sa-mi para rau. 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.