Ți se pare că un om are merite? Pune-i piedici la tot ce năziuește, la tot ce face. Dacă meritul lui e real, va ști să înfrângă sau să ocolească piedicile. – Stendhal, Roșu și Negru
Am gasit cartea într-un geamantan în podul casei părintești din Brăila. Ăsta-i un semn sigur că am citit-o cândva și mare mi-a fost mirarea pe parcursul repetarii lecturii, când mi-am dat seama că povestea îmi e în egală măsură cunoscută și totuși sunt departe de a-i vedea continuarea mai departe de câteva pagini. Asta m-a făcut să o citesc aproape pe nerăsuflate și să afirm azi cu tărie că oricând în viitor voi putea vorbi despre Roșu si Negru ca despre o carte studiată în școală.
Acținea, împărțită, dupa parerea mea, în două mari etape din viața eroului principal, etape a căror legatură este făcută printr-o scurtă perioadă petrecută de acesta la seminarul de preoți de la Besabcon, se desfașoară în Franța anilor 1830, chiar înaintea izbucnirii Revoluției din iulie.
În esență o poveste de dragoste, romanul, o oglindă pe care-o plimbi de-a lungul unui drum, ne poartă mai întâi prin orășelui Verrieres, unde tânărul Julien, fiul mai mic al unui tăran proprietar al unei mici fabrici de cherestea din oraș, este angajat de primar ca perceptor al copiilor săi. Băiatul, tinerel, frumușel, fură inima doamnei Renal, soția primarului, și trăiește alaturi de aceasta o frumoasă poveste de dragoste. Cum era si firesc, zvonurile nu întârzie să apara și Julien este silit să părăsească orașul.
N-am sa vă povestesc cartea, nici mie nu-mi place să citesc recenzii în care mi se spune totul înainte de a avea eu însumi plăcerea de a descoperi povestea, dar am să vă îndemn s-o citiți. E genul de lectură care place și educă în același timp, gen întâlnit extrem de rar la scriitorii contemporani.
Spre deosebire de majoritatea criticilor, care consideră cartea o ficțiune, mie îmi place să cred că Stendhal a născocit orășelul Verrieres, plasând totuși în el oameni și întâmplări reale, iar când a avut nevoie de un episcop, de jurați, de o curte cu juri, le-a plasat pe toate la Besancon, acolo unde el n-a fost niciodată.
Buna dimineata! si mie mi-a placut mult cartea:).
@Maria- ma gandeam eu. 🙂
eu am inceput-o, dar am abandonat-o. nu mai stiu de ce, dar nu din cauza ca nu mi-a placut. in mare stiu povestea, dar nu ca si cand as fi citit cartea. poate ma reapuc de ea. 😛 inca “ma lupt” cu pe aripile vantului.
@Tomata – din pacate si eu am cateva carti pe care le-am inceput si abandonat pe parcurs si nu vorbesc de cele care nu mi-au placut. Problema e ca eu le iau de fiecare data de la inceput ca sa-mi aduc mai bine aminte povestea. 🙁
Succes cu Pe aripile vantului, hai, bre, ca nu-i chiar o lupta.
Cumva, e reconfortant sa recitesti anumite carti ale copilariei, mai ales ca o serie de detalii le uiti.
@Gerhald- mai, eu am ajuns la varsta la care nu mai uit detalii, ci uit cu totul povestea. 😀
mujer, astept sa ne povestesti si “in numele trandafirului”. de 6-7 ori am inceput cartea asta, dar nu reusesc sa trec de primele pagini 🙁
N-am citit inca In numele trandafirului, sau cel putin eu asa cred. 😀 Dar nu-i timpul trecut, ai un pic de rabdare si se rezolva. 🙂
[…] Roșu și negru a lui Sthendal – este cartea care-mi vine cel mai des în minte atunci când sunt întrebată ce carte mi-a […]