Month: March 2011

Socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg

Măcar o dată.

De ceva ani încoace ( de când stau mai prost cu memoria) când merg la cumpărături îmi fac lista. Mai scurtă, mai lunga pe hârtie albă, galbenă sau de maculator, lista mă însoțește aproape de fiecare dată. Zic aproape, pentru că mai sunt și cazuri în care o fac conștiincioasă, dupa care o uit acasă. 🙁

Oricum, altceva e cel mai important. Pe lista scriu în dreptul fiecarui produs, cu aproximație, prețul pe care am de gând să-l plătesc pentru el. Iar la sfârșit fac un total. De curiozitate, mai ales pentru că până până ieri, niciodată, dar absolut niciodată, nu m-am încadrat în suma aia. Si nici n-am depasit-o cu 10-20%, ci tot timpul cu sume mai mari. devenise aproape o obișnuință ca atunci când voiam să achit cu numerar să-mi iau bani la mine fix dublu față de lista mea. Și lista n-a fost niciodată 100 de lei. 🙁

Continue reading Socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg

Vorbim discuții

Mi-am amintit cu atâta drag de vremurile când erau și mândrele mele de vârsta lor. Evident că și ele aveau discuții din astea savante, la care noi ne uitam ca la spectacol. Tind să cred că aștia mici chiar au o limbă a lor pe care o uită definitiv când învață limbajul celor mari. Mai că-mi vine să-i iau acasă pe ăștia doi:

Cum am umblat aproape o săptămână pe la medici

În România. Că tot are dojo o impresie bună despre cum ești tratat la noi. Nu vreau să i-o stric, vreau doar să-i spun că nici aici nu-i întotdeauna ok din prima.

Acum vreo 5 ani într-o primavară spre vară, ne-a adus o vecină un castronel cu zarzăre. Verzi. Nespălate. Copilul Iulia le-a văzut pe masă în curte și le-a mâncat. Pe toate.

În seara aia n-a vrut la cina decât o salată din care a ciugulit puțin castravete. A doua zi dimineață n-a vrut să mănânce nimic din ce i-am dat. Am insistat. A mâncat un sendviș până la urmă, dar l-a vomat în zece minute. Hmm. La prânz la fel. A mâncat felul unu, felul doi  l-a refuzat, după care a vomat din nou. Deja am intrat în panică. 

Continue reading Cum am umblat aproape o săptămână pe la medici

Portretul unei doamne

Eram o tânără cu gânduri mari. Nu mă gândeam sub nicio formă la măritiș, aveam în cap să cutreier lumea, să-mi fac o cariera și să aleg, în cunoștință de cauză și fără a lua în calcul averea, un soț perfect. Voiam să devin o doamnă.

Cam asta erau gândurile mele pe la 20 de ani, când mi-a picat în mână “Portretul unei doamne” al lui Henry James. Mi-a plăcut titlul în mod deosebit , dar când am început s-o citesc și s-o descopăr pe Isabel, m-am identificat pur și simplu cu ea. Adică avea fix aceleași idealuri, nu nega dragostea, dar știa că nu-i atunci momentul, voia să cunoască lumea, avea visuri mărețe… M-am identificat, zic, până când ea a moștenit o parte din averea unchiului său. Știam cumva că mie nu mi se va întâmpla asta, dar n-am renunțat să o admir și să-i urmăresc povestea.

Apoi brusc, m-am desumflat (căci mă umflasem mult în pene pe măsura ce dădeam paginile) când am aflat ca dintre toți bărbații din lume ea l-a ales pe Osmond, un om “mic”, un prefăcut, un machiavelic,  care deși părea că se mulțumește cu puțin, era însetat de avere, putere și mai ales control.

Continue reading Portretul unei doamne

Am făcut-o și pe asta

De ceva vreme tot renovam pe rând, câte o cameră, câte o cameră de prin casa. Cu buget redus, desigur, pentru că e criză. Până acum am refăcut două dormitoare și speram noi ca până la Paște să terminam tot. N-a fost să fie. Nici finanțe și nici timp. Așa că am amânat termenul limita până la Crăciun. 😀 Dar nici de stat degeaba parcă nu ne venea, mai ales că joi când am fost după niște docuri pe la distribuitorii de materiale, am văzut o piele ecologică frumoasă care mergea foarte bine pentru tapițat canapeaua și fotoliile din sufragerie, care arătau ca după un razboi și-un tsunami.

 Așa că vineri l-am luat cu mine pe maestrul în domeniu, recte soțul din dotare și l-am convins ca înainte de a da circa 5000 lei pe  canapea și fotolii noi pentru  living să încercam o aroganță și să le retapițăm pe cele vechi. Mai țineti minte ce reușită am avut cu scaunul de la birou, așa că, de ce nu?

Zis si făcut. Nu fără peripeții, bineînțeles. Am luat mai puțin material decât trebuia pentru că știți cum e, croitorul estimează perfect materialul când e pentru client, dar o zbârcește grav când calculează pentru el. Noroc că oamenii ăia lucrează și sâmbăta, așa că am putut da dimineață o fugă să mai iau 5m. 🙁

Continue reading Am făcut-o și pe asta

Oamenii, căsătoria și divorțul

Haha, titlul ăsta  a sunat cam ca Profetul, aurul și ardelenii. 🙂

 Ultima, dar nu cea din urmă, leapșă cu care sunt datoare, vine de la Ada și imi cere să răspund câtorva întrebări legate de căsătorie dar mai ales divorț. De mult voiam să vă spun părerea mea legată de subiect așa că a picat cum nu se poate mai bine.

1. În ultimul timp se vorbește tot mai mult despre căsătorie. Hmmm, ciudat, eu aud mai mult vorbindu-se despre divorțuri, dar dacă ziceți voi…

• Ce înseamnă pentru dumneavoastră căsătoria? Dar familia?

Continue reading Oamenii, căsătoria și divorțul

Căsuța ideală

Puțini sunt cei care iși proiectează căsuța exact cum visează ei și apoi nu se răzgandesc. Din pacate eu nu mă număr printre ei. 😀

Stârnește Dojo o discuție legata de cum și-ar face ea o casă,  iar cititorii vin și-și spun experiențele lor. Sau visele. Am fost tentată să-i las un comentariu, dar am zis că-i mai bine să scriu aici.

Am proiectat și costruit împreună cu soțul, casa în care locuim, constrânși fiind doar de spațiul avut la dispoziție 125mp (pentru construcție) și de numarul de persoane care urmau să locuiasca în casă, respectiv 7. 😀 Am făcut casa cu parter+etaj,  cu living, bucatarie, baie și garaj la parter și cu 4 dormitoare și baie sus. Insuficient. Ca să nu vă mai zic că acum suntem 6, deci dacă am fi fost 7 persoane, ar fi fost de-a dreptul înghesuială. Un dormitor pentru noi, un dormitor pentru fete (foarte inghesuite), un dormitor pentru mama, un dormitor pentru tata. Ei doi nu-s compatibili deloc în ceea ce privește programele TV urmarite de aceea  i-am și separat. Camerele sunt mici nu vă gândiți la cine știe ce. Noroc că avem și pod. Credem că va veni o vreme în care va trebui reamenajat și făcut locuibil. 😀

Continue reading Căsuța ideală

Cum m-am odihnit în weekend

Am avut în sfârșit un weekend cu odihnă, venit dupa două sfârșituri de săptămână maraton, în care am reamenajat câte o cameră (dormitor) din casă, adicș zugrăvit, pus parchet, montat mobila și aranjat. Când spun am, mă refer la faptul că eu m-am învârtit pe lângă Sorin în timp ce el muncea și l-am încurcat în punctele esențiale. 😀 Oricum ideea e că nu ne-am odihnit deloc de două weekenduri și acum a fost momentul.

Am început lejer sâmbătă dimineața cu un montat de șifoniere în pod. Doua. Mari și grele. Mobila veche din camerele pe care le-am remobilat, am dat-o unei vecine (care fie vorba între noi, găsește ce să facă cu toate vechiturile) mai puțin sifonierele pe care ne-am hotărât să le montăm în pod și să  aranjăm frumos în ele muntele de saci cu haine, unele cu eticheta pe ele, pe care le aveam în pod. Operațiunea ne-a ținut ocupați doar până la prânz, când am luat o pauză de două ore, cât am vorbit un pic cu Ioana (care se pare că se va muta vis-a vis de noi : ) ) și-am mâncat.

Am continuat weekendul de odihnă cu aranjatul hainelor în șifoniere, îndepărtat pânzele de păianjen și cărat câte ceva în general. Când totul a fost pus la punct se făcuse cinci după-amiază. Am jucat jumătate de ora badminton cu fetele în curte și asta a fost toată relaxarea pentru sâmbătă asta, dacă nu pun la socoteală și baia lungă care a urmat.

Continue reading Cum m-am odihnit în weekend