Nu știu alții cum sunt, dar eu visez la zile în care micul dejun să-mi fie servit gata preparat, la o masă mare înconjurată de oameni frumoși, într-o cafenea chic din centrul Bucureștiului, unde să ajung cu bicicleta în fiecare dimineață. Desigur, ca în orice vis nerealist asta nu se va întâmpla pe de-a-ntregul niciodată, dar măcar o parte din el mi s-a împlinit azi, când am ajuns încă adormita la Trattoria Buongiorno în Piața Victoriei și-am participat la #SMbrekfast la invitația Standout. A fost genul acela de întâlnire de la care n-ai mai fi plecat, adică, Elena și Ionuț au trebuit să ne mulțumească de vreo trei ori pentru participare pentru a ne face să ne ridicăm (vorbesc de aceia dintre noi care nu erau așteptați în alte părți și care au fost nevoiți să plece) 🙂
S-a discutat despre bunele practici pe bloguri, despre publicitatea platita si felul in care cititorii nostri de zi cu zi o percep, despre felul în care ar trebui să vă anunțăm că urmează să citiți o chestie pe care am scris-o pentru o companie, etc.
Știu că foarte mulți cititori de bloguri, deși citesc constant blogurile respective, refuză să parcurgă posturile plătite, nu comentează la ele sau, și mai rău, îi strigă bloggerului în față, faptul că s-a vândut, că l-au cumpărat ăia și mai știu eu ce. Pe vremea când eram la început cu blogul sau mi se pare că nici nu-l aveam, citeam vreo trei bloggeri de la noi, iar atunci când vedeam la ei vreun advertorial, aveam tendința de a-i aprecia și mai mult. Îmi spuneam ceva de genul: Vai, ce tare e ăsta dacă Vodafone (de exemplu) își face publicitate la el pe blog. După articolele alea, mai cu admirație citeam ce scriau ei acolo și le luam în seamă părerile. Bine, poate sunt eu o ignorantă, dar să-ti fie ciudă că unul muncește, face bine ce face și companiile îl caută pentru a-i propune să-i facă cunoscute produsele sau serviciile prin intermediul blogului său, platind-ul pentru asta, să te oftici, zic, până-ntr-acolo încât să-i spui că e vândut, mi se pare că nu prea îți face cinste ție ca om.