ziua in care facem partie

In urmatoarele zece minute părăsesc casa cu destinaţia zăpada. Curtea e plina de nea, la fel si drumul care ne scoate la sosea. Nu, nu locuim într-un depărtat sat de munte ci in Bucuresti. Ok, mai la margine de capitala dar totusi in oras.

Ce pretentii sa mai aibă mama si tata, care stau la 30 Km de Braila si in sat la ei n-a mai ajuns nici masina de paine de marti de dimineată? Niciuna, stiu!

Intr-un fel imi pare foarte bine ca la noi e inca zapada pe strada, mie imi place tare mult sa fac partie. Am plecat.

Continue reading ziua in care facem partie

Scurte

  • aseara am fost la Casa Latina,  a gatit delicios pentru noi Adi Hadean, venit tocmai de la Cluj pentru asta. Ne-am intalnit cu Ionut si Mihaela, draguti si plini de viata ca intotdeauna, am mancat am baut si ne-am simtit excelent.  Eu va arat azi o poza, mai multe maine la Hadean pe blog. coaste cu gutui la cuptorAdi e mai frumos in realitate decat in poze sau la televizor.  Zice Sorin: “Hm, bucatar care arata bine, mai rar.” El stie ca le face haine. 😀
  • dimineata mi-am luat o bataie cu zapada de la niste colegi draguti, de mi-a ajuns  zapada in locuri numai de mine stiute. Am urlat ca un lup ranit, da’ nu scapa ei asa usor, le-o coc. 😀
  • azi avem petrecere la firma. Nu cu fite si restaurante de lux, ci romaneste, cu gratar in curte si vin rosu. Abia astept!

Poveşti de pe stradă

Ninge. De două zile vin la serviciu fără maşină. Dacă ieri am avut noroc şi mi-au venit şi autobuzul şi tramvaiul la fix, ca să spun aşa, nu acelaşi lucru îl pot spune despre ziua de azi. Şi ca totul să fie perfect, azi mi-am luat şi pantaloni trei-sferturi cu vedere la dres. 😀 A, am avut însă grijă de cap şi mi-am tras căciula în formă de prezervativ peste urechi. Nu, nu m-am costumat în nimic. 😀

În altă ordine de idei, în tramvai afli o grămadă de lucruri noi, abia acum îmi dau eu seama ce-am pierdut în toţi anii în care am făcut drumul asta, servici-acasă, singură în maşina.

Aseară, două doamne în vârstă, una cam la 75 de ani şi cealaltă mult mai tânără,  cca. 55, stăteau de vorbă. Nu mă acuzaţi că am tras cu urechea, erau în faţa mea şi vorbeau tare.

Continue reading Poveşti de pe stradă

Moşul a ajuns după gratii…

Copiii vor plânge suparati, parintii nu vor fi nici ei mai veseli. Mosul s-ar putea sa nu ajunga la noi in iarna asta, oricat de mult si-ar dori. Nu poate, pentru ca e inchis si nu se stie daca va scapa curand.
santa-claus

Roxana l-a văzut şi vrea să îl ajute. Treaba voastră nu este să-l scăpaţi pe Moş Crăciun de la închisoare. Voi trebuie doar să spuneţi varianta voastră, despre faptele care au dus la un aşa deznodământ tragic. Află amănunte despre povestea asta aici, sau dând clik pe bannerul cu Santa-Claus din dreapta.

Voi trimite şi varianta mea. Sper să am dreptate, măcar de data asta. 😀

Continue reading Moşul a ajuns după gratii…

Ninsoarea atunci şi acum

Mama ne luase la fiecare câte o pereche de izmenuţe şi câte-o bluză de piele călduroasa. Ne îmbrăcasem cu ele şi stăteam în căldura artificială a bucătăriei de bloc, privind  lung pe fereastră. Ningea. Ningea cum nu mai văzusem niciodată până atunci. Ne ţineam nasurile lipite de geamul aburit şi priveam afară la natura dezlănţuită. Şi-am fi rămas în poziţia aia mult timp, daca n-ar fi apărut din albul zăpezii, căciula roşie. Era jos, în faţa noastră. Acoperea un cap cu păr negru, drept si venea în completarea unui paltonaş gri. Apreschiurile albe şi blugii aduşi din Germania completau ţinuta. Nu mi-a fost greu s-o recunosc, era prietena mea, Corina. Era oarecum straniu pentru mine, ce căuta acolo?

 Ea nu a stat ca noi la fereastra să priveasca ninsoarea, ea a ieşit afară să dea piept cu ea. Avea în mână un bulgăre cu care ne făcea semn să coborâm şi noi. “Haideţi afară! Se vede totul mai frumos de aici. Veniţi să ne jucăm cu zăpadă!”   Ne-am întors feţele către mama, care trebăluia prin bucătărie şi i-am cerut voie să ieşim la joacă.  A încercat să ne oprească, ne-a spus că-i vreme rea, că e mai bine în casă, însă n-a fost chip. S-a înduplecat mai ales când a văzut fesul roşu. Ne-a îmbrăcat bine şi ne-a spus să fim cuminţi. “Când veţi simţi că vă e frig să veniţi în casă.” a mai apucat să strige în urma noastră. Nu, nu era la modă ca parinţii să iasă cu copiii afara la joacă. 😀

Odată ajunşi în stradă, am realizat că zăpada e mult mai reală de cealaltă parte a geamului. Ne-am jucat până s-a înserat, fără să simţim o clipă frigul. Am făcut oameni de zăpadă, canapele din zăpadă, derdeluşuri şi gheţuşuri, bătăi cu bulgări şi în tot timpul ăsta, a continuat să ningă. Aveam 9 ani. A fost cea mai frumoasă zi petrecută în zăpadă, pe care mi-o amintesc.  O urmează la mică distanţă, ziua în care am învăţat să schiez, dar asta e altă poveste. 😀

Continue reading Ninsoarea atunci şi acum

De dupa weekend

Al meu a fost plin cu de toate. Vineri am fost la curs de fotografie. Am aflat acolo o gramada de lucruri noi (noi pentru mine). Intr-o zi le voi sherui cu voi. 🙂

Sambata am umblat dupa cadouri de Craciun, luminite si decoratiuni. Asta mi se pare cea mai frumoasa perioada din an, dar asta v-am mai spus. 😀 Am avut si oameni dragi in vizita in weekendul asta, am vazut filme, am pictat, am citit, ne-am jucat, am facut poze (cum altfel). N-am avut timp de net.

Zilele a trecut foarte repede si dimineata m-am trezit ca e luni. 🙂

Continue reading De dupa weekend

Care-i mai bună?

Eşti bărbat. Sau femeie, de ce nu. Ai firma ta, un SRL în creştere şi simţi că ai nevoie de ajutor. Nu mai faci faţă singur să mergi şi la întâlniri, să raspunzi şi la mail-uri, să faci şi facturile, să livrezi şi marfa… Nu mai zic de bănci, aprovizionare, oferte, telefoane, hârţogăraie…. În fine. Îţi trebuie o secretară. Sau un secretar. 🙂

În cazul despre care vă spun, omul (da, e bărbat) are de ales între două domniţe.

Una tânără, 22 ani, studentă la frecvenţă redusă sau ff  (nu ştiu exact), fără experienţă, dar care promite şi una mai coaptă, adică coaptă bine, 48 ani, ingineră, dar cu experienţă în secretariat şi contabilitate primară.  Ambele sunt venite pe filiera de cunoştinţe a omului nostru. El trebuie să se hotărască la una, care daca e fată deşteaptă, va lua şi primă de Crăciun anul asta de la noul job.

Continue reading Care-i mai bună?

Distractia de aseara

Nu prea ma deplasez pe jos decat atunci cand nu am nicio treaba si merg la plimbare. In rest, masina-i sfanta si cateodata, atunci cand timpul si situatia o permite,  reusesc sa mai rezolv una alta si circuland cu bicicleta. Nu-i cazul acum.

Aseara am fost la sedinta cu parintii la scoala. Scoala este relativ aproape, cca 1000 de metri si am hotarat ca-i bine sa-mi mai misc oasele si grasimea, asa ca am plecat pe jos.

Trecand peste faptul ca la sedinta am aflat despre o anumita profesoara de romana pe care fetele urmeaza sa o aiba de la anu’  ca este pusa pe capatuiala pe spinarea parintilor la modul agresiv si vezi doamne, nimeni nu-i poate face nimic ca are ea pe cineva sus pus la minister, la sedinta s-a discutat despre serbarea de Craciun care va avea loc maine, la care e musai sa vina mosul. 🙂

Continue reading Distractia de aseara

Jucăria vie

E linişte. Casa încă se odihneşte după agitaţia din zi. Zorii mijesc şi încearcă să-şi facă loc prin sticla ferestrei, pentru a ajunge la obrazul curat de copil, pe care ar trebui să-l mângâie uşor înainte de trezire. Copilul, mai şmecher ca zorile, deschide brusc ochii ca şi cum el ar fi fost treaz de mult şi priveşte geana de lumina cu îndrăzneală.

“Trezzzireaaa, o nouă zi începe, strigă micuţa cu toată puterea. Trezzzireaaa.”

De undeva din casa se aude o uşa scârţâind. Cineva i-a auzit strigătul şi se grăbeşte spre ea. E mama, care se aştepta ca fetiţa să se trezească devreme azi, dar nici chiar aşa. Era abia ora cinci. Când intra în camera copilului, acesta stătea pe marginea patului şi ascundea ceva sub plapumă.

Mama încearcă uşor să o convingă să-i arate ce ascunde, gândindu-se că e vorba de motănelul de pluş pe care fetiţa se angajase să-l crească mare. 😀 Copilul îndărătnic nu se lasă înduplecat şi lumina jucăuşă din privire capătă valenţe de scânteie. “Nu mami, nu-ţi pot alăta, că te supeli.”  Femeia zâmbeşte crezând că nimic nu o mai poate surprinde. Îşi roagă fiica să mai doarmă puţin până va pregăti ea micul dejun. Copilul acceptă surprinzător de uşor şi se lasă încet pe spate, fară a scoate de sub așternut mâna în care ţinea ceva ascun.

Mama renunţă la a mai afla ce ascunde copila şi pleacă spre dormitorul său cu gândul că va mai dormi cel puţin o oră până să se apuce de pregătit micul dejun. În spate i se pare că se aude un sunet ciudat. Un sunet care n-ar trebui să existe într-o casă civilizată şi curată ca a lor. Se aud şi nişte chicoteli de copil, dar astea i se par normale. Se întoarce totuşi şi încearcă să privească înspre patul copilului prin fereastra camerei care dădea spre hol. Lumina nu era tocmai bună pentru operaţiunea de spionaj pe care avea de gând să o întreprindă. Miji ochii şi reuşi să vadă. Fetiţa se juca cu ceva viu pe plapumă. Nu era căţel, nu era nici pisică.  Femeia privea siderată la jocul copilului şi nu reuşea să facă nicio mişcare. Aşa ceva nu era cu putinţă. Nu la ea în casă.

Cu ce credeţi că se juca copilul? Şi nu, nu-i ce veţi gândi prima dată.  Era exact ca aici,  doar ca în povestea noastră în locul băiatului e o fetiţă: Continue reading Jucăria vie