Brăduţul

Am scris un post lung în care vă povesteam întreg necazul care mă ţine în sah de vreo trei saptamani. L-am şters. Nu-i treaba voastră şi în plus, vin sărbătorile. Lumea aleargă după cadouri, după cumpărături, dupa brad… Nu-i nimic rău în asta. Numai că eu n-am chef de nimic. Nici măcar fetelor nu le-am luat cadouri. Abia am ajuns să le cumpărăm ceva mai gros de îmbrăcat.

Azi copiii pleacă la colindat şi sinceră să fiu sper ca măcar ei cu urările lor să mă scoată din starea asta nasoală.

O încercare de-a mai uita de supărări am făcut-o acum vreo două seri, când după ce-am venit de la spital, unde tata începe uşor, uşor să se simtă mai bine, am avut chef să împodobim bradul. A ieşit aşa:

La noi în casă de obicei se face bradul cam după Sf. Nicolae, tocmai pentru a ne bucura mai mult de el, aşa că anul ăsta l-am împodobit foarte târziu. Dar cum o vorbă înţeleaptă spune: “mai bine mai târziu decât niciodată”, mă declar mulţumită şi aştept cu nerăbdare ca belele să se termine şi să ne putem bucura  şi noi, măcar puţin, de zilele de sărbătoare ce vor urma.

Să fiţi sănătoşi!

(Visited 29 times, 1 visits today)
liviu

Eu am unul artificial, are vreo 3 ani. Anul trecut mi-a fost lene sa dau peteala si globuletele, am luat 2 saci menajeri, l-am astupat si l-am urcat in pod. Saptamana trecuta l-am dat jos si gata. Uitasem, instalatia nu o aveam, am cumparat alta veche anul trecut.

viatanomada

Imi pare rau ca treci prin asemenea momente,dra o sa vezi ca va fi bine,va tin pumnii ca aveti nevoie toti de putere si curaj,nici pe mine nu ma da cheful afara din casa dar pentru copii am facut tot ce trebuie. Deja au mancat jumatate din cozonaci aseara,acum friptura,sarmalele,carnatii si tortul sunt toate in faza de finalizare,maine am grija de mine doar si de ceva retusuri.Iti urez sarbatori calme,lumjina,putere,rabdare si incredere!

nina

@anka- da, is mandre, da’ nu-s eu motivul. 😀

@RCA Ieftin- Multumesc!

@Liviu- esti foarte tare! 🙂

@Carmen- Imi trece, tre’ sa-mi treaca. Sarbatori fericite si tie!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.