Săptămâna 18 sau ce am învățat din programul Activia

Ziua 128 – 61,8 kg

În viață ai multe opțiuni. Dacă să te trezești dimineața, e o tragedie și nu zâmbesti în mod regulat, atunci e cazul să alegi altceva. Am citit asta undeva acum multă vreme și de atunci am grijă să mă verific constant. Din fericire încă mă descurc, chiar în clipa asta  am un zâmbet mare pe figură, de data asta datorită sutelor de grame lipsă pe care mi le-a arătat cântarul. Ar fi fost și culmea să n-o facă.

Am pornit la drum acum 18 săptămâni și am slăbit în total aproape 6 kg. Nu-i mult, dar nu-i nici puțin, mai ales că am vrut să pierd kilogramele încet și sigur și într-un mod cât mai sănătos.  Vă spuneam acum două săptămâni că m-am înscris în programul Activia  încă de la început deși am avut așa o strângere de inimă că metoda mea cu 5 mese pe zi va fi dată peste cap de cine știe ce dietă cu ierburi și iaurt. 😀

Ei bine, n-a fost așa, și nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că programul e conceput tot cu 5 mese pe zi (trei principale și două gustări), iar în plus ai soluții pentru serile în care ieși cu prietenii, ceea ce mie mi-a plăcut în mod deosebit. E reconfortant să vezi seara mailul cu programul tău pentru a doua zi. E ca și cum ai avea un asistent personal, care s-ar gândi la toate lucrurile bune pe care tu trebuie să le faci în ziua următoare. Te simți într-un fel răsfățat.

În cele 14 zile cât dureză programul vei ajunge să-ți regăsești echilibrul și să reiei comunicarea cu propriul corp. Să-ți reamintești bunele maniere legate de nutriție și mișcare, obiceiurile bune pe care, din cauza programului încărcat, a stresului sau, pur și simplu, din comoditate, le-ai ignorat. Trebuie doar să-ți acorzi puțin timp și să urmezi câteva sfaturi simple. Evident că eu n-am reușit să  le respect 100% , dar am acumulat multe (informații, nu kilograme)  și mă grăbesc să vi le spun:

  • Am învățat ca atunci când deschid frigiderul și mă uit după ceva dulce să aleg un morcov în 99% din cazuri;
  • Știu acum să pregătesc un delicios humus;
  • Am aflat că vara asta se poartă sandalele cu platformă, care-s preferatele mele din studenție. Oare au trecut atât de mulți ani încât moda să revină?
  • M-am specializat în exerciții de gimnastică executate la birou pe scaun. Știu că vi se pare ciudat, dar când la exercițiul zilei ai un filmuleț cu o tipă care stă pe scaun și execută mișcările, parcă nu-ți vine să treci mai departe fără să-l faci și tu, mai ales că ești deja fixată pe poziție. 😀
  • Am înțeles că dacă  eu nu am grijă de mine, neglijența va prelua aceasta responsabilitate, așa că trebuie să memorez lista cu #obiceiurisănătoase. 😀
  • Am descoperit cel mai delicios, elegant și ușor desert din câte există: în pahare de vin se pun straturi de iaurt și de afine (pe astea le-aș mânca și când dorm), iar deasupra ghimbir caramelizat. O nebunie!

Mai sunt o mulțime de alte chestii interesante în program, dar am să vă las să le descoperiți singure, mie nu-mi rămâne decât să mă țin de treabă și săptămâna viitoare să raportez noi pierderi. În greutate.

(Visited 245 times, 1 visits today)
Cristina

Felicitari!
Si eu am facut hummus zilele trecute dar s-a terminat. Tb sa imi iau naut 😉 Imi place de mor 😛
Azi am fost prin piata si am cam dat cu nervii cat sunt de scumpe ciresele si capsunii…offf si cat imi plac. Astept astea autohtone

nina

@Cristina-eu deja mi-am luat, numai ca pana acum am facut cu naut din conserva, care era deja fiert, iar acum l-am luat nefacut, asa ca va trebui sa-l fierb si sa-mi dau seama cam cat. Dar vad eu, ma descurc. Ideea e ca-i delicios la sfarsit. 🙂

Frintz

Si eu fac humus. Pun nautul de seara in apa si il fierb a doua zi dupa amiaza. In maxim o ora e fiert. Mai poti sa-l pui si in oala cu presiune. E mult mai gustos decat cel la conserva. Si cred eu si mai sanatos. Incearca sa introduci si doua fire de ceapa verde in blender (daca va place ceapa verde). Iese delicios.
Am o surpriza, sunt la -12 kg fata de inceputul lui ianuarie. Nu stiu cum am reusit. Kilogramele si gramele s-au dus usor usor, iar azi cand am realizat cat am dat jos nu mi-a venit sa cred. Semnalul de alarma mi l-au tras pantalonii, pentru ca nici una din perechi nu mai statea pe mine. Imi doresc vreo 3 kilograme inca in minus si din iulie intru pe mentinere. Ma simt atat de fericita si atat de motivata!

Zile frumoase cu soare! Si spor la slabit!

nina

@Frintz- asta voiam sa aud. Deci se lasa la inmuiat, asa-i. Ok.
Si acum nici nu stiu cum sa te laud ca sa nu te culci pe o ureche. Exclent rezultat in 6 luni. Succes cu cele trei pe care le mai vrei plecate și spor la cumparaturi de pantaloni. Si de rochite, cineva spunea ca in ciuda ploilor, vine vara.

Cristina

@Frintz: eu fac cu 2 catei de usturoi la o conserva mare. Da, sigur e mai sanatos daca il fierbi tu, dar cum stau prea prost cu timpul, imi permit cate o scurtatura de genu….nici fasole nu am mai facut de mult ca tb sa stau dupa ea sa fiarba si sa o bibilesc…ufa

Frintz

@ Cristina: eu fierb doua sau trei portii. Una o gatesc, restul in congelator la pungute. Si data viitoare e mai usor!

Marmotzel

Felicitari!
Apropo de sandale cu platforma, mi-am luat unele acum ceva timp cand era caldura mare , acum stau cumintele pe raft asteapta sa fie purtate. Nu am mancat in viata mea humus si sincera sa fiu numele nu imi inspira pofta. Dar cine stie , poate o fi bun ..

nina

@Marmotzel- si eu am fost reticenta multa vreme, pana cand am gustat de la un coleg care tinea post si manca din cand in cand. E bunnnn, dar nu trebuie consumat cu paine, ca n-am facut nimic.
Am vazut (citit) ca ti-ai luat sandale cu platforme, abia astept sa-mi iau si eu, dar nu ma indur de vreme. 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.