Ziua cu produse româneşti

M-am hotărât să ajut şi eu cum pot România. Prin urmare voi încerca pentru început o zi, şi sper să  o pot transforma treptat în săptămâni, lunii şi ani în care sa folosesc macar 90% produse româneşti (adică, măcar făcute în România).

Azi va fi ziua cu 100%. Ia să vedem.

M-am trezit şi m-am spălat  cu apa românească şi fără săpun. Când să mă spăl pe dinţi,  am văzut că pasta nu-i de-a noastră, aşa că am renunţat pentru moment. Am căutat prin sertare şi am găsit un Super Cristal mic şi expirat. L-am folosit, e bun. 😀

Am vrut să mă dau cu cremă de faţă. Ghinion, nu-i românească, însă avantajul de a locui împreună cu mai mulţi oameni este şi ca uneori ei au chestii la care nici nu te gândeşti. Are mama o crema de faţă Gerocossen, care a mers ca unsă (la propriu) ca bază de machiaj. Care machiaj s-a oprit la cremă pentru  că restul n-a mai fost chip să folosesc. Fond de ten, pudră şi rimel, blush şi alte cele nu s-au încadrat. Am plecat azi nemachiată dar asta nu se va mai întampla, din cauza asta spun că zilele vor fi 90% româneşti.

Mi-am luat pentru prânz salată, ceapă si roşie de solar din gradina părinţilor (să le dea Dumnezeu sănătate)   şi am plecat spre serviciu. Maşina nu se pune deocamdată, dar îmi iau eu Duster şi să vă mai văd atunci ce ziceţi.

Ajung la birou şi văd calculatorul. Exista calculatoare facute de români? De ce? Nici asta nu se pune. Îmi sună telefonul. Şit, nu-i românesc. Astea se fac şi-n Romania, nu-i asa? Tre’ să mă interesez mai serios de treaba asta.

În rest, fără cafea că nu-i de-a noastră, dar cu ceai mult. Am băut două căni, să-mi trăiască. E românesc.

Nu-i nici macar prânzul şi deja nu  m-am ţinut de ăia 100% de la începutul postului. Sau m-am ţinut?  Sunt complet bulversată. Poate de aia mi-am uitat ceasul acasă. Oricum, nu era românesc. 😀

P.S. Nu glumesc!

(Visited 28 times, 1 visits today)
Dan

Folosirea produselor romanesti de dragul de a folosi produse romanesti e o prostie.
In primul rand nici nu se poate face o delimitare clara intre produsele romanesti si cele straine. Colgate e o firma straina, dar e produs in Romania, si probabil ca are mai multi angajati in Romania decat va avea Super Cristal vreodata. Deci daca e sa ajutam economia romaneasca, mai degraba folosim Colgate decat super cristal. La fel si la telefoane mobile, tehnologia si know-how-ul nu sunt romanesti, insa pe unele dintre ele e scris “Made in Romania” 🙂
In al doilea rand, statul e cel care ar trebui sa fie primul care sa incurajeze industria Romaneasca, prin realizarea infrastructurii, scutiri de taxe, masuri pentru eficientizarea producitiei etc. Degeaba face badea Gheorghe branza buna si gustoasa, in varful muntelui, daca n-are cui sa i-o vanda, degeaba incerci sa faci o fabrica de produse IT daca infrastructura e la pamant, si iti vine materia prima cu intarziere.

nina

@Dan- pentru cultura ta iti spun ca pasta de dinti Super-Cristal este produsa de Colgate Palmoliv. In Romania. Si cum sa nu, sa asteptam sa faca statul ceva si noi sa asteptam, ca nu-i asa, e o prostie sa incerci sa faci ceva in Romania. 🙁

Dan

Habar n-am de cine e facuta “Super-cristal”, m-am bazat pe ce ai spus tu in articol ca ai vrut sa folosesti pasta de dinti romaneasca si ai gasit Super Cristal.
Ideea era alta, ca nu poti face delimitarea clara intre ce e romanesc si ce e strain. De exemplu cu ce crezi tu ca e mai romaneasca Dacia decat Nokia? Amandoua au firmele mama in strainatate, au linie de fabricatie in Romania, si profitul se duce in strainatate.
In privinta statului, ma refeream ca ar trebui sa incurajeze firmele cu capital 100% romanesc atunci cand noi inca n-am auzit de ele, ca sa putem cumpara. Daca un producator roman de paste de tomate trebuie sa plateasca de zece ori mai mult pe rosii, din cauza infrastructurii care e la pamant, normal ca nu va rezista in fata unuia strain la care totul merge pe banda rulanta. Sau ca sa dau un exemplu din articolul tau:
“Exista calculatoare facute de români? De ce? ”
Da exista. Pentru calculatoare asamblate: Myria, pentru monitoare Horizon. N-a auzit multa lume de ele tocmai pentru ca nu au fondurile de bagat in publicitate pe care le are Dell, Asus, HP sau LG. Aici intervine rolul statului, daca vrea cu adevarat sa incurajeze industria. Eu nu am cum sa ajut o industrie despre care nici macar nu stiu ca exista.

nina

@Dan- in privinta asta ai dreptate, nu avem cum sa ne ferim 100% de tot ce-i strain si nici nu cred ca ar fi bine, dar nu-i normal nici sa asteptam tot timpul ceva de la stat. Uite, tu stii de firmele astea care fac calculatoare si monitoare, spui si altora despre ele (de ex. mie) eu fac o cercetare si aflu mai multe despre ele,cum ar fi ca Horizon este brand dezvoltat de Asesoft si Myria de Altex, mai spun si altora si daca sunt lucruri care merita promovate le promovam. Stii ca publicitatea prin recomandari e cea mai puternica forma de promovare? Decat nimic, mai bine incercam ceva. 🙂

Isolda

Goodie !!!
Mentalitate spaniola . :)Spaniolii sunt extrem de nationalisti si, printre altele , ei cumpara produse autohtone pe cat posibil .
Ma gandesc ca si romanii ar trebui sa faca la fel dar sunt sceptica . Romanii mai au mult de lucrat la mentalitate si, din pacate , isi sapa singuri groapa .
Pana una-alta eu cumpar produse ROMANESTI aici, in Vest . Interesant, nu ?

ps . sotul meu care nu-i de sorginte mioritica a remarcat ca strainii au o parere mai buna despre romani decat romanii insisi . Cam ….trist !

nina

@Isolda- trist ce-i drept, dar invatul are si dezvat si incet, incet poate ne gandim mai serios ca schimbarea aia mare de care vorbim incepe de la noi. Multumesc pentru ca esti romanca indiferent de locul in care te afli. 🙂

Isolda

S-a intamplat sa fac scoala de soferi in Portugalia impreuna cu alti cetateni de diverse natii…portughezi, spanioli, francezi , chinezi ori….din anumite state africane .
La un mom dat , la o cafea , m-a abordat o dama de culoare ( era fascinata de parul meu , eu fiind mai zana asa de felul meu .lol ) si …din vorba-n vorba am ajuns sa discutam despre Romania . Ea se intreba daca toti romanii imi seamana . Am respuns negativ ,usor in spirit de gluma , ca nu suntem precum chinezii …trasi la “xerox ” .

Apoi ea a inceput sa-mi vorbeasca despre tara ei de origine . Aici a fost randul meu sa raman PERPLEXA . Incantarea , dorul cu care femeia aia vorbea despre tara ei de origine ,ANGOLA ( Africa ) m-a naucit .
Atat de frumos imi descria , cu lacrimi in ochi , tinuturile ei natale…incat mi se parea ceva ireal .
Lacrimi in ochi aveam si eu , dar de tristete . In timp ce-o urmaream pe ea povestind cu atata drag despre originile ei imi aminteam de cate ori am auzit romani ponegrindu-si propria tara , de cate ori am intalnit romani in afara granitelor care odata ajungi “afara”, fie in vacante fie emigrand, recomandadu-se drept englezi, ori nemti ori….sfantu’ mai stie.
Da, romanii sunt un neam NEDEMN de pamanul pe care il calca, nedemn de strabunii care si-au lasat oasele in tarana aia pe care ei o injura cu atata patos ,astazi .

ps . m-am gandit mult daca sa spun povestea asta aici . De multe ori cred ca nu mai exista speranta DAR cuget ca voi , temerarii virtuali , puteti pune o caramida , usor-usor , la construirea DEMNITATII romanului , caci ii lipseste cu desavarsire .
Iar un popor care nu mai are demnitate , NU MAI ARE NIMIC !!!

Morom3t3

Bicarbonat de sodiu + menta pt dinti
Miere de albine pentru ten (seara)
Machiaj… iete ce le trebuie lor! Daca insisti… niste boia pe obraji si cate un pumn corect aplicat. Tine cam o saptamana
Mancare: paine, oaua, slanina si ceapa
Beutura: vin, sa prinzi puteri
Munca: vez c-acusi incepe prasitul la porumbi. iti strici ochii in computor.
Ceas? Fa-ti un ceas solar.

nina

@Isolda- multumesc pentru povestirea asta. Poate ne vom revizui si noi cei care locuim aici pozitia fata de tara asta care nu are nicio vina pentru toate cate le primeste. 🙂

@Morom3t3- bre, eu am zis ca vreau sa ajut Romania folosind produse romanesti, nu intorcandu-ma la comuna primitiva. 😀
Asta cu ceasul solar nu-i rea, nici aia cu vinul. 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.