Am trecut și eu prin asta

Nu știu dacă ați citit postul anterior, dacă n-ați făcut-o nu-i timpul trecut, pentru că ce scriu acum are mare legătură.

Să fi avut eu vreo 10 ani pe vremea când descoperisem pasiunea pentru tenisul de câmp și, cum printre blocurile în jurul cărora am copilărit, nu erau câmpuri, de terenuri de sport nu vă mai spun, găseam o mare plăcere în a trimite cu putere mingea de tenis în pereții blocurilor. Și ca orice copil cu ceva minte, nu făceam asta la blocul meu, mă gândeam că îi zdruncin rezistența cu loviturile mele, așa că mă jucam cu racheta și mingea în peretele blocului de vizavi.

Alesesem peretele blocului cu geamurile cele mai rare și mai mici, copil deștept, vă spuneam. Azi așa, maine așa, întrebarea nu era dacă nu cumva voi sparge unul din geamurile locatarilor, ci când îl voi sparge. Evident că eu nu gândeam așa atunci, eu îmi vedeam doar de antrenamentul meu și de bucuria jocului. Trebuie să vă mai spun și că nu eram singura care făcea asta, știți voi, blocuri multe, copii nenumărați, talente cu nemiluita.

Într-o zi mă aflam singură la perețel cum spuneam noi și loveam mingea mai ceva ca Chuck Norris, când nevolnica de ea a lovit geamul de la parter care s-a spart cu un zgomot ce mie mi s-a părut apocaliptic, deși geamul nu era mai mare de 40/40.

Am apucat să recuperez mingea și-am fugit cât m-au ținut picioarele. M-am oprit abia în camera mea și, nu știu nici azi de ce, am tras jaluzelele în jos, după care, pe după ele urmăream ce se întâmplă în fața blocului vecin cu inima bătându-mi mai să-mi iasă din piept.

Pe domnul păgubit nu-l cunoșteam decât din vedere și când l-am văzut că iese din scara blocului și întreabă în jur cine i-a spart geamul m-a luat cu leșin. Nu cred că m-am mai simțit vreodată mai rău ca atunci (ba da, a mai urmat una multi ani mai tarziu, dar asta-i altă poveste), dar aș fi preferat să mor decât să afle mama că are de plătit un geam.

Nu știu de ce gândeam așa, pentru că odată i-am spart camera de bicicletă unui prieten care mă lăsase să mă plimb cu bicla lui și tata i-a luat alta fără probleme. Bine, cu ceva probleme pentru mine care n-am ieșit afară de luni până joi, dar acum aș fi stat și o lună în casa numai să nu mă afle nimeni.

Ca să nu mai lungim vorba, am evitat să stau în fața blocului vreo lună, după care am văzut că vecinul are geamul schimbat, mi-am mai făcut câteva mustrări de conștiiță, mi-am zis ca atunci cand voi fi mare si voi avea banii mei, voi merge la om și îi voi plăti geamul, și cam asta a fost atunci.

Acum ceva timp, să tot fie vreo 15 ani de atunci, stăteam la depanat amintiri cu ai mei și am adus vorba despre geamul spart în copilărie. Le-am spus ca tare mult am ținut să nu se afle, și că eram tare mândră că-i făcusem pe toți ca să zic așa. Le-am mai zis și că atunci când ajung la Târgoviște mă duc la vecin și îi plătesc datoria. Să fim chit, vezi doamne.

Nu vă spun că am rămas ca la dentist când am aflat de la mama că fix în ziua cu pricina aflase de la prietenii mei ce făcusem, că vorbise apoi cu vecinul și îi plătise acestuia geamul.

Am fost crunt dezamăgită, de ce, de ce nu mi-ai spus? Aș fi fost și eu mai liniștită. Ai fi fost mi-a zis mama, dar chiar dacă am văzut că ești speriată și am vrut să-ți asumi singură vina. E bine c-o faci și acum după 15 ani. 🙁

Așa că eu il înțeleg pe puștiul cu geamul mai bine ca oricine. Sau nu-s singura care am spart geamuri?

 

(Visited 180 times, 1 visits today)

Related Post

laur

Imi aduc aminte, jucai mai bine ca Sabatini [la perete]. Ghinionul tau ca ai nimerit geamul si noroc ca mama la platit. Spuneai ceva de resposabilitate in articolul anterior. Vezi cum este? Zgomotul de geam spart da fiori la toata lumea, dar unui copil.

Marmotzel

Eu am spart doar geamul de la casa noastra , cu mingea de fotbal :))) Pedeapsa : am vopsit toti copacii din curte cu var. Si sunt multi crede-ma. E infricosator pentru un copil si de multe ori aleg sa se ascunda de teama, chiar daca parintii nu sunt f severi. E vina aia..

nina

@marmotzel- acum imi dau seama ca eu pentru a evita o pedeapsa a trebuit să acund ceva de ai mei 15 ani. Macar daca mi-ar fi iesit. 🙁 Acum nu mai sunt asa, daca fac vreo boacana ( ca mai fac chiar daca nu-s copil) imi torn cenusa-n cap și sunt in stare să-mi recunosc orice greseala. Si sa suport consecintele, evident.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.