Month: August 2011

17 august

Astăzi nimeni nu se mai gândește când a început de fapt odiseea accidentelor de circulație, cel mult ne punem problema cum să facem să le evităm și să ajungem la performanța ca macar în câteva zile din an rata mortalității din accidente de circulație să fie zero.

Cu toate astea, astăzi se împlinesc 115 ani de la primul accident auto soldat cu decesul victimei. E vorba despre o femeie, Bridget Driscoll, în vârstă de 44 de ani care a decedat la data de 17 august 1896, la Londra în timp ce traversa o arteră extrem de circulată (aici am mari dubii că așa

Continue reading 17 august

Bagajul pentru Deltă

Deși n-am fost niciodată în Delta Dunării (asta nu va mai fi valabil foarte curând), ne-am hotărât,  așa cum vă spuneam aici, că anul ăsta e cazul s-o facem și pe asta, așa că ne-am echipat, zicem noi, corespunzător și vrem s-o pornim azi încolo.

Pentru că suntem patru în familie, iar eu pricep greu și uit repede, am făcut o listă cu ce trebuie să luăm la noi, și apoi, pe masura ce lucrurile se strângeau, fiecare era bifat pe minunata listă. Bine, văd eu la întoarcere cât de minunată a fost. Acum s-au strans aproape toate (adică lipsește cu desăvârșire mâncarea, dar a existat o listă și pentru mâncare, numai că ne-am lăsat pe mâna unor prieteni pe care sperăm să nu fie nevoie să-i mâncăm de vii).

Bun, eu zic că lista vă va fi de ajutor și vouă, eu am făcut-o după ce-am citit toate sfaturile lui Nicu și după ce am ascultat o gramadă de povești despre locurile cu pricina. Continue reading Bagajul pentru Deltă

Despre articolele plătite

Nu știu alții cum sunt, dar eu visez la zile în care micul dejun să-mi fie servit gata preparat, la o masă mare înconjurată de oameni frumoși, într-o cafenea chic din centrul Bucureștiului, unde să ajung cu bicicleta în fiecare dimineață. Desigur, ca în orice vis nerealist asta nu se va întâmpla pe de-a-ntregul niciodată, dar măcar o parte din el mi s-a împlinit azi, când am ajuns încă adormita la Trattoria Buongiorno în Piața Victoriei și-am participat la #SMbrekfast la invitația Standout. A fost genul acela de întâlnire de la care n-ai mai fi plecat, adică, Elena și Ionuț au trebuit să ne mulțumească de vreo trei ori pentru participare pentru a ne face să ne ridicăm (vorbesc de aceia dintre noi care nu erau așteptați în alte părți și care au fost nevoiți să plece)  🙂

S-a discutat despre bunele practici pe bloguri, despre publicitatea platita si felul in care cititorii nostri de zi cu zi o percep, despre felul în care ar trebui să vă anunțăm că urmează să citiți o chestie pe care am scris-o pentru o companie, etc.

Știu că foarte mulți cititori de bloguri, deși citesc constant blogurile respective, refuză să parcurgă posturile plătite, nu comentează la ele sau, și mai rău, îi strigă bloggerului în față, faptul că s-a vândut, că l-au cumpărat ăia și mai știu eu ce. Pe vremea când eram la început cu blogul sau mi se pare că nici nu-l aveam, citeam vreo trei bloggeri de la noi, iar atunci când vedeam la ei vreun advertorial, aveam tendința de a-i aprecia și mai mult. Îmi spuneam ceva de genul: Vai, ce tare e ăsta dacă Vodafone (de exemplu) își face publicitate la el pe blog. După articolele alea, mai cu admirație citeam ce scriau ei acolo și le luam în seamă părerile. Bine, poate sunt eu o ignorantă, dar să-ti fie ciudă că unul muncește, face bine ce face și companiile îl caută pentru a-i propune să-i facă cunoscute produsele sau serviciile prin intermediul blogului său, platind-ul pentru asta, să te oftici, zic, până-ntr-acolo încât să-i spui că e vândut, mi se pare că nu prea îți face cinste ție ca om.

Continue reading Despre articolele plătite

Incurcături pe ultima sută

De dimineață (la mine dimineață e pe la 6, da?) în curtea mea mirosea a mentă. Nu știu de unde, probabil de pe la vecini că printre ierburile și florile mele nu-i. Mirosul ăsta mi-a făcut poftă de ceai de mentă și de încă ceva. Ceva de amnezie. Aceea pe care aș vrea s-o am, să uit de răutatea oamenilor, să uit de guverne și legi tâmpite, să uit de taxele și utilitățile care lună de lună sunt mai mari (da, sunt supărată, mi-a venit curentul 500 lei) să uit de tot și toate și să plec în concediu.

AMR 4 zile. Aseară am aflat că cineva (nu spun cine, persoană importantă) a încurcat zilele și s-ar putea ca restul găștii noastre să plece spre Deltă cu o zi mai devreme ca noi. Nasol. Mai ales pentru ei, că majoritatea echipamentelor de campare sunt la noi. 🙁 Dar e nasol și pentru noi, fiindcă ne-ar fi plăcut să mergem cu toții. Să vedem, azi decidem ce și cum, oricum, e neplacută treaba, dar asta e, oamenii mai și greșesc. Dar prefer de o mie de ori greșelile de genul ăsta, celor pe care le fac ăia care nu se mai satură, ne conduc și se prefac că ne vor binele. Vorba cuiva ieri pe twitter: “Romania n-a intrat niciodată în criză, dar a ieșit de două ori din ea. ”

Hai că nu mă mai gândesc la asta, ce naiba, e weekend-ul dinaintea concediului. Ai zice că-i de vis. Ei bine, nu e chiar așa. Sunt multe adunate pe ultima suta de metri. Comenzi în așteptare care trebuiesc lăsate croite să aibă atelierul ce lucra cât timp noi suntem plecați. Ultimele verificari de bagaje și schite de așezare a tuturor lucrurilor într-un porbagaj de Accent. 😀 Plus că n-am facut încă lista cu haleala, pentru că vrem să ne gătim noi acolo cele mai multe mese. Bine, asta până aproape vom muri de foame și vom merge să mâncăm un borș adevărat de pește. Hmm.. și mai e și încurcătura asta cu plecarea separată.

Continue reading Incurcături pe ultima sută

Bucureștiul meu

Mai e aproape o lună până la ziua în care și Bucurestiul va avea parcarea lui îmbrăcata în verde, chiar dacă numai pentru un weekend. Da, vom avea și noi Parking Day-ul nostru,  în 16 septembrie.

Pentru că mi-a plăcut foarte mult ideea am scris un articol în care mi-am imaginat cum ar fi Bucureștiul dacă l-ați lăsa pe mâna mea. Ar fi plin de nuferi, trotuarele ar fi cu iarba și sandalele s-ar ține în mâini. Sau cam așa ceva.

Da, asta-i tot pe ziua de azi că sunt în timpul programului și tre’ să dăm la gata niște chestii. 🙂

10.08.2011

Ce-aș vrea să-mi amintesc peste ani legat de ziua asta?

A fost o dimineață cu nori și ploaie. Am vazut-o la prima oră când cu părul nepieptănat am plecat pe stradă până la magazinul din colț (noi chiar avem un magazin fix în colț) să-mi iau zahar și lapte. Am strâns apoi în grabă și printre picături rufele de pe sârmă, știu, ar fi trebuit să fac asta înainte de a pleca la magazin, dar cereți prea mult de la un om abia trezit, așa că unde aproape ca atunci când au fost scoase din mașină, le-am aruncat de-a valma în fotoliu. O să hotărăsc mai târziu ce fac cu ele. Acum vreau să-mi gust cafeaua cu zahar și mult lapte. Mmm, gustul cafelei băută pe ploaie e altul, mult mai profund față de cel al zilelor însorite.

O pisică a dormit la mine în birou. Nu-i pisica mea, nu-i nici măcar a vecinilor, dar pentru că las noaptea ușa deschisă la birou și-a făcut un obicei din a dormi aici. Pisică vagaboanda, cine știe unde e casa ei de fapt, pentru că ziua nu o văd deloc.

Azi trebuie să pregătesc actele pentru contabilă, sunt un pic în urmă cu ele pentru că am avut mult de lucru în atelier și am zis că-i bine să dau și eu o mână, două mâini, de ajutor.

Continue reading 10.08.2011

Avem copii de aur

“Eu, ca profesor de fizică, nu pot să fac comentarii la adresa activităţii domnului ministru.” sunt vorbele doamnei Corina Dobrescu, profesoară de fizică la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” si unul din profesorii cea care a pregatit lotul de 5 elevi români, olimpici romani, care au reușit să ia aurul la Olimpiada Internationala de Fizica. Mda…știu, ați văzut-o la știri și cunoașteți deja toata istoria, toate s-au întâmplat acum aproape o lună,  s-a scris și pe bloguri despre ei, deja pe copii îi felicită lumea pe străzi când îi vede…

…și totuși oamenii ăștia ne fac pe noi, pe mine cel puțin, să considerăm că sintagma “dacă vrei, poți” este încă valabilă și nimeni nu te poate împiedica să-ți faci meseria așa cum știi tu mai bine, dacă o faci cu plăcere și pasiune.

Continue reading Avem copii de aur

Trei ani de blogăreală

În 3 august 2008 scriam primul post pe blog. Au trecut de atunci 3 ani frumoși în care am crescut (vedeți, nu zic am îmbătrânit) odată cu blogosfera, am văzut și uneori făcut lucruri faine, am cunoscut oameni și cel mai important: am scris. Nu mult și bine, nu mult și prost, ci așa cum am crezut eu de cuviință, așa cum am putut și așa cum s-au întâmplat lucrurile.

Pentru cei care nu știu, eu am început blogul ăsta pentru că începea să mă lase memoria, și cu toate că criserb îmi amintea în fiecare zi la 11 să iau pastila de Memoplus, am zis că-i bine să rămână undeva, într-un colțișor de net, cele mai faine lucruri care mi se întâmplă, că poate eu nu voi mai fi în stare să le povestesc nepoților. Pentru că timpul trece (uite cum au trecut ăștia 3 ani) și ne trezim că vine vremea să stingem lumina și că toată averea noastră sunt amintirile.

S-au întâmplat multe în anii ăștia, iar eu am învățat că netul nu-i plin numai cu prostii cum spun babele de la mine de pe stradă, că oamenii nu sunt toți răi,dar și că apele nu sunt toate limpezi, iar cărările șerpuite sunt multe.

Continue reading Trei ani de blogăreală

Cu iPad-ul în poșetă- III

Hei, dragii mei, uite că a venit și momentul în care Costin și Raluca vor pleca împreună la o plimbare romantică prin parcul IOR, nu înainte, însă, de faza în care Costin sună la ușa fetei și în prag apare tatăl acesteia. 😀

Raluca îi spusese că sigur taică-său nu va fi acasă, așa că în momentul în care-l vede, băiatului i se pune un cârcel la baza limbii, ochii i se încețosează, simte  iPad-ul ca pe o bucată de carne congelată ce începe a se dezgheța în buzunar, iar HTC-ul din palma transpirată începe să sune. N-am eu cuvinte acum să vă explic fața fostului boxer când îl vede pe acest Casanova al zilelor noastre, stând pierdut în fața lui. Însă omul s-a pus imediat în pielea băiatului și în secunda doi l-a cuprins o mila teribilă față de Costin, mai ales că urma să iasă în oraș cu mândrețea lui de fată, pe care o iubea din toată inima, însă știa prea bine ce-i poate pielea. L-a invitat pe bravul cavaler în casă, i-a făcut discret semn să răspundă la telefon și s-a dus să-și cheme fata.

Rămas singur în hol Costin își regăsi vocea, răspunse la telefon și îl liniști pe Vali (știți voi, prietenul cu telefonul), care voia să știe cum decurge întâlnirea. Îi spuse acestuia că practic nici nu începuse, dar teoretic aproape se consumase, pentru că ce-a fost mai greu a trecut. O vazu apoi pe Raluca ieșind din camera ei și înțelese de la ce erau emoțiile pe care le avusese înainte de întalnire, fata era într-adevăr frumoasă. Acum nu trebuia decât să-i spună  ceva inteligent, nu banalul “Bună” și o va face a lui pentru cel puțin o lună. Se gândi o clipă și o întâmpină pe fată cu un gutural: Hello gorgeous, la care fata i-a răspuns cu cel mai frumos zâmbet din lume, care i-a dat încredere cât pentru 10 întâlniri viitoare.

Continue reading Cu iPad-ul în poșetă- III

Scurte de miercuri

Pentru că suntem în mare viteză cu niște comenzi în atelier și e nevoie ca eu să gândesc muncesc cot la cot cu ceilalți, ba, dacă mă întrebați pe mine, eu fac treaba cea mai grea, n-am avut timp de blog așa cum ar merita el, dar mă revanșez mâine-poimâine cu sfârșitul întâlnirii dintre Costin și Raluca și cu ceva povestioare haioase (știu, asta-i doar impresia mea) din parc. Apropo de asta, aplicatia aia pentru android care cică îndepărtează țânțarii cred ca are un bug grav că pe ăștia din parcul Pantelimon îi atrage în draci.

Până reușesc eu să scap din atelier, vă las să-mi admirați bicicleta (e tot aia veche, doar ca are straie noi de care eu îs foarte mândră și fundul meu foarte multumit). 🙂