Life

Vântul bate exact cât să nu smulgă din rădăcini (așa ceva nu se prea se întâmplă, nu-i așa?) bradul imens din curtea de vis-a vis.

Mama s-a trezit azi noapte de două ori crezând că-i cutremur, noroc că patul nu i se mișca, că-n rest era în stare asta bătrână să scoale toată casa și să ne scoată pe toți în stradă, chiar și pe vremea asta.

Fetele care lucrează la noi stau aici în cartier, una singură vine mai de departe. Au venit azi cu copiii după ele, n-au avut cum să-i ducă la școli sau grădinițe, așa că am făcut o grădiniță în casă, spre disperarea doamnei care vine și face curat, rămasă și ea de trei zile în București (sta într-un sat înspre Urziceni).

Continue reading Life

Despre copii

Nu v-am mai povestit nimic despre fete în ultimul timp și asta n-ar fi nimic, că poate voi puteați să trăiți liniștiți și fără asta, dar mă tem că peste ani când voi ajunge la posturile de anul asta, mă voi întreba unde au fost ele plecate în perioada asta. 😀

Așa că vreau să vă spun că tocmai au terminat o epocă de istorie, au învățat despre Roma Antică și eroii ei, după mine ce-a mai interesantă parte din istorie, atât de îndepărtată încât nu poți să nu te întrebi dacă e ceva adevărat din tot ce știm noi despre perioada respectivă. Anyway, de azi ar trebui să înceapă epoca de română, numai că, ținând cont de codul portocaliu, s-ar putea să nu se facă ore nici azi nici mâine și copiii să aibă un weekend prelungit. Nu, ei nu se plâng deloc de asta.

În rest, au crescut și parcă se lungesc pe zi ce trece. Hainele le rămân mici și ele devin din ce în ce mai pretențioase (ca să nu zic fițoase). Nu vor să se îmbrace decât cool și și-au luat liber la șifonierul meu. Din păcate pentru mine, eu n-am ce să iau deocamdată din dulapurile lor, dar și când va veni vremea…

Continue reading Despre copii

Săptămâna 4

Ziua 29, 64,9 Kg

Au fost cele mai greu de dat jos 700g din viața mea de până acum. Adică m-am luptat cu ele două săptămâni și parcă nu se dădeau duse. Dar vă spun eu, până aici a fost mai greu și va mai fi odată la trecerea către 59… ohoho ce de lucru mai am până atunci.

Pentru că a trecut aproape o lună, la ziua 30 pun și-o poză, deși mi-e teamă că cele 2,7kg scăzute într-o lună nu se vor prea vedea, zic să fac un bilant al obiceiurilor fără de care nu voi mai putea trăi:

-micul dejun e sfânt. Luat întotdeauna până în ora 8, consta în cafea și două felii de pâine crocantă cu suncă de Praga, sau orice altceva care să-mi țină de cald și foame. 😀

Continue reading Săptămâna 4

Un sfat, un îndemn și-o idee

Pentru că nu v-am mai arătat de mult ce mai scriu eu prin alte părți  vă trimit azi la următoarele posturi:

  • o idee despre cum să ne păstrăm corect pensulele pentru farduri. Foarte simplu de pus în practică și cu loc mult de pus imaginația la încercare.
  • un îndemn, deși sună cam pretențios, legat de curățarea plantelor de apartament.
  • un sfat, da, sunt foarte sfătoasă de la o vreme, mă cred un fel de înțelept al satului, un sfat ziceam, legat de văicărerile noastre zilnice.