Romanul

Cap. I (fragment)

În odaia mică din capătul culoarului, în fiecare zi se auzeau glasuri de copii, care se estompau spre seară, când la flacăra lumânării aceştia îşi făceau lecţiile. Curentul le fusese tăiat acum o lună  pentru neplată şi de câteva zile nu mai aveau nici apă, din acelaşi motiv.  Blocul în care locuiau era unul select, situat aproape de centrul oraşului. Culoarele erau bine luminate, şi uneori, bunica deschidea uşa de la intrare, pentru ca un fir de lumină să poată pătrunde în camera în care copiii citeau şi scriau.

Parinţii încercau să nu facă o tragedie din lipsurile pe care erau nevoiţi să le îndure,  şi le spuneau copiilor în fiecare zi că ei, de fapt,  fac un experiment: vor să le arate şi lor cum au copilărit bunicii.

Ţaţa Didina, bunica dinspre tată a copiilor, stătea chircită cât era ziua de lungă, pe un scăunel lângă geam, privea strada şi asista tăcută la minciunile pe care părinţii le îndrugau copiilor. Nu era de acord cu ceea ce făceau ei, dar nici nu se împorivea. La urma urmei sunt copiii lor şi ei şi-i vor creşte, de asta era sigură, cum vor crede ei de cuviinţă.

Ea pe ai ei nu-i minţise şi uite că se înţelegea bine cu Darius chiar şi acum când nu mai era un băieţel blond cu părul mereu un pic cam lung pentru vârsta lui. Câştigase şi aprecierea nurorii sale Kati, probabil pentru că nu se împotrivise ca Darius să o ia de soţie. Nici n-ar fi avut de ce să fie împotrivă. Kati (Ecaterina) era o fată de familie bună, crescută exemplar de părinţi şi şcolită prin ţări străine. Aşa o noră şi-ar fi dorit ele, toate ţaţele de prin cartier, da’ Darius al ei a fost mai deştept şi a luat-o el acasă pe Ecaterina. Aşa i-o prezentase mamei când venise  la cină cu ea în seara aceea de iarnă.

Trecuseră de atunci zece ani cu bune şi cu rele, exact în ordinea asta.

La început toate le-au mers  din plin. E adevărat că au locuit întotdeauna cu Didina, dar asta nu a fost un lucru rău nici pentru ei nici pentru femeie. Copiii  au avut încă de mici o  bunică aproape, mai ales că au venit unul după celălalt, mai întâi Maria, apoi peste un an şi jumătate Rareş si in urma cu trei ani Iuliana, mezina.

Părinţii aveau servicii bune. Darius era ofiţer şi o cunoscuse pe Kati la ambasada României din Finlanda,  la care fusese numit ataşat militar pentru câteva luni, acum doisprezece ani. Nu-i fusese ușor să obțina postul acela, pentru că erau preferați bărbații căsătoriți. Era nevoie ca și soțiile să aiba cateva calități. Au făcut totuși o excepție în cazul lui, nu numai pentru calitațile evidente pe care le avea, ci și datorită determinării cu care luptase  pentru  postul acesta. S-a dovedit astfel odata în plus că dacă trebuie să întanești pe cineva, toate se vor aranja în așa fel  încât întâlnirea să aibă loc.

Darius era un barbat prezentabil căruia haina militară îi înăsprea uşor trăsăturile. Semăna cu unchiul lui Tudose, care fusese tot ofiţer, dar care îşi găsise sfârşitul pe front şi în locul lui sosise acasă un steag şi o medalie aurie.

…………………………..

Despre Ecaterina

Tags: ecaterina, oameni

Portofoliu

Aseară am fost la şedinţă cu părinţii.

Printre altele am aflat că toţi copiii din clasă (ok, unu sau doi nu se încadrează aici) au probleme cu portofoliu. Acesta, pentru cei dintre voi care nu ştiu, înseamnă o mapă în care copilul îşi păstrează toate fişele lucrate la diverse materii, gen română, istorie, geografie, ştiinţe. Fişa, de exemplu pentru Ştefan cel Mare,  e o foaie pe care copilul scrie câteva lucruri despre domnitor, lipeşte două fotografii legate de vremea respectivă, o biserică, un portret şi cam atât.

Mapa asta copiii trebuie să o aibă la ei de fiecare dată când au materiile respective, adică în fiecare zi. Ia ghiciţi! Nu prea se întâmplă asta. Cel puţin caprele mele uită tot timpul portofoliul  acasă. Şi ce se mai chinuie la fişelea astea pentru că-s dese, sunt zile în care au de făcut şi câte două. Pentru ca mai apoi să le uite acasă.

Când m-am întors de la şedintă, BTW, Sonia mă întrebase înainte să plec la şcoală: “Mami, cât de supărată crezi că o să vii de la şedinta asta?“, primul lucru pe care l-am făcut, a fost să le rog sa-mi arate unde sunt portofoliile lor.

Iulia l-a căutat ceva timp şi până la urmă mi l-a arătat, lipseau  doar câteva fişe de asemenea rătăcite prin alte părţi.

Sonia însa…nu-l găsea şi pace. L-a căutat până începusem şi eu să mă îngrijorez că a dispărut portofoliul copilului. Într-un final îşi aminteşte că l-a pus, cum altfel, în ghiozadan. Deci da. În sfârşit a fost şi el odată la locul lui şi atunci nu-l mai găsea.

Deh, nu mă mai miră nimic.

Sursa foto

Tags: copii, parinti, portofoliu, scoala, sedinte

Scopul tuturor actiunilor noastre este in general placerea

Acum cateva zile va spuneam aici ca am facut o simulare de shopping si ca acum am cod, ce-mi va deschide cine stie ce usi prin magazinul virtual al @5minutedeplacere. Mai ziceam eu si ca-mi golesc mintea de el pana la lansare, respectiv maine, 19 martie, dar n-a fost chip, am intrat zilnic pe acolo, am tag-uit intruna produse. Sunt acum peste 60 si e aglomeratie, nu guma.

Iubitoare de fotografii cum ma stiti am pus ochii din prima pe rama foto carusel care mi-e foarte draga si care ar mai rezolva din problemele mele cu spatiul destinat expunerii pozelor. Tot la capitolul asta mi-a mers la suflet si suportul asta pentru bijuterii care ar merge excelent langa papusile mele de portelan  si cei mai important, ar face ordine in margele, lanturi, amulete si alte bijuterii lungi si greu de tinut in frau.  Numai de le-as gasi si  pe adevaratul magazin de shopping nu doar in simulare.

Deh, nu-i usor sa pastrezi doar pentru tine ceea ce place multora, asa ca va spun, mai e timp doar pana maine sa faci si tu rost de cod (pentru asta doar adaugi ca prieten  @5minutedeplacere , iti alegi ce articol iti place si-l tag-uiesti) iar atunci cand se va deschide cu adevarat magazinul de shopping 5minutedeplacere.ro incearca sa fii pe faza.

Si nu uitati, in toate lucrurile vietii veti afla placere, daca stiti cum sa le gustati.

Tags: 19 martie, chestii, facebook, lansare, placere

Viaţa bate telenovela

Mihai şi Oana au fost prieteni înainte de căsătorie cam 8 ani. Cred că v-am mai spus de ei dar, cum îs bătrână şi uit repede, reiau.

Sfârşitul şcolii generale, liceul şi apoi căsătoria. Doi copii buni, prea îndrăgostţi unul de celălălt ca să urmeze fiecare facultatea pe care şi-ar fi dorit-o şi care după mintea lor i-ar fi putut despărţi, hotărăsc să se căsătorească la 20 de ani. Nimic nu i-a putut convinge că pasul pe care vor să-l faca, l-ar putea amâna cu câţiva ani, timp în care şi-ar fi terminat fiecare studiile şi ar fi avut mai multă minte poate apoi. Nimic. Degeaba părinţii s-au rugat de ei să se mai gândească, degeaba prietenii i-au îndemnat să mearga la studii în continuare, n-a reuşit nimeni să le strămute gândul căsătoriei ce a urmat.

Nu mă înţelegeţi greştit, dupa 8 ani de prietenie nu s-a gândit nimeni ca nu se vor căsători la un moment, dar toti se aşteptau ca pasul ăsta, ei să-l faca atunci cand vor fi terminat facultatea.

Nunta a avut loc la Targoviste acum 18 ani şi după nuntă fiecare şi-a găsit câte un loc de muncă în oraş şi au pornit cu gânduri mari în viaţa de familie. N-a fost uşor. Foştii lor prieteni erau acum plecaţii la studii, ei mergeau zilnic la serviciu. Oana se chinuia să fie o soţie buna dar la cei aproape 20 de ani ai ei se simţea copleşita. Mihai, în lipsă de altceva, se împrietenise cu câţiva colegi de serviciu şi îşi petrecea serile în compania lor, la cârciuma din cartier. În tot acest timp părinţii le atrăgeau atenţia asupra hotărârii proaste pe care au luat-o.

Până la urmă presiunea venită din toate partile şi-a spus cuvântul şi dupa nici un an de căsnicie Oana si Mihai  au hotărât să se despartă.

S-au întors fiecare la parinţii lui şi s-au înscris la facultate. Au intrat fără probleme şi n-au mai vorbit mulţi ani de atunci înainte. Între timp şi-au terminat studiile şi s-au recăsătorit, fiecare cu altcineva, Mihai la Targoviste,  Oana in Bucuresti.

Acum vreo cinci ani când s-au reîntâlnit într-o vacanţă la părinţi, fiecare avea familia lui şi Oana era acum mămica unei fetiţe ce-i semăna picătura. Au schimbat câteva vorbe, şi-au amintit câte ceva din tinereţe, au râs pe seama tinereţii lor şi şi-au văzut fiecare de viaţa lui.

Aseară am aflat că la vară vor face nunta la Targoviste. Oana şi Mihai se recăsătoresc acum, după 17 ani de la divortul lor. Mihai a divorţat între timp  şi soţul Oanei a murit într-un accident acum vreo trei ani.

Altceva nu mai ştiu…

Nu-i aşa că seamănă a telenovelă. Hmmm, soarta domnule!

Tags: oameni, soarta, tinerete, viata

Azi am fost la scoala

Am fost la scoala ca pe vremuri. Am asistat la lectii, am luat pauza, tot ca pe vremuri. Acum, ca lucrurile nu mai sunt ce-au fost odata o stim cu totii, nu intru acum in amanunte.

Ideea este ca-s la fel de obosita ca atunci cand veneam de la scoala intr-un suflet, ii povesteam mamei dintr-o suflare cum a fost ziua si cadeam rupta de somn cel putin o ora doua. Ehe ce timpuri dom’le.

Acum ma doare capul si vreau sa fiu din nou copil. Vreau sa merg la scoala pe care am vazut-o azi si sa invat dupa metodele alea. Poate asa, cand voi avea din nou varsta de acum, voi fi mai inteleapta.

Daca nu-s coerenta, ma scuzati, am fost la scoala azi.

Tags: copii, lectii, scoala

Am găsit…

Pentru că avem doua fete, de fiecare dată când a fost vorba să le luăm cadouri, ma uitam la jucării pentru fete, logic. Soţul meu mai scăpa de lângă mine şi-l găseam la raionul cu roboţi şi maşinuţe, dar n-a fost chip să ia vreodată ceva de acolo pentru copiii noştri.

Pentru că iepuraşul trebuie să vină şi anul acesta în dublu exemplar, mă uit de câteva zile pe net în căutare de jucării educative (daca e să fie pe placul meu) şi frumoase (daca e să fie pe placul fetelor).

Din pagină în pagină ajung la acest fel de jucarii unde mă blochez pur şi simplu într-o descriere de genul “cardran” “anvelope durabile off-road cu crampoane”. Măi nene, astea-s jucarii? Şi atunci mi-am dat seama că anul asta, Sorin va primi de ziua lui, cel mai mişto cadou pe care i l-am luat eu în ultimii 5 ani: un elicopter cu telecomanda Evident că mă gândesc să-l manevrez şi eu, sper doar să nu rămân numai cu gândul.

Ştiu sigur că el  se va bucura de cadou, chiar dacă din greşeală intră pe aici şi află ce gând i-am pus.

Pentru fete nu m-am decis încă la nimic, că mi-am pierdut tot timpul pe care-l aveam ieri uitându-mă la maşinuţe şi  buldozere 4×4.  Sunt foarte tari, deja le-am aratat colegilor de serviciu şi care mai de care îşi dau cu părerea despre ce şi-ar dori.

sursa foto

Tags: cadouri, elicoptere, jucarii, masinute

O paralelă

E tot martie acum 30 de ani.

Grădiniţa la care mergeam era departe. Departe pentru un copil care se trezea în fiecare dimineată la 6.00, pentru ca la 6,30 să ia drumul grădiniţei, alături de părinţii grăbiţi, care trebuiau şi ei să ajunga la slujbă.

Cu ochii lipiţi de somn, îmi trăgeam pe mine dresurile, cărora atunci le ziceam ştrampi, şorţuleţul gri-bleu şi fundiţele. Cizmuliţele roşii de cauciuc, paltonaşul în carouri şi căciula completau ţinuta zilnică de grădiniţă la începutul primăverii.

E tot martie acum 20 de ani

Liceul la care mergeam era departe. Departe pentru o eleva  care se trezea în fiecare dimineaţă la 6.00, pentru ca la 7,00 să ia drumul liceului, alaturi de un prieten, pe care îl admira în taină, ce locuia în blocul de alături, dar mergea zilnic la alt liceu.

Cu ochii bine spălaţi,  îmi trăgeam pe mine dresurile, cărora încă le ziceam ştrampi, sarafanul bleumarin şi cămaşa bleu. Cizmuliţele gri de piele (luate pe sub mana de la magazinul Muntenia) şi  paltonaşul negru-gri completau ţinuta zilnică de liceu la începutul primaverii (de căciulă nici nu putea fi vorba la vremea aia).

E tot martie acum 10 de ani

Jobul  la care mergeam era departe. Departe pentru o tânara mamă care se trezea în fiecare noapte din două în două ore, ultima dată la  6.00, pentru ca la 7,00 să ia drumul serviciului, alături de toţi călătorii tramvaiului 36, care mai de care mai ciudaţi.

Cu ochii bine fardaţi (trebuia să şterg cumva semnele nopţilor nedormite) ,  îmi trăgeam pe mine dresurile, sarafanul negru  şi cămaşa alba. Cizmele negre de piele (alese dintr- o mulţime de alte modele din magazin ) şi  paltonul negru completau ţinuta zilnică de business la începutul primaverii (de căciulă nici nu putea fi vorba).

E tot martie…azi

Jobul  la care merg nu-i aşa departe, mai ales pentru o femeie care circulă zilnic cu maşina. Mă trezesc în fiecare dimineaţă, ca o mare doamnă, pe la 7,00 (deh, copiii mari se pregătesc singuri, mama le face micul dejun şi pachetele), pentru ca la 7,50 să iau drumul şcolii/serviciului, alături de toţi ceilalţi partcipanţi la traficul de dimineaţă, care mai de care mai ciudaţi.

Cu ochii bine fardaţi (am timp, deci îmi fac de cap) ,  îmi trag pe mine dresurile, rochia  şi esarfa. Cizmele negre de piele (alese dintr- o multime de alte modele din şifonier) şi  geaca de piele  neagră, completează  ţinuta zilnică care numai de business nu e la începutul primaverii (de căciulă nici nu putea fi vorba).

P.S. Am vrut doar să subliniez că a venit primăvara în sfârşit.

Tags: copii, femei, fete, primavara, ritual

Oana Pellea-femeia memorabila

Rexona a lansat ieri, in cadrul unui eveniment, la care a fost o placere sa iau parte, noua gama de deodorante Rexona Cristal.

 Invitata de onoare a fost doamna Oana Pellea, o femeie  memorabia, careia i-am citit anul trecut Jurnalul si mi-am apropiat-o, astfel, intr-un anume fel. Desi a vorbit doar cateva minute, ea a reusit sa electrizeze audienta si sa o faca, cum spunea dumneaei, sa constientizeze momentul, sa nu-l considere doar o bifa pe agenda din ziua respectiva. “A fi memorabil insemna a lasa urme”, in antiteza cu ceea ce presupun noile produse Rexona, respectiv “fara urme”.

Mai tineti minte deodorantele de prin anii 80? Nu va nascuseti inca? Aha, pai sa va spun, pe vremea aia erau un lux. Doamna Pellea spunea ca atunci cand Amza a adus dintr-un turneu un spray Rexona, a simtit ca occidentul a intrat in casa lor. Nu se poate explica mai bine de atat, cam ce insemnau pentru noi chestiile astea la vremea respectiva. Acum e altceva, dar femeia e tot femeie si feminitatea isi cere dreptul ei major, in orice timp am trai.

Rexona Cristal vorbeste despre feminitate in orice imprejurare in care surprindem azi femeia: romantica, spontana, aventuroasa si senzuala. Cele trei vedete, ambasadoare ale campaniei, prezente si ele la eveniment, sunt Alina Chivulescu (like Audrey Hepburn, my favorite) , Diana Dumitrescu (like Marilyn Monroe) si Laura Cosoi ( like Angelina Jolie). Ne-au vorbit despre atitudinea si indrazneala care fac orice femeie moderna sa devina memorabila, recunoscand firesc ca ele sunt abia la inceputul acestui demers.

Fetele astea sunt ireal de frumoase. Compania lor in cadrul evenimentului a ridicat temperatura si ne-au facut sa ne gandim ca tot ce avem de facut pentru a deveni memorabile, este sa traim pentru noi, sa facem tot ce ne place, sa pasim frumos pe cararile unde viata ne duce si sa lasam ceva in urma noastra.

Si restul de poze (mai mult…)

Tags: deo, evenimente, fete, Oana Pellea, rexona

Claxonăm?

Când maşina poliţiei e prima la semafor bizonii din trafic n-au curaj să claxoneze.

Dimineaţă. Semafor special pentru pietoni care arăta roşu. Prima la stop maşina poliţiei, în urma sa două jeep-uri  negre, în spatele lor spark-ul meu murdar şi călduros.

Se face verde, poliţiştii nu pornesc, că aveau ceva de discutat între ei. Ăştia cu 4×4 din faţa mea stau ca nişte mieluşei şi nu zic nimic. Eu număr în gând ca să nu mă enervez. Dimineaţa mă grăbesc, că mereu sunt în întârziere. Ajung la 60 cu numărătoarea şi pentru că nimic nu se mişcă în faţă, deşi pe sensul contrar circulaţia se desfăşura acum normal de cca. 1 minut, apăs tare pe claxon. Bine, mă bazam şi pe faptul că poliţiştii nu aveau cum să-şi dea seama cine e nervos în spate.

Oamenii legii se trezesc, coloana porneşte.

Oare dacă în locul maşinii de poliţie era un logan de Iasi primul la stop, neni ăştia din faţa mea, tot aşa frumos s-ar fi purtat? Da, asa ziceam si eu.

Tags: bizoni de trafic, curaj, politie, soferie

Placere gratis?!

Fiica-mea vrea caiet de biologie, curatenia de Pasti nu se face singura si ziua se mareste. Cu chestiile astea in minte, ajung dimineata la birou si incep sa citesc mailuri.

Printre cele 5236 de mailuri necitite,  gasesc request de prietenie de la 5minutedeplacere, pentru a-l adauga ca prieten pe facebook. De obicei, ce nu cunosc, ignor, cum insa, n-am intalnit inca pe cineva care sa ignore placerea, aparent fara explicatie, am acceptat. Deh, trebuie sa-mi satisfac si eu curiozitatile cumva.  Ajung intr-o pagina extrem de prietenoasa si aflu ultima gaselnita: un magazin online de shopping gratis.

Hm, mi s-a parut ca am citit shopping gratis…ce misto ar fi fost. Mai citesc odata. Stai sa vezi ca stau bine cu vederea, chiar daca ochelarii mei jmecheri m-au scos de multe ori basma curata. Am citit bine, numai ca nu inteleg. Vedeti dumeavoastra, cu capul nu stau chiar asa de bine.

Cand m-am trezit azi dimineata, shoppingul era pe bani. Ce-or vrea sa spuna cu gratis? Cum, sincer, nu cred ca-i pe bune, ca orice om care tine la banii lui si stie ca nimic nu-i gratis, caut sa inteleg chichita. Nu-i rost de asa ceva.

Deocamdata sunt afisate doar poze cu produsele, ca la o prezantarile de moda. Eu n-am stat insa pe ganduri si mi-am ales un produs pe care l-am si tag-uit.  Ca rasplata am primit un cod. Mare chestie, habar n-am la ce-mi foloseste, dar stiu sigur ca e gratis. Codul zic.

Ce-ar trebui sa fac acum cu el? La ce-mi va folosi? Ei bine, in stadiul asta sunt acum. Ma simt ca-n filmele cu gansteri, unde personajul pozitiv gaseste-n mana mortului o cheie, care-i va folosi apoi, negresit,  pentru dezlegarea misterului. Extrapoland, codul asta al meu sigur ma va ajuta sa deschid, vreo usa secreta din magazinul asta online de shopping.

N-am ce sa fac, il pun deoparte, imi golesc mintea de el pana pe 19 martie si-mi vad de ale mele… Fiica-mea vrea caiet de biologie, curatenia de Pasti nu se face singura si ziua se mareste.  Eu am cod. Toate se leaga, parca vad ca nimic nu-i intamplator.

Tags: copiii, facebook, gratis, placere, shopping