Prietenii din copilărie

Zilele trecute mi-am făcut ordine în fotografii. Nu, nu în folderele cu fotografii. Vorbesc de albume. Vorbesc de pagini cu fotografii lipite, de poze cu însemnări pe spate.  Cele mai multe în alb şi negru, tipărite pe o hârtie de foarte bună calitate, tăiate zimţat pe margine. Câtă migală…

Dintre ele îmi atrage atenţia, de data asta, una cu mulţi copii, toţi îmbracaţi în uniforme de gimnaziu. Vara.  1987. Târgovişte. În faţa cancelariei Şcolii Generale nr. 10. Vreo 30 de copii şi câţiva profesori. Zâmbeau. Toţi.

Pe al doilea rând, a treia de la stânga zâmbeam eu. Bine, era mai mult un rictus, pentru că oamenii ăia din poză erau a doua mea familie şi urma să ne despărţim în câteva zile. 🙁

I-am privit cu atenţie pe toţi şi după ce am petrecut vreo treizeci de minute  cu ochii la feţele atât de familiare acum 23 de ani şi am încercat să-i identific pe fiecare. Mi-am dat seama că ştiu şi azi exact cum îi cheamă, ştiu şi ce locuri ocupau în bănci, dar nu ştiu prea multe despre ce fac ei acum. Am fost o clasă de copii foarte buni şi foarte uniţi. Pentru că locuiam în apropierea şcolii, eram cu toţii prieteni înainte de a fi colegi. Am atâtea amintiri din perioada aia…

Am fost colegă la generală cu fostul procuror Cristian Panait, fost pentru ca s-a sinucis când si-a dat seama in ce lume murdara intrase. Am fost lângă el când s-a îndrăgostit de prima fată, dar eram foarte departe în ziua când a luat hotărârea de a-şi pune capăt zilelor. Păcat.

O fostă colegă şi prietenă e astăzi judecătoare la Curtea Supremă de Justiţie, alt coleg e un avocat foarte apreciat al baroului din Bucureşti.  Mai sunt vreo două fete despre care  ştiu că stau în oraş, în Târgovişte şi  au familii frumoase. Foarte mulţi însă au luat drumul străinătăţii. De curând am aflat ca un fost coleg a deschis un service auto  in oras dupa ce a lucrat cativa ani in strainatate. Nu-i rau.

Acum vreo 7 ani m-am întâlnit în Bucureşti  pe stradă cu fostul meu coleg de bancă din generală. Era uşor schimbat dar era tot el şi-s sigură că deşi nu ne-am văzut de ani, noi tot putem spune  că ne cunoaştem, aşa cum numai prietenii din copilărie se cunosc.

Aşa mi-e ciudă uneori că viaţa ne-a împrăştiat care încotro…

(Visited 205 times, 1 visits today)
weigela

In weekend m-am intalnit cu o colega din generala, pe care nu o vazusem din 1993 adica de peste 18 ani. Ne-am imbratisat, am vorbit vrute si nevrute, parca ne vazusem ieri, asa de bine am comunicat….prieteniile din copilarie raman vesnice chiar daca soarta ne-a dus la sute poate mii de km departare

Anka

Cata dreptate ai! Noi facem zilele astea o (intarziata cu cateva luni) intalnire de 20 de ani de la scoala generala. Nu in formatie completa, dimpotriva, abia daca vom fi o treime din clasa, caci tot asa, sunt imprastiati prin toata lumea: Canada, Franta, Italia, Grecia… Dar suntem mai apropiati decat vecinii de palier, de exemplu! :))

si 2 – paranteza off topic: in 1987, cand se “petrece actiunea” ta, eram si eu prin zona: mi-am copilarit vacantele de vara langa Targoviste :))

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.