toane

Acum 5-6 ani aveam una sau două prietene.

Le ştiam ca pe buzunarul meu, mă comportam cu ele cum se cuvine s-o faci cu cineva de care-ţi pasă. Le vizitam din când în când, poate mai des decât mi-aş fi dorit, dar ce să faci, aşa se întreţin prieteniile. Uneori zăboveam mai mult,  alteori intram doar pentru o clipă.

Câteodată îmi  ieşeau în cale, exact când nu mă  aşteptam, deşi ştiam că am şanse reale să le întâlnesc.

M-am obişnuit  cu ele atât de mult, încât uneori  nici nu le mai simţeam prezenţa şi cu timpu’ au dispărut de-adevăratelea. Nu le-am mai văzut câţiva ani. Sincer, nici nu le-am dus dorul, dar anul ăsta au reapărut.

Problema e că sunt mult mai multe de data asta şi vor toate să fie prietene cu mine. Mă cheamă pe la ele, mă atrag, si când mă duc (că-s fraieră şi mă las convinsă uşor)  încearcă să mă ţină cât mai mult.

De exemplu azi le-am numărat. Sunt 18. Pun pariu că până diseară vor fi şi mai multe, iar eu voi fi nevoită să le cunosc şi să le suport pentru că, vă spun, sunt extrem de greu de suportat. Aproape că le consider colege nesuferite de serviciu, cu care n-ai ce face, trebuie să colaborezi,  deşi nu mi-e niciuna colegă.

Nici n-ar avea cum, pentru că ele sunt nişte nenorocite de gropi de pe şosea.

27 Responses to “Sunt 18”