E gata biroul

Mai ştiţi când vă ziceam săptămânile trecute că trebuie să vină zugravii să-mi renoveze biroul (da, renoveze e cuvântul corect, pereţii se cojeau de-a dreptul)? Ei bine, aţi ghicit, n-au mai venit. Pentru că e criză şi nu-i rentabil să iei lucrări mici, gen o cameră. Sau, mai există o variantă, oamenii sunt foarte buni şi au mult de lucru, asta i-ar scuza parţial, telefonul ăla în care mă anunţă şi pe mine că nu mai vin, trebuia dat.

Oricum, am trecut peste asta, m-am apucat eu cu Sorin de treabă, am şlefuit şi reparat pereţi, am pus tavanul fals, am dat cu lavabil şi am rămas cu ceva bani în cont, fapt pentru care vă scriu acum de pe cel mai frumos laptop din univers, al meu. 😀

Pentru că v-am promis poze, uite câteva, mi-e drag de camera asta de nu mai pot, e locul unde îmi petrec cea mai mare parte din zi, chiar dacă în ultimul timp am stat mult şi-n atelier. V-am spus că ştiu să pun nasturi?

Continue reading E gata biroul