Un fel de retrospectivă

Anul ăsta chiar nu aveam chef de nicio retrospectivă, de niciun bilanţ de sfârşit de an. Dar poţi să te pui contra când maldita îşi vâră coada şi trimite semnale  că-i musai să spun 5 lucruri de care-s mândră că s-au întâmplat anul asta? Nu poţi. Aşa că:

1. Cea mai importantă realizare de anul ăsta este că am mutat fetele la Liceul Waldorf, de care până în prezent sunt foarte, foarte mulţumită. Şi eu, şi ele. 😀

2. Nici nu îmi imaginam eu acum doi ani şi jumătate că în aşa scurt timp voi fi în stare să scriu advertoriale pe blog şi voi fi invitată să particip la lansări de produse, conferinţe, petreceri. Ei bine, anul ăsta le-am făcut pe toate. Şi da, am câştigat şi gologani din blogăreala asta de plăcere.

3. Am reuşit să văd Zagrebul  dupa un drum pe care încă n-am tăria să vi-l povestesc. 🙁

4. Un alt lucru de care sunt foarte mândră, este faptul că am participat împreună cu o mână de prieteni la LetsDoIt Romania.  Poate pentru voi nu-i mare lucru, dar eu sunt unul dintre oamenii care cred cu tărie în puterea exemplului.

5. Am lăsat special la sfârşit treaba asta:  mi-am dat demisia de la vechiul loc de munca şi din 1 noiembrie lucrez pentru mine şi familia mea. E mult, mult mai bine, dar să nu înţelegeţi că am mai mult timp liber sau că-i mai puţină implicare ori mai puţin stres. O Doamne, nu! Dar e mult mai bine. 🙂

No, hai că n-a fost chiar aşa de greu! Voi cu ce vă lăudaţi?

(Visited 204 times, 1 visits today)
nina

@smile- ai dreptate. Nimic nu se compara cu posibilitatea de a hotari in mijloc de zi ca nu mai vreau sa fac nimic. Bine, asta nu s-a intamplat inca, dar cine stie…

Anka

Felicitări pentru toate!

1. Eu aş vrea nişte detalii despre prima mare realizare a anului acesta: liceul Waldorf. (Dar nu e grabă, revin pe tema asta după sărbători, eventual. Căci fii-mea cea mare merge la şcoală abia în 2012. Doar că am început eu deja “să-mi fac temele” pe subiectul şcoli. Şi cum probabil că ne vom şi muta până atunci în zonă, liceul Waldorf e o variantă de luat în calcul. Încă adun informaţii, pun în balanţă “stimularea creativităţii” la Waldorf cu “viaţa e o competiţie dură” la o şcoală normală… înţelegi…:)

2. Şi eu lucrez pentru mine şi familie, de acasă. Socotelile de final de an arată că nu am câştigat (cu mult) mai prost decât înainte, iar copiii şi soţul meu au astfel parte de o mamă şi soţie nestresată de vreun şef isteric! 🙂

Brancoveanu Carmen

Buna seara,

Cautand informatii despre Waldorf am dat peste relatarile dvs.si m-am bucurat mult ca am gasit pe cineva care a facut pasul de a-si muta copiii de la invatamantul conventional la cel alternativ.
Sunt o bunica ce sta mai tot timpul cu nepotica ei,ce ,,compatimeste,,alaturi de nepoata vis-a-vis de invatamantul asta haotic si care isi doreste sa gaseasca o alternativa unde copilul sa poata invata relaxata fara tone de lectii fara rost si unde profesorul sa se poata ocupa intr-adevar de elev fara sa fie nevoie de ,,atentii,,numai ca sa iti bage copilul in seama.
Imi puteti da cateva relatii despre interviul ce urmeaza sa-l tina(am depus o cerere si ni s-a spus ca urmeaza un interviu dar nu ni s-a spus in ce consta) avand in vedere ca trece in clasa a-V-a de la invatamantul conventional,la Waldorf.
V-as fi recunoscatoare daca mi-ati raspunde deorece nu avem prea multe date si urmeaza sa dea interviul in cateva zile.
Cu stima,Carmen Brancoveanu

nina

@Brancoveanu Carmen- bine ai venit! chestia cu data e un bag, adica o defectiune a temei blogului, ma chinui s-o rezolv. 🙂

Ma bucur ca v-ati hotarat sa va mutati nepotica la Waldorf. Nu trebuie sa va faceti griji legate de interviu, eu mi-am dus fetele la el fara sa le spun ca urmeaza sa fie examinate. Mai ales ca eram exact cum sunteti dumneavoastra acum, nu stiam ce le va cere, ce vor vorbi si-am zis sa nu-si faca griji dinainte si am avut incredere ca se vor descurca.
Mi-au spus fetele cand au iesit ca dupa o scurta dictare si cateva exercitii de matematica (ceva cu tabla inmultirii, simplu) au stat de vorba, le-au intrebat ce materii le plac, de ce…
Fetele mele aveau obrajii rosii ca focul cand au iesit de la interviu, de emotie cred ca-s cam emotive, dar nu speriate sau ingrijorate ca ar fi gresit ceva. Ba inca Sonia a scris la dictarea aia un “sa” dezlegat acolo unde ar fi trebuit scris legat (asta din ce mi-a spus ea, ca eu n-am vazut testele).
Oricum, ei zic ca acest interviu se da pentru a intelege ei cam care-i nivelul copilului pentru a sti cum sa fie pregatite lectiile pentru el, iar alegerea lor in clase se face cu mare greutate, noi am avut noroc ca au fost vreo 3 locuri pentru clasa a V-a anul trecut si la interviu au fost vreo 6 copii. Oricum pe trei dintre ei nu i-a putut primi, pentru ca nu-i permis ca numarul elevilor intr-o clasa sa fie mai mare de 30.
Habar nu am care-s criteriile, noi i-am mai intrebat la sedintele pe scoala cum aleg copiii si ne-au raspuns ca in functie decat sunt de pregatiti sufleteste pentru scoala, dar ei vorbeau de clasa I, acum la a V-a nu stiu sa va spun.
Dupa interviul copilului, un parinte sau ambii lui parinti daca-s cu el, va fi invitat in clasa si va vorbi cu doamenle sau domnii care au vorbit cu copiii. Atunci puteti pune ce intrebari vreti, va va intreba de ce vreti sa dati copilul la Waldorf, ce asteptari aveti de la scoala, etc. Eu atunci n-am intrebat nimic, asa am fost de uimita ca m-au luat pe mine la discutii. Cand am iesit afara aveam o mie de intrebari, dar atunci…
Oricum, sunt sigura ca nepotica dumneavoastra o sa treaca cu brio de interviu si ne vom vedea pe 15 septembrie in curtea scolii.
Succes!
Succes!

Ana

Buna ziua!

Nu am cautat pe blog sa vad daca mai exista articole ulterioare acestuia de aici , in care este vorba despre Scoala Waldorf , de aceea , cerand scuze , imi permit sa va rog ,daca se poate , sa mai scrieti informatii post-inscriere a domnisoarelor dvs. , la aceasta scoala.
Am ajuns si eu , cumva , la limita rabdarii fata de sistemul traditional de invatamant din tara noastra. Desi unul dintre copiii mei termina , in acest sfarsit de Mai , clasa a XII-a la un liceu de traditie si foarte bun din Timisoara , consider ca pentru fetita mea , Scoala Waldorf ar fi o alternativa mult mai buna decat scoala traditionala romaneasca.
Ca atare , rugamintea mea este , daca se poate , sa mai scrieti impresii de dupa inscrierea fetitelor dvs , cum s-au adaptat , daca le place , daca sunteti multumita , ca parinte , de evolutia lor…
Multumesc frumos!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.