Săptămâna 5

Ziua 36, 65,1 kg

După ce săptămâna trecută mă bucuram că am trecut sub 65 kg (aveam atunci 64,9), inevitabilul s-a produs săptămâna asta și azi dimineață mai aveam un pic și spărgeam cântarul (e unul din cele de sticlă). M-am cântărit de trei ori, ba mi-am dat și ceasul jos de la mână, poate-poate. N-a fost să fie, trebuie să recunosc, săptămâna asta m-am îngrășat.

Bineînțeles că îmi merit soarta cu prisosință, mai ales că aseară și marți n-am mai făcut cele 15 minute de bicicletă seara, iar în afară de asta am avut și vreo două seri cu mâncat mai mult decât se cuvenea. Și-am băut și vin fiert. 😀

Numai că îngrășarea asta mă face să mă ambiționez și mai mult. Stai așa că nu mă face el pe mine, cântarul zic. Îi vin eu de hac, mai ales că de azi am un program de băut ceaiuri ceva de speriat. Dacă până acum le-am cam ocolit, de acum înainte beau cel puțin trei căni de ceai zilnic, din care una musai e ceai verde. Și mălas și de carnea de porc, care porc tocmai s-a terminat și sper ca mama să treacă la gătitul din pui.

Știu că vă veți supăra pe mine că nu m-am ținut prea bine de treabă, dar sunt vă promit că recuperez săptămâna viitoare. Sper!

(Visited 44 times, 1 visits today)
sabina

Din pacate vine si un moment de genul asta cand te apuci de slabit! 😐 Nu stiu daca e neaparat vorba ca te-ai ingrasat, cat despre faptul ca organismul simte nevoie sa stagneze, ba chiar sa faca si niste retineri! Plus ca diferenta asta s-ar putea sa vina…de la masa musculara! 😀
Nu te descuraja…important e sa nu abandonezi lupta! 🙂

brontozaurel

Caaat? Aia inseamna 200g. Inseamna greutatea pe care o iei dupa ce bei o cana cu apa. Inseamna greutatea pe care o pierzi prin transpiratie dupa o sesiune de sauna. Sau dupa o sesiune de dat jos vopseaua de pe peretii din baie. Sau dupa o sesiune de spalat toate podelele din casa. E greutatea pe care o iau unele fete doar din fixativu’ cu care-si incleiaza paru’ (ma rog, in situatia in care il au pana la fund si pulverizeaza pana il fac atat de tare incat devine arma letala).

Si nu stiu de ce am eu impresia ca eroarea cantarelor de supermarket e de +/-1kg.

Ceea ce incerc sa spun e ca la astfel de diferente… nu poti sti sigur daca slabirea sau ingrasarea sunt reale. Plus ca exista o anumita inertie in cazul ambelor. Adica nu se pun ca prin magie kilograme doar pentru ca intr-o zi ai scapat la friptura si nu se duc spectaculos doar pentru ca in alta ai renuntat de tot la ea.

Cristina

hai sa luam cu inceputul…200 grame NU e ingrasat. In cel mai rau caz e “retentie de apa” (stii tu momentul acela minunat din luna si sapt dinainte…bon!). Asadar poti spune ca te-ai mentinut.
Si iti mai dau un sfat: ia un metru de croitorie si masoara-te in punctele cheie. Peste o luna repeta procesu si vezi cati cm ai pierdut 😉
Eu ma laud cu aprox -1 kg sapt asta 😉

Gabi

Fete, vezi ca te agiti degeaba. Grasimea incearca sa te apere de frig. La primavara o sa te lase din nou de capul tau… Fii inteleapta!

Anca

Si mie mi s-a intamplat la fel! =))) sunt in metrou si abia ma abtin sa nu rad cand imi aduc aminte cum m-am suit de 3 ori pe cantar creazand ca e stricat, ca nu aveam cum sa stagnez. Eram convinsa ca am slabit. Dar asta e, mergem inainte. Pana la vara mai avem, cu vremea asta pana si primavara se lasa asteptata…

dan

Ca sa slabesti facand miscare (gen mers cu bicicleta) ar trebui sa transpiri de fiecare data. Daca nu transpiri nu prea slabesti, si pt transpirat trebuie efort continuu minim 3 minute. 15 min e destul de putin cu bicicleta, daca nu curge apa de pe tine dupa alea 15 min.

Cristina

@dan: o sesiune cardio “ca la carte” trebuie sa aibe 45 min, cel putin. Dar cand ai putin timp liber la dispozitie, si alea 15 min se tot aduna… eu pe stepper dupa 15 min curgea apa pe mine (dar faceam la intensitate mare si viteza mare)…evident pana au cedat pompele hiraulice :)) :)))

laur

In primul rand felicitari pt. noua schimbare a TOANELOR. Atata stres, nervi, cantare sparte pt. 200g? Din partea mea arati bine, cine te iubeste, te iubeste asa cu esti.[Frumoasa] Cu cat esti mai calm, cu atat iti controlezi corpul mai bine. Uite eu, daca vreau sa ma ingras, ma ingras, daca vreau sa slabesc, slabesc. Asa ca tot la cap avem ceva, de acolo pleaca totul. Te pup….

nina

Multumesc tuturor pentru sfaturi si incurajări! Sper să revin cu vești bune pe tema asta. 🙂 Si da, transpir pe bicicleta tare de tot. E drept ca nu mai mult decat as face-o pe banda de alergare, dar transpir de fiecare dată.

Ioana

Imi place place place noua ta tema! Chiar daca pentru mine fundalurile albe sunt prea luminoase 😀
Apropo de ceaiuri, iti recomand cicoare si / sau ceai de soc cu lamaie 🙂
Oricum, capul sus, spatele drept si zambetul larg! Mergem inainte 😉

ps: eu saptamana asta am chiulit de la cantarit, dar am asa un feeling ca am cam facut ca tine 😀

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.