O zi din viața unui extratestru- prânzul

Dimineața a trecut repede și cuprins de curiozitate, Fant uită definitiv de omleta apetisantă (pentru noi, nu pentru el) și se apucă să memoreze Jurnalul unui puști. Parcurse primele 50 pagini într-o secundă și ceva și își dădu seama că asemănărilele dintre el și băiețelul din carte se opresc la înfățișare, tipul din carte se credea deștept, dar nu avea succes la fete, iar Fant n-ar fi vrut sub nicio formă să nu aibă succes la pământence, practic el de aceea acceptase această călătorie spre Pământ, pentru că își dorea foarte mult o prietenă reală. La ei pe ORTNAFELE nu existau decât foarte puține fete, iar  băieții le puteau întâlni abia după ce împlineau 25 ani. Singura fată cu care vorbise Fant vreodată era Jena, dar ea nu reprezenta decât un chip și-o voce dintr-un computer.

Spre uimirea Jenei, Fant aruncă cartea și cere altceva. Nici el nu știe ce, dar știe că-i  inteligent și nu vrea să fie luat de prost de către pământeni , așa cum a văzut că i se întâmpla puștiului din jurnal. Nu, el se va feri de asta odată ajuns acolo, așa că-i cere asistentei sale o carte care să-l ajute în acest sens.  Jena răsfoiește virtual libraria Elefant (îi plăcea ei asta că nu trebuia să-și bage adresa complicata de cate ori comanda o carte și găsea aici aproape orice titlu de la o mulțime de edituri) și dă peste Triumful prostiei: mic tratat despre prostia inteligenței. Fata scanează rapid  cele 192 pagini și își dă seama că este exact ce își dorește Fant. Comandă cartea și îl anunță că imediat după masa de prânz o va primi.

Jena, chiar dacă era doar o fată virtuală, nutrea dorința de a-l însoți pe Fant pe Pământ, fie și numai pentru a vedea de aproape pomii înfloriți sau zăpada cu care pământenii se lăudau atât în fotografii. Nu-i spusese încă lui Fant, dar avea și un plan cu ajutorul căruia ar fi reușit să-l însoțească. Deocamdată voia doar să fie la curent cu felul în care băiatul se pregătea pentru călătorie, așa că-l întrebă arătându-se îngrijorată:

-Cum te-ai obișnuit cu mâncarea pământenilor?

Fant, care tocmai își amintise că n-a mâncat nimic azi, nici tabletele lui lucioase, nici omleta de dimineață, o roagă pe Jena să-i spună ce-ar mânca ea la prânz dacă ar fi pământeancă. Fata răspunde fără să se gândească:

-Drob de miel.

– Ce-ți veni? Ce-i asta? întreabă Fant nedumerit.

– E o mâncare care zilele astea are multă căutare pe Pământ, dar care practic se mănâncă odată pe an, doar în zilele de Paște.

-Paște, ce-i ăla Paște?

Jena îi afișează pe ecran lui Fant toate informațiile pe care le avea despre creștinitate iar el scanează curios totul. Își dă seama că trebuia să înceapă documentarea despre planeta asta îndepărtată cu studierea începuturilor , dar acum considera că știe destul despre religie și vrea să se întoarcă cu gândul la fete. Și la mâncare.

Amestecă pe un platou două bucăți de pânză subțire cu un lichid vâscos și galben și imediat obține un drob de toată frumusețea.

Începe să mănânce și își amintește că trebuie să-i sosească noua carte. Jena îi spusese deja că se va regăsi cu siguranță în paginile cărții, iar discuțiile dintre narator, Gulliver și Clara îl vor face să înțeleagă superficialitatea cu care uneori oamenii inteligenţi tratează unele subiecte, din comoditate sau mai exact din dorința de a se alătura opiniei generale. E nevoia celor inteligenţi de a fi acceptaţi de societate, de a face parte din grupuri, de a fi văzuţi ca “normali”.

Era foarte curios să vadă dacă Jena are dreptate. Hmm, drobul ăsta este chiar bun, oare de ce nu-l gătesc pământenii decât o dată pe an?

citește continuarea

Articolul face parte din campania inițiată de Blogal Initiative  pentru libraria online Elefant.ro. Și cum mie îmi plac mult librăriile, m-am băgat cu mare drag. Desigur, nici premiile nu sunt de colo, așa că dacă vă tentează și mai ales dacă vă place să citiți și să scrieți, vă invit să participați.

(Visited 134 times, 1 visits today)
Gabi

stii ce raspuns imi sare in minte la “oare de ce nu-l gătesc pământenii decât o dată pe an?”?
… ca sa se mire extraterestrii. bun drobul, oricum.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.