Pledoarie pentru rochie

Am strâns în decursul anilor vreo 10-15 rochițe frumoase și lejere pe care le port pe rând, în fiecare zi de prin mai-iunie până în august-septembrie. În perioada asta nu îmbrac o rochie de mai mult de 5 ori, dacă ținem cont că mai am și vreo 5 fuste pe care le combin cu cămăși și bluze.

Pe toată perioada verii nu mă îmbrac niciodată, dar absolut niciodată, în blugi. Am o pereche de pantaloni de in și vreo două perechi de pantaloni scurți pe care îi îmbrac în general în weekend.

Nu înțeleg de ce să alegi să te încorsetezi în niște blugi care de obicei îți sunt mici, să pui pe tine un tricou cu elastan de care să tragi toata ziua în jos și să iesi așa îmbrăcată în arșița verii. De ce? Nu mai ești la grădiniță să-ți ridice colegul fusta, nici măcar vântul nu va îndrăzni așa ceva, nu ai picioare urâte, sunt așa doar în capul tau, nu ești grasă sau dacă ești se vedea mai abitir asta prin blugi, nu există că ești neepilată, asta se întâmpla în secolul trecut, acum ai atâtea instrumente care te ajută la epilat încît durează toata treaba maxim 3 minute.

Continue reading Pledoarie pentru rochie