Săptămâna 11

Ziua 78 –  63,7 kg

Mergem în jos cu viteza melcului adormit, mai scad 100 g și săptămâna asta. Ca de obicei trebuie să spun că n-am fost tocmai ușă de biserică, dar ceva îmi spune că asta nu mai miră pe nimeni. Și totuși au fost și câteva obiceiuri sănătoase de care m-am ținut.

De exemplu apa, că tot a fost ieri ziua ei. De apa mă țin acum cu o precizie de ceasornic elvețian, am o cofă de 1,5 l pe care mi-o prepar dimineața, adică în apa plată adaug două felii de lămâie și câteva fructe de goji. Principalele efecte benefice ale cătinei tibetane (goji) sunt: consolidează sistemul imunitar, reduce tensiunea arteriala, este un antioxidant puternic, scade nivelul de zahar din sange, are beneficii asupra tenului, hrăneşte ficatul şi rinichii, creşte libidoul, creşte rata metabolica – ducând la o crestere a pierderii în greutate,imbunatateste circulatia, scădere a incidenţei de accident vascular cerebral, atac de cord, cancer.

Odată cu apa băută, fructele de goji hidratate în apă sunt foarte bune la gust și în felul acesta impușc doi iepuri dintr-o lovitură, adică îmi beau și apa, care cu sucul de portocale (beau si din asta un pahar pe zi) și cu cafeaua de dimineată, fac fix aia 2 l de lichide de care nu reușeam niciodată să mă țin și mănânc și beneficiez și de efectele benefice ale fructelor de goji.

O altă chestie care e sfântă, este cea cu mâncatul seara. Nu mănânc niciodată după ora 7, iar în serile cu master chef sau mai știu eu ce chestie care ar putea să-mi facă poftă de mâncare, am niște nuci din care mai iau câte un miez, dar asta nu se întâmplă decât foarte rar.

Cam atât despre lucrurile bune, în rest n-am făcut niciun minut de bicicletă, nici alt fel de gimnastică săptămâna asta, doar am stat în atelier foarte mult în picioare, dar asta nu cred că se cheamă mișcare. 🙁

Ne auzim pe tema asta săptămâna viitoare, știu că sunt datoare cu poza, chiar am făcut-o, dar nu  am de ce s-o mai public pentru că arată exact la fel ca celelalte. Când diferenta va fi mai mare, voi publica și o poză, până atunci răbdare și multă, multă apă. 🙂

(Visited 39 times, 1 visits today)
nina

@MMA- trebuie sa le gasesti numaidecat. Ele sunt renumite, numai sa vedem ce efect au pe pielea noastra, si la propriu si la figurat. Eu deocamdata sunt incantata.

Frintz

Am mai dat jos si eu ceva (aproape 1kg), probabil mai mult cu ajutorul salii.
Am mai invatat saptamana asta ca in mancare sa pun ulei cu lingura, si cat mai putin. O lingura de ulei are cam 120 de calorii. Am mai aflat ce am voie si ce nu am voie sa mananc dupa ora 17. Niciodata fructe, cereale, cartofi, fasole, mazare, paste sau paine.Dupa ora 17 doar legumele verzi sunt permise.

Eu imi las chestiunea saptamanala de cantarit pentru ziua de luni. Asta ma motiveaza sa nu sar calul in weekend, cand sunt tot felul de tentatii.

Hapi. River_woman

Stiam de calitatile goji dar pana acum nu am incercat fructul. Asadar sunt bune la gust….se pot manca asa direct din punguta (uscate) sau e mai bine sa le hidratezi?
O sa-mi iau si eu sa rontai intre mese impreuna cu alune, etc

gogu

din pacate si eu ma chinui sa slabesc dar nu am reusit foarte multe pana acum…cel mai important lucru este ca nu mai beau cola si beau numai apa plata insa nu ma pot dezobijnui de mancatul seara si seara ma refer intre 23 si 01 😀 cam nasol

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.