Să trimitem copiii în tabără

Ştiţi fapte bune -fapte rele, nu-i aşa? Ei, eu făcusem blogul ăsta aşa, pentru a face o diferenţă între faptele bune şi cele rele şi a trage apoi concluzia logică, credeam eu, că faptele bune îs mai multe. Din lipsă de timp şi poveşti de la voi, dar şi de la mine nu am mai publicat nimic acolo de ceva vreme, dar asta nu înseamnă că nu putem încă face fapte bune şi nu putem contribui cu ele la  o campanie deosebită: faci o faptă bună, o înscrii pe siteul http://cardsofjoy.heidi-chocolate.com/ şi pentru fiecare 250 de fapte bune, Heidi trimite în tabară un copil talentat, care nu a mai fost niciodată într-o tabară şi nici nu şi-ar permite una.  Nu trebuie sa cumperi ciocolata, ci doar să faci o faptă bună.

Proiectul, numit „Cards of Joy”, e iniţiat de Heidi şi este derulat exclusiv online. Eu am publicat deja acolo o fată bună, sper să o faceţi şi voi, nu vă costă nimic şi puteţi ajuta oameni. Mi se pare o idee foarte mişto, pe de o parte ne pune pe noi la muncă (e musai să faci ce faptă buna pe care s-o povesteşti)  şi pe de altă parte  bucură  câţiva copii care n-au fost nicidată în tabară si pe care îi puteţi vedea aici.

Deocamdata sunt scrise doar 282 de fapte bune, deci un singur copil pana acum pleaca in tabara.

Continue reading Să trimitem copiii în tabără