Şi mai ziceaţi că sunt eu nebună

Pentru cei care se aşteptau să scriu ceva deştept în dimineaţa asta (nu că aş mai fi scris ceva deştept vreodată, dar am câţiva cititori răbdători care au încredere în mine şi-mi spun că mai devreme sau mai târziu tot vor citi un articol bun aici), vă rog să mergeţi să citiţi altceva, eu azi (şi un general lunea) nu pot să gândesc. Urăsc lunea şi ea mă urăşte pe mine. Pretty fair.

Totul începe cu o rază de soare care-mi intră dimineaţa pe fereastră şi o face altfel decât în celelalte zile. Adică, lunea raza intră piezis şi se opreşte supărător pe ploapele mele. Deschid ochii orbită şi văd că-i 7.30. Luni.

Închid ochii din nou şi încerc să nu mă gândesc la nimic. Îmi iese. Nici nu-i greu la cât de goală mi-e mintea. 😀

Până la urmă raţiunea învinge şi mă trezesc, îmi bag picioarele în papuci şi pornesc spre baie. În drum spre baie traversez un hol prin geamurile căruia văd terasa. Îmi amintesc de sâmbata şi duminica ce tocmai s-au încheiat, când mi-am petrecut mare parte de timp pe terasa asta. Mai o bălăceala, mai o carte, mai un joc, mai un stat la soare…

Trecând până la urmă peste tot şi toate, termin cu baia, mă îmbrac şi pornesc spre serviciu. Ajung în timp record şi urc mândră (habar nu am de ce eram mândră) scarile cladirii în care avem sediul. Un coleg vigilent observă că mi s-a descusut un pic o bretea de la rochie şi face glume, cum că s-ar putea să răman dezbrăcată. Îi răspund cunoscătoare că anul ăsta se poartă rochiile prinse pe un singur umar, deci nu-i problemă. 😀

Ajung în faţa biroului, mă aşez, dau drumul computerului şi aud undeva în jur că tocmai ce s-a buşit serverul firmei. Adică cu totul. Excat când ne revenisem după ce în iunie se întâmplase exact acelaşi lucru. Naşpa.

Acum să aibă cineva curaj să-mi spună că lunea e o zi bună. Doar să îndrăzniţi. Eu am ştiut încă de la raza aia ciudată de dimineaţă că ceva nu-i în regulă. Plus că azi colac peste pupază, tre să plătesc rata la bancă şi n-am bani suficienţi, dar măcar serverul să-şi revină.  🙁

(Visited 37 times, 1 visits today)

Related Post

CaliVita

Am citit replica ta ” Urăsc lunea şi ea mă urăşte pe mine.” Nu cred ca lumea te uraste, este prea ocupata de a incepe de a te ura pe tine, si nici tu nu ai suficiente motive pentru a ura toata lumea, poate urasti anumiti oameni, dar nu lumea, poate te urasc anumiti indivizi, dar altii te iubesc

LiaLia

Gagico, în mod normal aș fi dat afirmativ din cap, da, da, lunea e de căcat și mi-aș fi mormăit supărările printre dinți. Dar azi e prima lune de fooooooarte multă vreme, în care nu m-am trezit cu ceasul, am lenevit încă vreo oră după ce m-am trezit, am mâncat la pat, am frecat duda și mi-am făcut planuri pentru zilele următoare (treburi în prinicpal, dar și chestii drăguțe de tipul ce să le fac bun la gagici miercuri). E adevărat că nu mă va mai aștepta mizeria de salariu de 2 nasturi pe card, dar tot sunt convinsă că demisia mea în acest moment este cel mai frumos și sănătos cadou pe care mi-l puteam face 😀 Eu te aștept cu drag miercuri la bârfe, limonadă și salată de fructe și sper să ai și un concediu minunat și relaxant. Pupez!

nina

@Tanti Jeni- nici acasa n-a fost mai bine, exceptand o balaceala tarzie in piscina in rest a fost rost de treaba, treaba, treaba. 🙁 Dar azi e marti si totul capata o nuanta de roz. Pal ce-i drept dar totusi roz.

@LiaLia- hmmm, ce ma bucur ca unii dintre noi au totusi curaj si se indreapta spre o viata muulllt mai frumoasa. Tu esti exceptia care confirma regula. 🙂

Darael

Ai ceva cu Ziua Lunii ? Nu cred. Asa cum nu cred nici ca Luna are ceva cu Ziua Ta…..

Amu, ca ti-am spus a cui este ziua de luni, spune drept, cand ai daruit ultima data un gand bun Lunii ? Vezi ? Atunci cum te astepti sa primesti tort si inghetata de Ziua Lunii ?

Isolda

Da, sis ,LUNEA e de kaka !!!
Si io am tot urat-o, si ea pe mine , pan’ intr-o zi cand m-am decis sa dam divort si sa nu mai muncesc …..luNea . Acu’ nu’s pana cand va dura distactia…..

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.