Kasparov împotriva computerului

În 10 februarie 1996, la vremea când inventatorul tabletei își ascuțea creioanele de schițe, în Philadelphia, marele campion de șah Gari Kasparov avea programat un meci de 6 partide cu un computer IBM, Deep Blue.

Chiar dacă prima partidă a fost câștigată de computer și Kasparov s-a arătat devastat pentru câteva momente (îi trecuse probabil prin cap faptul că mașinăria e invincibilă), campionul mondial la șah din acea vreme s-a remontat, a acceptat înfrîngerea, și-a dat seama că poate învăța din ea și a abordat partidele următoare diferit. Era totuși pentru prima dată când un computer câștiga o partidă în fața unui campion mondial.

Cu un moral de învingător Kasparov câștigă a doua partidă și face remiză în a treia și a patra.

În a cincea partidă cere remiză la mutarea 23, dar tehnicienii de la IBM refuză. Deep Blue nu era programat să accepte remiza și hotărârea trebuia luată de echipa tehnică. Nevoit să joace în continuare, Kasparov întoarce jocul în favoarea lui și câștigă partida cu numărul cinci, aducând scorul la 3-2 pentru el. Se punctau cu 1 partidele câștigate și cu 1/2 remizele.

În ultima partidă câștigă tot Kasparov și scorul final este 4-2 pentru campionul mondial, care rămâne totuși impresionat de computer și, deși câștigase meciul, tot el a fost cel care a cerut revanșa pentru anul următor, dar atunci n-a mai fost așa norocos. Cu multe îmbunătățiri și mii de partide în memorie, Deep Blue câștigă meciul din 1997, nu fără a fi contestat puternic de Kasparov. Dar asta-i altă poveste…

(Visited 148 times, 1 visits today)
Cami

Imi place, place, place schimbarea! Foarte interesante povestea asta. Stiam eu ceva, asa, vag, dar nici vorba de amanuntele pe care le-ai dat tu. Uite asa ne facem si noi mai destepti :))

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.