Fapte bune – fapte rele

Deși inițial am vrut să lansez blogul la începutul anului viitor, m-am gândit apoi că n-ar fi rău să începem să ne lăudăm spunem unii altora, fără a ne ridica în slăvi sau a șterge pe jos cu suflete, fapte bune și fapte rele.

Fapte bune-fapte rele se vrea un loc de întâlnire al poveștilor trăite, unde sigura grijă a autorilor ar trebui să fie rezultatul.

 Rezultatul diferenței dintre cele doua, va trebui să fie pozitiv mereu. Nu trebuie să muți munții din loc ca să spui că ai făcut o faptă bună, e de ajuns să-ți ajuți un prieten să-și mute mobila sau să împrumuți o carte celui care nu și-o poate cumpăra, fară a aștepta ceva în schimb.

 De fapte rele nu vreau să dau exemple, e mintea noastră mult prea plina de astfel de idei, dar a ți le asuma, scrie și mai ales publica, e o dovadă de mare curaj și-s tare curioasă să văd cine sparge gheața. . 😀

Hai că nu-i greu, poate ne iese. 😀

Eu am găsit deja o faptă buna despre care să scriu.

(Visited 400 times, 1 visits today)
nina

@Alex- hahaah, nu m-am gandit. Ai dreptate, ba e chiar mai rau. La spovedanie totul ramane intre tine si preot, pe cand asa, te stie o lume intreaga, dar oricum, nu ma astept sa aflu ca ai omorat pe cineva. Poti povesti despre cum i-ai luat prietena prietenului tau pe vremuri, sau cum i-ai spus mamei ca te-ai dus la pregatire si tu ai fost la film… 😀

nina

@Bucur- Ce aveti maica toti cu spovedania? Ai facut o fapta buna sau rea si vrei sa fie tinuta minte? Scri-o si public-o la tine pe blog. Daca n-ai blog sau ai, dar vrei sa stim si noi de fapta ta, mi-o trimiti si o public cu tine ca autor. Hai ca nu-i greu, sper c-ai inteles… 😀

nina

@Alex- asta cu chinurile prin care trece saracul frati-tu chiar ar merita sa ramana scrise. Pe mail, pe mail…. 🙂

@Ruxandra- Ma bucur tare ca-ti place! Te astept!

Nicu- 🙂

Doro

Am o faptă despre care vreau să scriu şi cred că e locul potrivit. Este vorba de una săvârşită cu cele mai rele intenţii, având cea mai bună finalitate posibilă.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.