Săptămâna 2

Ziua 15, 65.6 kg

Urmând principiul cu țara piere și baba se piaptănă, continuăm azi seria articolelor despre dispariția celor 10kg de pe corpul meu (dă Doamne să fie din zona șoldurilor toate) și observăm, nu fără a ne mira, cum cântarul buclucaș nu știe altceva decât 1kg/săptămână ceea ce mie îmi convine de minune, deocamdată.

Partea proastă este însă că ieri, adică joi, a fost una dintre zilele mele negre, o zi începută din noapte cu dureri mari de de tot de cap și o moleșeală vecină cu leșinul în restul corpului, cu senzații de vomă și crampe în stomac, care au durat cu toatele, nici mai mult nici mai puțin decât vreo 12 ore. Evident că în timpul ăsta am uitat cu totul de exerciții, mese și de gustări, abia ieri după amiază am reușit să mînanc ceva care să-mi și rămână în stomac și am continuat așa cu mici înghițituri până spre miezul nopții, așa că ieri a fost o zi pierdută.

Nu vă grăbiți să trageți concluzii, nu mi-a fost rău de la felul în care mă alimentez (din contră ar fi trebuit să-mi fie bine, acum mănânc de 5 ori/zi și nu mai mănânc aproape deloc grăsimi). Știu sigur asta pentru că nu am fost singura din casă cu simptomele descrise mai sus, soțul meu mi-a fost coleg de suferință, la fel de lovit ca mine, iar fetele au avut și ele de simptomele, dar într-o măsură infinit mai mică, cu ceva dureri de burtă și de cap. Ne gândim că ne-am simțit așa de la niște mere sau de la niște alune (pe care Sorin era hotărât ieri să le ducă la analize), astea fiind singurele alimente mâncate de toți 4. În rest cei mai bătrâni din familie n-au avut nimic, deci mâncarea gătită sau emisiile de gaze (ne-am gândit inițial că or fi de vină gazele de la centrală) au ieșit pânăla urmă din discuție.

Oricum, una peste alta acum suntem bine, ne putem relua deci activitățile zilnice și eu urmează să mă urc acum pe bicicletă și să fac cei 8 km (n-am ajuns încă la 10, dar o iau treptat) pentru dimineață începând chiar din clipa asta.

Să ne auzim și săptămâna viitoare sper fără alte incidente! Voi cum sunteți?

 

(Visited 42 times, 1 visits today)
Cristina

🙁 nasol , probabil ati facut alergie la ceva.
eu saptamana asta sunt in “lupte” cu nenea cantar din motive de…well, chestii “muieresti”. asa ca decat sa il sparg, il evit…pana pe duminica asa.
las ca si 1kg pe sapt e super! felicitari

nina

@Cristina- dap, foarte nasol, bine ca mi-a trecut intr-o zi ca nu mai rezistam inca una in pat cu dureri groaznice. 🙁
@Anca- eee, voi cu miscare multa aveti avantaje fata de mine, dar eu sunt foarte multumita ca ma tin si de bicicleta. Pana acum cand ma apucam, faceam cel mult trei zile si gata. Acum numai gandul ca vin aici si va zic 500g sau nici atat ma sperie si ma face sa bag tare la pedalat. 🙂
@Ioana- felicitari si tie, ce spuneam, sunteti mai harnice, dar nici eu nu ma las. 🙁

weigela

Raportez si eu: 1 kg in minus. Cu putin efort la sala si cu mai multa atentie la ce si cand bag in gura. Ma astept ca saptamana viitoare sa fie mai putin de 1kg, pentru ca organismul va reactiona la schimbari. Am un target de 500 g in minus, cu mers de 3 ori la sala (ca tot am un abonament ce nu prea l-am utilizat)

Cristina

@nina: dar am patit faze de genu de la mancare care nu i-a convenit stomacului…si tot asa, ma tinea o zi din aia groaznica…si cand mai pica si cu “acele ” zile, era de-a dreptul “sublim”

Cristina

@coana zoitzica : e cea mai faina forma de miscare…dar nu si atunci cand esti obisnuita cu 6-8 km facuti in mod normal :)) da, cam asa fac in fiecare weekend pe malul Muresului, cand nu ploua sau ninge, evident.. dar oricum, e mult mai bine decat sa stai degeaba 🙂

Marmotzel

Da-i inainte, te sustin in continuare si raportez si eu. Trebuie sa imi cumpar neaparat un cantar , pentru ca cel de acasa nu cred ca arata bine. Ma bucurasem eu ca am dat 4 kg jos, dar nu cred ca am reusit asa repede. Ma tin in continuare de alergat, am ajuns la 3 km jum pe banda, rezist la tentatiile din casa ( astia sunt nebuni cu dulciurile 😛 ) si sper sa o tin tot asa. Abia astept sa vina vremea frumoasa ( role, bicicleta si alergari pe inserat prin parc 😀 ). Ti pup.

Chocolate

Pe mine m-a ajutat spirulina. Nu am tinut cine stie ce regim, dar inainte de fiecare masa principala luam 2 spiruline cu un pahar mare de apa. Am slabit 2 kg in 2 saptamani, nici nu trebuie sa slabesti mai mult.

Saptamana viitoare vrem sa vedem o poza cu tine ca sa o putem compara cu poza din prima postare. 😀

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.