O dimineață ploioasă de duminică

Mika – Rain

E duminică. M-au trezit picăturile de ploaie. Ce spun eu picături, erau de fapt rafale de apă căzute în cascadă pe pervaz.

Aș fi vrut să mai dorm, să-mi continui visul frumos în care jucam sah cu Karpov și mă uitam la el că se chinuia să scoată o remiză de la mine. N-a reușit. Din cauza picăturilor de ploaie.

Am coborât în bucătarie cu un ochi închis și unul deschis. În timp ce am pus ibricul cu apă pentru cafea pe foc, mă gândeam că nu strică să avem din când în când o duminică cu ploaie. E relaxant. Ok, nu săriți și mie mi-ar fi plăcut azi la ștrand. Lasă că se oprește ploaia și ajungem pe seară la Bestfest.

Pun zahar în apa pentru cafea și intru în baie să mă trezesc. Mă văd în oglinda mincinoasă și-mi place fața mea odihnită și ușor zâmbitoare din cauza ploii sau a succesului în fața lui Karpov. Arunc apa pe mine și simțurile mi se trezesc la viață. Și mintea. Imi dau seama că nivelul meu la șah e cel al unui copil de 12 ani, bine, un campion de 12 ani, și mă duc să-mi termin cafeaua.

Apa fierbea, semn că în maxim 3 minute voi soarbe zeama vieții din cana mea XXL.

În casă e în continuare liniște și va fi tot așa în urătoarele 2-3 ore. E de înțeles, e o dimineață de duminică  ploioasă. Cu toate astea eu n-aș fi vrut în niciun caz s-o pierd, chiar dacă asta însemna să câștig partida de șah. Deschid cutia de cafea și îmi dau seama că am de ales. Ori alerg la magazin să cumpar cafea, ori îmi fac un ceai. Logic, am ales …., mai ales că afară ploua. Și mie-mi place ploaia. S-o privesc. S-o ascult…

Viața e frumoasă și voi zilele astea mi-ați dovedit-o din plin. Până și Karpov. 🙂

PS. Melodia îmi place, chiar dacă Mika se plânge de ploaie. Are el motivele lui.

(Visited 186 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.