Deci da

 Aşa trebuie să arate o petrecere de lansare, mă rog, în genul ăsta că dac-o faci la fel nu are niciun haz. 

Am fost aseară la petrecerea Puma Crative Factory şi m-am distrat grozav. Vorba Mirunei,  “dă-le oamenilor mari voie să se joace şi vei avea un eveniment reuşit”.

Pe lângă faptul că la începutul serii am avut ocazia de a încerca programul prin care tu îţi alegi pâna şi ce culoare vor avea găurile prin care îţi bagi sireturile, cred că asta făceam eu aici, altfel nu-mi explic de ce eram aşa de concentrată încât nu ştiu când mi-a făcut Adina poza,

 un pic mai târziu ni s-a dat posibilitatea de a ne colora ad labam o pereche de pumaci şi un tricou. Ce-a fost acolo e greu de explicat în cuvinte, eu mai mult m-am uitat la ceilalti decat am lucrat la  “creaţia mea”, de care oricum îs tare mândră, aşa că o voi purta cu plăcere chiar anul ăsta, dacă mai ţine căldura câteva zile.

Şi pentru ca totul să se încheie într-un mare fel, uite cu ce ne-au ademenit organizatorii în sfârşitul serii:

Abia aştept să-mi fac singură de data asta în magazin, perechea mea de Puma First Round. 😀 Până atunci puteţi vedea şi restul de poze aici.

(Visited 46 times, 1 visits today)
RCA Ieftin

Ce incaltari personalizate v-au placut cel mai mult? Da, a fost un succes numai daca ne uitam ca toate blogurile saucelptuin aproape toate au avut un post despre acest eveniment astazi.

RCA Ieftin

A avut ceva succes Guess Who. Multa lumea (din ce am citit pe blog-uri) le-au preferat pe cele facute de el. Oricum, interesant de urmarit cum va evolua “fenomenul” in Romania.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.