Dincolo de imaginație

Nu mulți dintre noi au ocazia să citească în decursul vieții o carte scrisă de un prieten. Mă bucur să mă număr printre cei puțini și să vă pot împărtăși și vouă din experiența asta.
Cei care sunteți mai vechi cititori de toane, e imposibil să n-o știți pe coana zoitzica. Acum, că eu am avut ocazia s-o cunosc și personal, este un privilegiu de care mă bucur de vreo câțiva ani. Dar s-o lăsăm pe ea și să vorbim de carte, pentru că de curând sus-numita a publicat prima ei carte și se cuvine s-o felicităm cum se cuvine și să comentam scrisul mai mult decât persoana.

Uitați tot ce știți despre cititul obișnuit, despre lecturarea unei cărți despre care ați auzit voi că-i bună sau rea, despre care ați citit deja recenzii. Uitați tot ce știți și despre cărțile ale căror autori fie sunt foarte cunoscuți, consacrați și de mult îngropați, fie au nume care nu vă spun nimic. Să citești cartea scrisă de un prieten e o experiență ce trebuie trăită pentru a fi înțeleasă. Nu se poate să începi să citești și să nu-ți imaginezi că poate unul dintre personaje ești tu. Nu se poate să nu întâlnești pe parcursul lecturii, un loc, o bancă, o stradă sau o cafenea în care poate ai fost și tu cu autorul. Nu se poate ca pe tot parcursul cărții să nu ți se întâmple să lași la o parte subiectul și să nu-ți imaginezi cam în ce stare era prietenul/prietena ta atunci când a scris paginile respective. Cel puțin mie așa mi s-a întâmplat.

Dincolo de imaginație este pentru mine în primul rând prima carte a Ioanei. Dincolo de imaginație vine să-mi spună mie tot ce nu știam despre ea. Nu contează că Aida, pentru mine personajul principal al cărții, este poate doar o mică parte din ea. Nu contează că pe Tony nu l-am asociat și nu-l voi asocia probabil cu nicio cunoștință, chiar dacă el e cel din perspectiva căruia să desfășoară acțiunea.

Nu vreau să vă povestesc, cartea e o istorie pe care o putem trăi cu toții și care poate fi în același timp complet lipsită de realism. O carte fără de care poți trăi foarte bine și de acum în colo, dar pe care dacă o citești te poți îmbogăți. Cu o experiență.

O carte care te pune pe gânduri, te face să te întrebi dacă tot ce vezi sau trăiești azi, acum, e real. Hai că am zis că nu povestesc, dar am pentru voi o surpriză de la autoare. Ofer o carte cu dedicație și autograf care va ajunge la acela dintre voi care-mi răspunde la întrebarea: Ce șanse credeți că au azi tinerii scriitori români să ajungă pe noptierele și în bibliotecile noastre?

P.S. Dacă nu veți fi norocosul care-o va câștiga, cartea se poate comanda doar prin mail (la mine sau la autoare, are un preț mai mult decât simbolic și  v-o recomand cu mare drag).

Later edit: Cartea va pleca luni la Vienela. Multumesc pentru participare!

(Visited 108 times, 1 visits today)
Marmotzel

Destul de mici daca ne raportam la ce prefera tinerii din ziua de azi. Majoritatea sunt cu ochii in tv, in revistele de scandal si citesc cel mult pagina nr.5 de la libertatea. Acum nu vreau sa fiu rea, dar foarte putini mai citesc in zilele noastre. Ma refer la carti , carti nu chestiile alea online. Bine, acum si daca citesti de pe e-reader nu e rau, dar eu am intalnit din ce in ce mai putini oameni care citesc. Daca se adreseaza unui public mai select, sunt ceva sanse de reusita, consider ca trebuie sa aiba si publicitate multa, eventual sa participe la evenimente diverse ..

nina

@Marmotzel- adevărat, ajungem să citim doar cărțile promovate care nu-s intotdeauna si cele mai bune. Eu sunt inca adepta cartilor clasice, dar asta pana când voi primi cadou un eBook reader. 😀

vienela

Oamenii inca mai cumpara si mai citesc carti, dar problema cea mare este ca multi dintre tinerii nostri nu au sansa de a-si putea publica scrierile. Chiar si pe bloguri mi se intampla sa gasesc oameni care chiar au ceva de spus si o spun bine, dar cati dintre ei vor ajunge sa publice o carte?
Mie imi place sa citesc bloguri si o fac zilnic, dar seara nu ma bag in pat fara o carte, iar daca sunt singura la masa, companie imi tine tot cartea.
Cred ca pot ajunge pe noptierele sau in bibliotecile noastre atata timp cat cartea nu are preturi exagerate.
Felicitari prietenei tale!!! As fi mai mult decat incantata sa am aceasta carte.

Marius

Astazi sunt optimist si cred ca anonimitatea autorului atrage. Eu unul as citi cu placere si as scrie despre o carte pe al carei autor as avea sansa sa il invit la o cafea sau un ceai dupa, sa clarificam anumite asptecte. 🙂

vienela

Multumesc din suflet, Nina. Este primul meu castig din online si este exact ce imi place mai mult- o carte, o parte din sufletul unui om. Succes pe mai departe Ioanei! Succes si tie!!!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.