Am făcut-o și pe asta

De ceva vreme tot renovam pe rând, câte o cameră, câte o cameră de prin casa. Cu buget redus, desigur, pentru că e criză. Până acum am refăcut două dormitoare și speram noi ca până la Paște să terminam tot. N-a fost să fie. Nici finanțe și nici timp. Așa că am amânat termenul limita până la Crăciun. 😀 Dar nici de stat degeaba parcă nu ne venea, mai ales că joi când am fost după niște docuri pe la distribuitorii de materiale, am văzut o piele ecologică frumoasă care mergea foarte bine pentru tapițat canapeaua și fotoliile din sufragerie, care arătau ca după un razboi și-un tsunami.

 Așa că vineri l-am luat cu mine pe maestrul în domeniu, recte soțul din dotare și l-am convins ca înainte de a da circa 5000 lei pe  canapea și fotolii noi pentru  living să încercam o aroganță și să le retapițăm pe cele vechi. Mai țineti minte ce reușită am avut cu scaunul de la birou, așa că, de ce nu?

Zis si făcut. Nu fără peripeții, bineînțeles. Am luat mai puțin material decât trebuia pentru că știți cum e, croitorul estimează perfect materialul când e pentru client, dar o zbârcește grav când calculează pentru el. Noroc că oamenii ăia lucrează și sâmbăta, așa că am putut da dimineață o fugă să mai iau 5m. 🙁

Hai că m-am lungit la vorbă și vreau să vă arăt de unde am pornit și cum s-a terminat.  De fapt nu cred ca s-a terminat, greul abia de acum începe, deoarece am vrut ca aroganța să fie maximă și-am ales material alb. 😀

Cheltuielile totale s-au ridicat la fabuloasa sumă de 300 lei cu tot cu ață și cuie. 🙂

(Visited 4,337 times, 1 visits today)
nina

@Maria- eee, economia este pentru o perioada. Astea vor trebui schimbate cat de curand. Sunt foarte vechi si de proasta calitate.
Fetele sunt bine, cu rolele la joaca, multumesc de intrebare!

iYli

Absolut super. Ce fel de material ai folosit? Supraelastec? Vreau sa imbrac in sufragerie canapeaua care e albastra, in galben ca sa se potriveasca cu draperiile si covorul.
Acum serios vorbind, poti sa scrii in detaliu cum ai procedat? Si cum stiu exact de cati m am nevoie?

nina

@iYli- am folosit o piele ecologica mai groasa cu putin elastan in ea. CA sa te apuci singura de asa ceva nu te sfatuiesc decat daca ai in casa o masina de cusut industriala care sa poata sa traga si piele, cu ac special. E nevoie de cateva cusaturi mai dure pe ici pe colo. La mine sotul e croitor asa ca i-a fost relativ usor sa faca sabloanele din caron, sa se prinda pe unde trebuiesc cusute, etc. Mai ai nevoie de un capsator de tapiterie, multe capse pentru el, cuie, ciocan, foarfeca si cam atat. Noua la o canapea si doua fotolii ne-au intrat 15m de material. Trebuie sa iei in calcul si tablia din spatele fotoliilor si canapelei catre trebuie si ea imbracata. Adica peste tot unde ai acum material, trebuie sa imbraci si tu. Cu putin ajutor, nu-i imposibil. 🙂

LiaLia- fath, nu auzi ca vreau altele, gata cu astea. 😀

Alina

Lucky u, cu sotul croitor. Al meu e mare mester reparator de masini de cusut (industriale, in special cheite si masini automate), dar e paralel cu croitul 🙁 Sa vezi minunatie de masina cum sta in bucatarie si se umple de praf, ca eu mai mult decat un tiv nu stiu sa fac.

nina

@Oana- 🙂

@Alina- oooo, ce pacat. Hai ca nu-i asa mare greutate sa croiesti mai ales daca ai dupa ce. Adica daca ai de ex. un pantalon vechi pe care nu-l mai imbraci dar ti-a placut mult, il descosi din toate cusaturile si croiesti alte bucati de material nou de marimea celor vechi. Iar la cusut tre sa ai putina imaginatie sa-ti dai seama cum au fost asamblate. E pacat de masina sa stea nefolosita. Poti incepe cu fete de perne. 🙂

dojo

Traznet lucrat. Si la 100 de dolari totul nu poti spune ca ai iesit rau. Plus ca a fost un “family project” si ai satisfactia lucrului ce a iesit din manuta ta.

anatati

Ok, cu albul aroganţa a fost maximă. Îţi spune una care e păţită: acu’ vreo 3 ani am retapiţat tot noi singuri o canapea imensă .. în alb. După ce au venit de vreo 3 ori s-o spele acasă nişte indivizi cu multă spumă şi nişte aspiratoare imense, m-am dat bătută şi am cumpărat material de husă.
Că la canapea nu renunţ pentru că e foarte bună 🙂

Altfel, felicitări. O treabă extraordinară aţi făcut :9

nina

@anatati- stiu ca se intretine greu. 🙁 A mea e din imitatie de piele si e relativ usor de sters/spalat. Ma gandesc ca la o forta majora dau cu clor si tot scot petele. 😀
Nu-i detasabila.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.