Miruna povesteşte despre emoţiile simţite la banchetul de la sfârşitul clasei a opta şi ne invită la depănat amintiri din anii aceia uitaţi, în care noi eram centrul universului şi nimic mai grav decât un subiect neprietenos în teza de la mate nu ni se putea întâmpla.
Am avut noroc de colegi adevaraţi, transformaţi uşor în prieteni pe viaţă atât la generală cât şi la liceu. La facultate nici nu mai aduc vorba, locuiesc de 13 ani cu unul dintre ei. 😀
Şi totuşi colegii din generală sunt cei la care îmi zboară gândul când mă gândesc la absolvire. La primul nostru banchet adevărat, organizat în sala de sport transformată în sală de bal, la rochia prăzulie făcută pe datorie de vecina mea croitoreasă. Pe datorie, adică mi-a spus că vrea să i-o plătesc la primul meu salariu. Aşa am făcut. 🙂 La pantofii cu frunză pe care mama înca îi păstrează şi la ondulatorul acela de păr care-ţi ardea invariabil pletele şi era cunoscut sub denumirea popular-germanică de drot.