O paralelă peste timp

E tot martie acum 30 de ani.

Grădiniţa la care mergeam era departe. Departe pentru un copil care se trezea în fiecare dimineată la 6.00, pentru ca la 6,30 să ia drumul grădiniţei, alături de părinţii grăbiţi, care trebuiau şi ei să ajunga la slujbă.

Cu ochii lipiţi de somn, îmi trăgeam pe mine dresurile, cărora atunci le ziceam ştrampi, şorţuleţul gri-bleu şi fundiţele. Cizmuliţele roşii de cauciuc, paltonaşul în carouri şi căciula completau ţinuta zilnică de grădiniţă la începutul primăverii.

E tot martie acum 20 de ani

Liceul la care mergeam era departe. Departe pentru o eleva  care se trezea în fiecare dimineaţă la 6.00, pentru ca la 7,00 să ia drumul liceului, alaturi de un prieten, pe care îl admira în taină, ce locuia în blocul de alături, dar mergea zilnic la alt liceu.

Cu ochii bine spălaţi,  îmi trăgeam pe mine dresurile, cărora încă le ziceam ştrampi, sarafanul bleumarin şi cămaşa bleu. Cizmuliţele gri de piele (luate pe sub mana de la magazinul Muntenia) şi  paltonaşul negru-gri completau ţinuta zilnică de liceu la începutul primaverii (de căciulă nici nu putea fi vorba la vremea aia).

E tot martie acum 10 de ani

Jobul  la care mergeam era departe. Departe pentru o tânara mamă care se trezea în fiecare noapte din două în două ore, ultima dată la  6.00, pentru ca la 7,00 să ia drumul serviciului, alături de toţi călătorii tramvaiului 36, care mai de care mai ciudaţi.

Cu ochii bine fardaţi (trebuia să şterg cumva semnele nopţilor nedormite) ,  îmi trăgeam pe mine dresurile, sarafanul negru  şi cămaşa alba. Cizmele negre de piele (alese dintr- o mulţime de alte modele din magazin ) şi  paltonul negru completau ţinuta zilnică de business la începutul primaverii (de căciulă nici nu putea fi vorba).

E tot martie…acum 2 ani

Jobul  la care merg nu-i aşa departe, mai ales pentru o femeie care circulă zilnic cu maşina. Mă trezesc în fiecare dimineaţă, ca o mare doamnă, pe la 7,00 (deh, copiii mari se pregătesc singuri, mama le face micul dejun şi pachetele), pentru ca la 7,50 să iau drumul şcolii/serviciului, alături de toţi ceilalţi partcipanţi la traficul de dimineaţă, care mai de care mai ciudaţi.

Cu ochii bine fardaţi (am timp, deci îmi fac de cap) ,  îmi trag pe mine dresurile, rochia  şi esarfa. Cizmele negre de piele (alese dintr- o multime de alte modele din şifonier) şi  geaca de piele  neagră, completează  ţinuta zilnică care numai de business nu e la începutul primaverii (de căciulă nici nu putea fi vorba).

E tot martie….azi

Nu mai poate fi vorba de dru până la job, lucrez pentru mine și atelierul este vizavi de casă. Mă trezezsc în fiecare dimineață în jur de 5,30 ( nu și azi, după ce azi noapte am ieșit din atelier la 2,30) și înainte de a merge la muncă scot ca o mare doamnă vasele din mașina de spălat și îmi pregătesc micul dejun. Fac totul în pijamale, dușul de dimineață se întâmplă mult mai târziu, după cele 15 minute petrecute pe bicicletă. Nu și azi, dar azi e o excepție.

Hainele nu mai sunt de business decât atunci când am întâlniri protocolare, care-s destul de rare, trebuie să recunosc. Cu atât mai bine aș zice, am fost întotdeauna adepta bascheților și a ținutelor casual dacă cineva s-ar fi obosit să mă întrebe. Și da, noroc că e destul de cald acum, altfel aveam căciulă. 😀

(Visited 57 times, 1 visits today)
laur

AJUNGEAM INAINTE DE A SE DESCHIDE GRADINITA SI STATEAM LA USA SI MANCAM AMANDOI O NAPOLITANA ‘GIGEL’ CA UNA O LUA FEMEIA DE SERVICIU. CE VIATA DE ‘SOIMII AI PATRIEI’.

nina

@Laur- ce vremuri, nu-i așa?!

@Marmotel- mie la gradinita nu-mi pasa, la liceu nu putea fi vorba de caciula, dar acum mi-e o foarte buna prietena la frig. 🙂

Darael

Pe mine m-a intristat un pic paralela… parca niciodata ceea ce faci nu este sub influenta lui “imi place” ci a lui “trebuie” si “sunt nevoita”….. ma rog, e senzatia pe care o am.

Pace tuturor !

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.