O zi şi-o noapte

De alaltăieri începând cu ora 23.00 şi pana azi-noapte la 2.00 n-am avut curent eletric.

Nu-i bai, că oricum stăm într-un cătun depărtat de civilizaţie, în care oricum energia electrică ne ajută doar să urmărim telenovele şi să ne uitam la acces direct

Nu frate!!! Stăm în Bucureşti, chiar într-o zonă oarecum industrială, unde lipsa energiei duce la pierderi de bani.

Acum, nici nu vreau să fiu absurdă şi să nu înteleg că “s-a împuşcat un cablu subteran”, dar să spui că se remediază până la 6.00, apoi pâna la 10.00, 13.00,17.00, 19.00, 23.00 şi aici nu mai ştiu că m-am dus la culcare, mi se pare o încercare disperată de a evita scandalul. Tactică greşită, eu zic că dacă ar fi spus direct “măi oameni buni, o zi şi-o noapte nu veţi avea curent, vedeţi şi voi cum vă descurcaţi”, ar fi fost mult mai bine, am fi mâncat toată mancarea din frigider sau şi mai bine,  am fi dat-o unor amărâţi, nu le-am mai fi chemat ieri pe lucrătoare la atelier, cu speranţa deşartă că va veni curentul şi vor putea începe să lucreze, ar fi avut şi femeile alea o zi liberă, am fi refăcut stocul de baterii pentru lămpile de rezervă, Doru, cel cu magazinul mare de la colţ, şi-ar fi pus marfa din frigidere într-o maşină frigorifică, Sorin ar fi trimis mailul ăla, cu oferta de care depinde activitatea atelierului pe urmatorii doi ani, de undeva din oras, ehe, câte n-am fi făcut… Dar aşa…

Colac peste pupăză, ca de, un necaz nu vine niciodată singur, fetele au azi inspecţie şi aveau de pregătit trei fişe cu fotografii, pe care ar fi trebuit să le scoată de pe net, plus că uniformele lor, spălate şi parfumate, erau necălcate, încât aseară când am adormit am vrut să le pun sub cearceaf (mi-a spus mie tata ca aşa făceau ei în armată, aranjau uniforma frumos sub cearceaf şi dimineaţa era călcată la dungă).

Până la urmă totul e bine când se termină cu bine, azi noapte, la 2.03 trecute fix, a revenit curentul electric şi a plecat definitiv somnul celor din casă. Fetele s-au trezit să-şi termine fişele, eu să calc uniforme, tata să-şi regleze televizorul cumpărat ieri (da bre, el şi-a luat televizor fix  în ziua în care nu avea electricitate acasă), mama să vadă dacă mai poate salva ceva din frigider şi Sorin să  verifice starea echipamentelor din atelier. Era o forfotă în casă pe la trei, încât nici n-ai fi zis că-i noapte.

Pe la cinci s-a liniştit din nou totul şi ne-am băgat iar la culcare. Peste o oră ne-am trezit din nou, mult mai greu de data asta, dar cică cu forţe proaspete pentru o nouă zi. Astăzi e miercuri, da?

(Visited 31 times, 1 visits today)

Related Post

dili

misto, eu rad acilea de zor, scuzeee…… pana pe la pranz mai rezistati voi :p

PS; adevarata tampenia alora de la acces direct cu Mile????!!! Doamneeeee feri…..

Tanti Jeni

Soro, nasol cu curentu ăsta. Cum stați cu vântu p-acolo? Nu poate Sorin să vă facă centrală eoliană? Bag sama că s-o pricepe el. Vânt din pupa! Aoleu, fug că am lăsat creveții la cuptor!!!

nina

@mRcosmin- unde mi le trimiteai bre, le puneai la Cargus?

@Tanti Jeni- Pai Sorin a facut o smecherie de la bateria masinii ne-a adus un bec si vroia sa ne faca si o priza dar l-am linistit cu coada maturii ca cine stie ce mai facea daca-l lasam. 🙂

Tanti Jeni

Soro, dar io tot nu-nțeleg… Cum dracu s-a împușcat cablu ăla subteran? L-au lăsat nervii definitiv și s-a hotărât să o termine cu viața? Săracu… să stai toată viața sub pământ… viață grea. Bine că nu se-mpușcă și morcovii sau țelina că cine știe ce mai puneam la ciorbă!

nina

@Tanti Jeni – hahaha, asa ne-au spus bre cei de la electrica sau cel putin eu asa am inteles. 😀

@morena- multumesc pentru confirmare! Doamna cica a luat 10 la lectia deschisa si fetele au luat amanadoua cate un FB (foarte bine). Diseara domim blana, abia astept. 🙂

nina

@morena- ma bucur
Poimaine sunt la roblogfest, dar stau doar pana la 18.00 adica la workshop-uri. La petrecere nu raman, ca plec din Bucuresti. Daca vii meaparat sa dai un semn. 🙂

Ruxi

Nasol rău să n-ai curent. Am păţit-o şi eu, dar câteva ore, nu aşa mult ca voi.
da aţi avut ceva activitate la 3 dimineaţa. Fiecare cu ale lui. 😛

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.