Au rupt 4 perechi de cizme și s-au reorientat

4 perechi numai în iarna asta.

Parcă noi la vârsta lor nu aveam atâtea perechi de încălțări pe iarnă. Eu cel puțin aveam una și bună. Dacă eram norocoasă și la începutul iernii aducea ceva frumos la magazinul universal din oraș, eram mândră toată iarna, dacă nu aveam noroc și o prindeam pe mama în toane rele (da, și mamele de toane au toane), îmi lua ceva cizme ce mie mi se păreau foarte urâte, dar care îmi țineau picioarele calde ca într-o păturică ori de câte ori le încălțam. Indiferent de situație, alea îmi erau încîlțările pe iarna respectivă și  știam că trebuie să mă apuce mărțioșul cu ele, așa că aveam grijă pe unde și cum calc.

Ei bine, la chestia asta fetele nu seamănă deloc cu mine la vârsta lor (dacă stau bine să mă gândesc, nu prea seamănă ele cu mine în general), așa că domnișoarele iarna asta au trecut la a treia pereche de cizme de fiecare, and counting.

Primele au fost unele stil UGG-uri, dar nu chiar UGG-uri, pentru că nu mi-aș putea permite să cumpăr două perechi odată, mai ales atunci când știu că ai mei plozi nu-s cei mai grijulii din lume cu lucrurile lor. Oricum, cizmele n-au fost nici cele mai ordinare, mie mi-au plăcut mult, dar pe ele nu le-au ținut mai mult de-o lună.

Imediat după Crăciun am mers iar la cumpărături de cizme. Și-au găsit repede fiecare câte ceva și foarte mulțumite au început să le poarte. Au rezistat (cizmele, zic) până la începutul săptămânii trecute, când Sonia m-a anunțat că ei i s-au rupt. Mai exact s-a dezlipit talpa uneia cu totul. Am crezut că glumește, dar când am văzut că pleacă azi la școală cu o pereche de cizme de la mine, am făcut ochii mari și-am cerut lămuriri. Mi-a arătat cizma ei veche de-o lună și jumătate care țipa la mine de i de vedea lipiciul prost de pe interiorul tălpii.

Eu am în prezent vreo 12 perechi de încălțăminte de iarnă, din care vreo 7 sunt cizme sau ghetuțe cu toc. Ele au fost achiziționate de-a lungul a vreo 8 ani, așa că nu săriți cu gura. Purtându-le prin rotație și nefiind nici ultimele ciurucuri, aproape toate arata ca noi. E drept că am mers mult cu mașina în tot acest timp. Am deci vreo 5 perechi de încălțări de iarnă fără toc, numai bune de încălțat de către copile. Care, nu știu dacă v-am zis, dar m-au ajuns la mărime. Nici nu știu dacă să mă bucur sau să plâng.

Cum spuneam, azi m-am trezit cu Sonia că-mi ia o pereche de ghete, și-o văd și pe Iulia că se uită cu jind la botinele cu care eram eu încălțată. Evident că m-am descălțat ca hipnotizată și i le-am dat. Sigur, m-am gândit dacă-i bine sau rău ce fac, dar am zic că o zi n-o fi foc. Și n-a fost.

În seara asta am fost din nou la cumpărături de cizme, ne-am cam ciondănit că ele alegeau tot modele de primăvară, și mi-e teamă că de data asta am procedat exact cum făcea mama mea când era în toane rele. 😀 Dar măcar sunt sigură că nu vor avea picioarele înghețate cel puțin o lună de azi înainte.

(Visited 157 times, 1 visits today)
nina

@Maria- Prima fraza din articol era foarte des foosita de mama in copilaria mea. Acum mă transform și eu în ea încet, încet.Deja mi-au intrat în șifonier, dar dacă o mamă își împarte hainele cu fiica ei, ei bine, în cazul meu, cu două fiice, le donează cu totul.

Cristina

Detest cizmele. Si cand eram mica nu cred ca am vazut mai mult de 2 perechi. Mi se pare odioase , indiferent de cum arata sau cat sunt de scumpe. Nici cu bocancii nu ma impac. Asa ca ptr iarna am o pereche de hiking shoes care nu aluneca pe zapada, tin ft cald si nici nu au costat o avere. Iar la teatru mereu ma prezint in pantofi …deh, stau la 5 min de teatru, imi permit :)))

laur

Si noi eram la fel. Numai eu cand imi aduc aminte de frumusete de adidasi cu ‘trei dungi’ cand i-am bagat in cuptorul de la aragaz sa ii usuc si i-am scos copti ca nici talpici nu mai stateau inauntru dar sa mai bag piciorul in ei. Amintirile ma chinuesc…..

nina

@Cristina- adica tu n-ai avut niciodata, dar absolut niciodata cizme? Nu pot sa cred…

@Laur- hahaha, imi aduc aminte de adidasi aia. Si eu am avut niste ghetute asa sport de iarna daca le mai stii, pe care le-am uscat sus pe aragaz langa flacara deschisa (cuptorul era ocupat cu ai tai). I-am purtat apoi toata iarna cu o chestie rotund[ arsa intr-o parte. HAhah, ce vremuri…

weigela

Si eu luam cizmele mamei in copilarie. Acum roata s-a schimbat. Le poarta ea pe ale mele. Mereu se bucura cand imi cumpar cate o pereche noua. Imi spune: “De astea cand o sa te plictisesti? O sa mi le dai mie?” ….Asa ca uneori renunt la cate o pereche si o cedez mamei. Daca ii plac foarte mult si se simte bine cu ele i le dau…. cu drag….

nina

@Gabi- da, probabil că erau mai durabile, făcute mai cu simț de răspundere.

@Weigela- abia aștept să le iau și eu pe ale lor. Abia aștept. No să le las până se strică, le voi lua așa, în perioada în care le sunt încă dragi.

lila

Si Mara, la 9 ani, a rupt deja 2 perechi in iarna asta, si nici a treia nu se simte prea bine 🙂
Cu siguranta nu-s prea bine facute, desi nu-i cumpar nici eu la kilogram.. Mai am putin de asteptat pana ne potrivim la masuri 🙂

Cristina

@nina: am avut. si acum le tin minte. dar le detestam si atunci. mai ales ca la 1.58 cm nu iti pui cizme inalte ca arati ca un pitic cretin de gradina. cel mult botine. zi-le astea buna-mii sau maica-mii care au simtul estetic al unui pitic de gradina. asa ca, cizmele stateau in casa, eu luam botinele. dar de la 18 ani m-am dat pe ce am vrut io :))

viatanomada

Anul trecut i-am dat eu Irinei de vreo doua ori o pereche de cizme , ca avea privirea aia…si n-am suportat, dar cred ca stii cu ce straangere de inima.Anul asta le-am cedat de buna voie dupa ce un coleg i-a distrus cizmele ei; in total are vreo 4 perechi in stare buna si da, curand voi purta incaltari de la ea(deja niste sandale i-am confiscat)si mai nou cand imi cumpar ceva o intreb daca ar vrea sa poarte si ea lucrul ala, ca sa fiu sigura ca avem gusturi asemanatoare. Totusi nu ia fara sa-mi ceara permisiunea, inca!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.