Atâta timp cât suntem oameni

Am urmărit și eu, ca întreaga omenire de altfel,  situațiile prin care trece Japonia zilele astea. Am început șocant, urmărind live vineri dimineață imagini în care uriașul val tsunami înghițea clădiri, șosele și mașini pline cu oameni care încercau cu disperare să scape fie și în ultimul moment, de catastrofă. Unii au reușit, altii nu. Dacă simpla vedere a imaginilor mi-a făcut foarte rău, mă gândeam cum o fi pentru oamenii ăia să trăiască pe viu semi-apocalipsa asta. Groaznic!

În zilele care au urmat am urmărit știrile, am citit câteva bloguri scrise de români din Japonia care n-au fost încă afectați, dar care sunt acolo aproape, am citit explicații ale specialiștilor despre felul în care afecteaza aerul exploziile care au loc în reactoarele nucleare și am văzut cum romanii nu-s de acord  să ajutăm Japoniei pe motiv că bogații lumi n-au nevoie de ajutor.

Oameni buni, Japonia poate are, poate nu are nevoie de ajutorul nostru, dar dacă noi ca oameni vedem ce se întâmplă acolo și rămânem pasivi, ne mirăm și atât, mai mult, avem impresia că suntem la adăpost de așa ceva, dați-mi voie să spun că atunci nu merităm să ne numim oameni. Să recunoști că nu-i poți ajuta e una, dar să spui că ar trebui să se ajute singuri (ceea ce-s sigură că ei oricum vor face) nu te face pe tine decât să-ți strigi în gura mare neomenia.

Să spunem că lumea asta mare e strada pe care tu locuiești. Ungaria și Bulgaria sunt vecinii de lângă tine cu care uneori ești prieten alteori nu,  dar sunt vecinii tăi. Dacă vecinului de lângă tine îi arde casa, vei sări să-l ajuți la stingerea incendiului pentru că s-ar putea ca flăcările să vina și la tine. O faci fără să stai pe gânduri. 

Aproape de capătul străzii tale sta un alt om, cu care te saluți de câte ori te vezi, care să spunem că-i Japonia. Și e bogat. Are o casa mare și frumoasă și-o curte îngrijită. Omul e harnic. Să spunem că într-o zi casa asta i-a foc. Vecinul japonez se luptă cu flăcările singur, le stinge și chiar dacă în incendiu și-a pierdut o parte din familie, încearcă să-și refacă casa și viața. Cei de lângă el, Rusia și China să spunem,  cu care tot așa, uneori se înțelege, alteori nu, îi sar în ajutor și îi dau unul electricitate, altul gaze.

Tu n-ai ce să-i dai, dar te duci cu mâinile în buzunar și întrebi dacă poți fi de folos. Pentru ca ești om. Sigur că nimeni nu-ți va refuza ajutorul. Să împrumuți o bormașină, să ajuți la turnarea noii fundații, să-ți pui Dacia Papuc la bătaie atunci când omul are nevoie de luat o gresie sau un parchet, astea-s lucruri mărunte pe care tu le poți face și pentru care omul acela te va respecta. Nu-ți va da ție din avutul lui, nu te va scrie în cartea de istorie a familiei sale și poate nici nu va fi primul care te ajuta atunci când tu la rândul tau vei avea nevoie, dar tu vei ști că ai făcut tot ce-ai putut ca să-ți ajuți un semen. Te va respecta el, o vor face si vecinii lui, și-ai tăi, iar atunci când tu vei fi la necaz se va găsi cineva (la fel de om ca tine) din cealaltă parte a străzii care te va întreba dacă n-ai nevoie de ajutor. Pentru că de aia suntem oameni, pentru că de aia ne credem superiori, pentru că ne vine să ajutăm alți oameni. Mai ales atunci când totul în jurul nostru se prăbușește. La propriu.

(Visited 54 times, 1 visits today)
Ioana

Eu n-am sa inteleg niciodata (poate sunt de-a dreptul prea proasta pentru secolul asta) de ce OMUL nu mai ‘face bine’ doar ca sa se simta el bine cu el insusi, ci intotdeauna asteapta, sau si mai grav, pur si simplu cere ceva in schimb.
Unde este omenia de altadata??
Ne laudam ca omenirea a evoluat si suntem mindrii de descoperirile stiintifice, dar oare individul, OMUL nu cumva a inceput procesul de involutie???
Stii, eu am o vorba: RAU se face atit de usor, insa BINE citi dintre noi mai fac?! Iar cei care considera ca a face bine e ceva caraghios macar sa taca. Atit!

Isolda

offf, uite cum ma faci tu sa pacatuiesc si sa citesc iar bloage ….
Foarte interesant articolul asta despre oameni si omenie …quintesenta insa e in fraza de la sfarsit ” d-aia de credem superiori ”
Mda…oamenenii se CRED superiori asta insa NU-i face superiori .
Personal , am considerat dintotdeauna ca existenta rasei umane este cel mai mare rau care i s-a putut intampla vreodata bietei Planete Albastre .
Rasa umana este ca un microb care distruge aceasta superba, magnifica planeta .

Ceea ce s-a intamplat in Japonia ar trebui sa ne puna pe toti serios pe ganduri . Evident , nu se va intampla !

nina

@Ioana- cei care n-au facut niciodata bine, n-au cum sa cunoasca senzatia pe care o simti in momentele alea. 🙁

@georges- indeed!

@Isolda- hihih, ce ma bucur ca ai comentat. 🙂
Sa repetam: CEEA CE S-A INTAMPLAT IN JAPONIA AR TREBUI SA NE PUNA PE TOTI SERIOS PE GANDURI!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.