toane

Archive for Decembrie, 2009

Ia sa vedem ce-am facut, din puct de vedere blogosferic, in 2009. Retrospectiva zic:

Ianuarie- Incep anul castigand primul concurs organizat in blogosfera. Cu o zi doua inainte a avut loc prima mea intalnire cu bloggerii  din anul asta. Am cunoscut atunci niste oamnei despre care habar nu aveam cat de importanti vor deveni pentru mine pe parcursul anului .

Februarie - Castig din nou. Va spun ca tot anul am castigat cate ceva. Sper doar sa nu tina chestia asta doar un an.  Sunt invitata sa scriu despre reponsabilitate sociala si asta ma face sa ma cred importanta.

 Martie - este cea mai importanat luna (din punct de vedere blogosferic). Toanele se muta in .ro Castig de la hotcity un domeniu nou-nout si intru in lumea buna a bloggerilor. Exagerez! Particip la roblogfest in calitate de finalista si ma dau mare cu asta pe la prieteni.

 Aprilie - Paste, florii si gratar nou. Am participat la prima revolutie pe twitter aducand informtii calde primite prin telefon de la Chisinau. Nicol se hotaraste sa plece din firma.

 Mai - Scriu un articol de concurs pentru Vichy, in urma caruia castig cateva produse si multi, multi vizitatori. La fel ca asta scris tot cam atunci. Imi satisfac si-o pofta.  

 Iunie – Ma duc la avanpremiera Transformer cu invitatie primita de la Arhi. Am fost in Austria  alaturi de toata gasca de bloggeri cu care apoi teoretic ne-am intalnit in fiecare miercuri. Am zis teoretic da!

Iulie -  Incep luna cu trei saptamani de intern-ship la Hotcity. Printre altele reusesc sa o cunosc pe Dana Nalbaru  cu care am facut si un interviu,  pe Dragos Bucur si pe Sofia. Sfarsesc luna cum nu se poate mai bine, castigand un weekend la mare la un concurs organizat de Ursus si Cetin Ametcea.

 August - Primesc cadou in ultimul moment, datorita unui articol  scris pe blog, bilete la concertul Madonnei de la Ionut Oprea.  Public un capitol din viitorul mare roman semnat Nina Costea.

Septembrie – mi se publica prima proza scurta pe site-ul de literatura Recitiri. Datorita tot unui articol de pe blog se rezolva problema cu laptopul de la Romtelecom. Ma minunez de numa, numa…

Octombrie – Fetele mele fac 10 ani si au fost invitate de Tanti Jeni la cantina. Intr-un moment de nebunie ma inscriu la SuperBlog 2009 de care nu ma tin pana la capat, dar de pe urma caruia castig ceva.

Noiembrie – Sunt cel mai fericit om din lume. Sorin mi-a facut cadou un minunat Nikon D3000. Invat sa-l folosesc… Scriu un articol care imi aduce, datorita lui badpitzi, mii de vizitatori.  

Decembrie – Merg la Casa Latina unde gateste minunat pentru noi Adi Hadean. Lansez pe sfarsit de an fapte bune-fapte rele, unde va astept pe toti cu povesti despre fapte bune si fapte rele la care ati fost martori, sau macar cu sustinere.

La multi ani tuturor si sa ne citim/vedem cu bine in 2010! 

Am fost luni cu soţul până undeva, nu spui unde, treabă serioasă.

La întoarcere văd la un magazin, expus în vitrină un covor. Erau mai multe expuse dar eu am văzut numai unul. Foarte mişto. Mi-au rămas ochii la el. Am deschis geamul la maşina (deci da, l-am văzut din trafic şi eram relativ departe de trotuar) am ieşit jumate pe geam şi am strigat la vânzătorul care era în faţa magazinului la o ţigară:

-Covorul, cât e covorul?

- x350 lei, zice el.

-Mulţumesc, zic în timp ce ridicam geamul şi trageam adânc aer în piept.

Îi plăcuse şi lui Sorin. Covorul, nu preţul. Mai discutăm pe drum una alta, mai băgam un “Mamă, cât de mişto era şi ce bine s-ar potrivi la noi”. Mda… Ajunsă acasă, făceam ce făceam, mă uitam aşa lung spre living şi mi-l închipuiam cum ar arăta cu covorul ăla. Vă spun, mi-a plăcut maxim. Maxim am spus!

Azi noapte, ce visez? Covorul. Îl luasem şi venisem cu el acasă. În vis. Numai că Sorin nu mă lăsa să-l pun, zicea că e foarte bun şi frumos covorul pe care îl avem şi că pe ăsta l-am luat să-l păstram, să-l punem când se strică ăsta pe care-l avem.  M-am trezit cu o ciudă pe Sorin…. I-am şi spus: “Măi să nu mă laşi tu pe mine să văd cum vine sufrageria cu covorul ăla nici măcar în vis?  Pfiii, ce om!” El se uită la mine ca la femei nebune şi nu zice nimic. Eu nu mă las. Îi dau din gura toata dimineaţa, cum că ce fericită eram că aveam covor, că mi-a tăiat tot cheful de viaţă şi tot aşa.

Acum, logic vorbind, aveam eu nevoie de covor nou? Aveam eu bani de covor nou? Aveam eu timp să mă duc să-mi iau covor nou? Era normal să mă duc şi să iau primul covor care mi-a plăcut din mers? E 29 decembrie o zi bună de cumpărat covoare?

Răspuns final: Nuuuuu!

Ilogic vorbind, ce-am facut?

Răspuns final: Daaaaaa. Am luat covorul. Si acum stau şi mă uit cum vine. E chiar mai frumos decât în vis, pentru că în vis nu l-am văzut aşezat la mine-n sufragerie.

Pe fapte bune-fapte rele  încheiem anul cu prima poveste începută ca o faptă extrem de rea şi sfârşită ca o faptă foarte bună, povestită de BigMama care având în vedere împrejurările, doreşte să rămână anonimă. 

Moș Crăciun le-a adus până la urmă fetelor ceva ce ele își doreau foarte tare. Toți copiii de pe stradă sau de la școală aveau deja. Ele ne-au făcut capul mare  cu chestia asta și ca orice copiii care-și urmăresc interesul, pana la urma au reușit.

Hai să vi le arăt în momentul în care au desfăcut cadourile:

Ați înțeles ce-au primit pe langa jucarii, da?

Deși inițial am vrut să lansez blogul la începutul anului viitor, m-am gândit apoi că n-ar fi rău să începem să ne lăudăm spunem unii altora, fără a ne ridica în slăvi sau a șterge pe jos cu suflete, fapte bune și fapte rele.

Fapte bune-fapte rele se vrea un loc de întâlnire al poveștilor trăite, unde sigura grijă a autorilor ar trebui să fie rezultatul.

 Rezultatul diferenței dintre cele doua, va trebui să fie pozitiv mereu. Nu trebuie să muți munții din loc ca să spui că ai făcut o faptă bună, e de ajuns să-ți ajuți un prieten să-și mute mobila sau să împrumuți o carte celui care nu și-o poate cumpăra, fară a aștepta ceva în schimb.

 De fapte rele nu vreau să dau exemple, e mintea noastră mult prea plina de astfel de idei, dar a ți le asuma, scrie și mai ales publica, e o dovadă de mare curaj și-s tare curioasă să văd cine sparge gheața. .

Hai că nu-i greu, poate ne iese.

Eu am găsit deja o faptă buna despre care să scriu.

Ieri, in prima zi de Craciun, la noi in cartier, ca mai departe de el nu cunosc, e obiceiul ca astia mici sa meraga cu Steaua. Adica sa ureze “Steaua sus rasare, ca o taina mare…”

Au fost ei cu colindul, cu “Domn, Domn” dar acolo au primit covrigi, mere si nuci, si vorba lui Arhi, asteptau sa mearga cu Steaua ca sa castige si ei un ban cinstit.

 S-au organizat in grupuri de trei (pentru ca asa-i traditia, erau trei magi) si-au facut rost de cate-o stea mai mica sau mai mare, care mai de care mai urata, daca ma intrebati pe mine, si-au plecat.

Iulia a plecat cu doua fetite putin mai mici ca ea. Logic ca a vrut sa fie ea cea care strange banii. Au urat ele vreo ora, sa zic, pe stada noastra si pe cea vecina si s-au oprit apoi sa-si imparta banii. Au strans 21 lei in total si au stabilit ca le revin fiecareia cate 7 lei. Numai ca nu au avut marunt suficient iar Iulia a luat ea 12 lei si i-a spus uneia dintre fetite ca dupa ce mananca, ii va aduce 5 lei acasa la ea. Bun. Copiii s-au inteles asa.

N-au trecut trei minute de cand a intrat Iulia in casa, ca la usa a aparut, cu gura mare in ziua de Craciun,  tatal fetitei care mai avea de primit 5 lei. Nu vreti sa stiti cum facea. Sorin ii zicea: “spuneti-mi cati bani trebuie sa-i dea, nu-i cazul sa ne certam, haideti mai bine sa bem un pahar de vin ca-i sarbatoare”.  El o tinea una si buna, ca au vazut-o mai mica pe fiica-sa si i-au furat, astea mai mari, banii. Noi: “pai sa vedeti ca au stabilit asa si pe dincolo”, el nimic. In plus, zicea ca fata lui mai trebuia sa aiba inca 10 lei pe care ii daduse el cand plecase de acasa. Hhait…

Pana la urma am luat-o eu la intrebari pe copila, care nu e chiar asa mica, are 8 ani, si mi-a spus fata tot. Banii ei, aia 10 lei, ii daduse mamei sa-i pastreze, avea la ea 2 lei si cu 5 pe care i-am dat de la Iulia, a zis ca acum e corect. :)

S-a linistit si tac’so si a baut paharul de vin oferit de Sorin.

Acum va intreb eu pe voi, v-ati duce cu scandal la usa unui om in ziua de Craciun, pentru a recupera 5 lei? 

 Bani care oricum nu erau pierduti, ca Iulia deja schimbase hartia de 10 lei si pregatise 5 pentru fetita care, se vedea clar, fusese luata pe sus de tata, sa mearga cu el sa-si recupereze banii.

Sarbatori frumoase si voua!

Niciodata nu avuseseră un brad al lor. O singură dată, la câteva zile după Crăciun, le adusese tata un brad luat de pe stradă, cu crengile cam chele, dar încă verzi. Probabil niște oameni mai bogați l-au ținut doar pentru a avea unde să-și pună cadourile în seara de Crăciun. Sărmanul brăduț!  Noroc că tata s-a gândit la copilașii săi, care s-ar bucura de brad până târziu în ianuarie… Bineînțeles că n-au avut globulețe sau beteală, însă l-au împodobit cu cârpe și cartoane. Din cârpe au făcut niște păpușele mici pe care le-au prins în pom cu  ață și din cartoane au decupat steluțe,  le-au colorat cu creioanele de școală și au ieșit foarte, foarte frumoase. Brăduțul l-au pus în sufragerie și multe seri au stat în iarna aia lângă el, spunând povești închipuite de ei, nu citite dintr-o carte. Dar asta a fost demult, pe vremea când tata încă trăia.

Anul acesta mama le promisese nu numai brad, ci și ceva cadouri sub el. Era primul an, dupa mult timp, când mama avea servici. Se angajase în vară la o firma de croitorie iar lor le mergea acum mai bine. Fiecare bănuț era drămuit și cheltuit cu grijă, însă mama le-a promis daruri pentru fiecare de Crăciun.  Copiii știau că Moș Crăciun e mama și poate șefa și colegele ei de serviciu, așa că nu i-au scris scrisoare, ci i-au spus pe rând mamei dorințele lor.

Monica, cea mai mica dintre ei, i-a cerut moșului un ghiozdănel de gradiniță ca cel al Mirunei, prietena ei. Robert, baiat mare de acum, ajuns deja în clasa a doua își dorește un hanorac cu glugă, iar Ramona, cea mai mare dintre frați, o copilă în clasa a cincea abia, vroia ceva cu adevarat măreț: o mașină de făcut pâine ca cea pe care a văzut-o la televizor într-o reclamă. Mama le-a spus întotdeauna că dacă au pâine pe masă și sunt sănătoși, restul se rezolvă toate. Sănătoși erau dar se mai întâmpla ca uneori să nu le ajungă pâinea. Copila văzuse mașina minune și credea sincer că aia va rezolva pentru ei  problema pâinii.

Mama le-a ascultat tăcută dorințele și în sinea ei s-a întristat. Copiii ei nu îndrăzneau să-și dorească jucării. Le-a spus totuși că va încerca să le îndeplinească dorințele. Mașina de făcut pâine îi încurca socotelile. Costa mult, însă și-ar fi dorit-o și ea mult de tot. Părinții ei locuiau la țară și deși săraci, îi puteau da făină. Întotdeauna la țară există făină.

Într-una din ultimele zile de serviciu de dinainte de sarbatori, a primit de la serviciu, ca primă, încă un salariu. Era ceva neașteptat și și-a jurat atunci că le va face copiilor săi un Crăciun de vis. Le va lua brad, globulețe și beteală adevarată. Vor face împreună mâncare și vor avea pe masă carne, cozonac și fructe.  Și ce-i mai important, copiii ei vor primi cadouri. Jucării.

Nici colegele ei de muncă nu o duceau excelent, dar măcar în casele lor intrau lunar două salarii. La ea de patru ani încoace, de când îi murise soțul,  nici măcar un salariu nu venise sigur în fiecare lună. Au fost și ani întregi în care s-au mulțumit cu alocațiile copiilor și cu ajutorul social. Nu mai era cazul, acum ea lucra, copiii crescuseră,  erau cuminți și înțelegători și lucrurile mergeau bine. În ultima zi de serviciu, colegele despre care ziceam, i-au facut o surpriză și i-au adus cadou masina de paine, despre care ea le spusese că oricât s-ar strădui n-ar putea-o lua. Fară voia ei lacrimile au început să-i coboare ușor pe obraji si nu și-a mai putut stăpâni plânsul. Nu-și amintea să mai fi plâns vreodată de bucurie. Șefa atelierului unde lucra, emoționată de moment i-a dat în plus câte o gecuță frumoasă pentru fiecare copilaș. Femeia nu mai știa cum să le multumească tuturor și să le spună cât de mult însemnau pentru ea, gesturile lor, poate mai mult decat cadourile în sine. Să știi că cineva se gândește la tine, că îi face bine cuiva să știe  că tu ești fericit, era un sentiment pe care ea încă nu-l trăise.

În 24 decembrie, seara, copiii au împodobit bradul. O vecină le adusese și  globurile ei albastre și aurii, pentru că ea anul ăsta își făcea bradul în roșu și argintiu. Le-au primit bucuroși. Le cumpărase mama și niste bomboane de pom, la care copiii se uitau cu ochii mari, în timp ce în căpșoarele lor se înfiripau deja scenarii, de cum vor subtiliza ei bomboanele din hârtia aia de ambalaj lucitoare.

Când au plecat copiii la culcare, totul era aranjat frumos. Mai trebuiau doar să soseasca cadourile, de care sigur avusese mama grijă. Le luase la fiecare ce-si dorise, plus jucarii: păpuși frumoase pentru fetițe și un trenuleț  pentru Robert.

Femeia puse cadourile frumos împachetate sub brad, cu gândul la chipurile copiilor din clipa în care le vor descoperi. Era mulțumită! Totul arăta minunat! Un singur lucru uitase mama și o făcuse deliberat de data asta. Nu luase pâine. Vroia ca în dimineața de Crăciun, copiii să se trezească în miros de pâine caldă.  Pâinea lor.

Crăciun frumos tuturor!

P.S. Nu, doamna din poveste nu lucrează la noi la croitorie.

Buna dimineata la Mos Ajun si maine cu bine, la Mos Craciun!

Vine Craciunul. Atat am vorbit despre el, ca nu-mi vine sa cred ca-i aproape gata sosit si va trece mai repede decat vom avea noi timp sa mancam sarmalele din oala mare, toba si piftia.

Nimic nu se compara insa cu asteptatrea copiilor. Il asteapta pe Mos, parca pe masura ce trec anii, cu asteptari mai mari. Ma intreaba la ce ora vine Mosul, vor sa doarma sub brad, isi fac planuri inchipuindu-si cum s-ar juca daca primesc nu stiu ce jucarie… :D Ieri le-am prins cu ultima gaselnita in materie de asteptare. Au gasit un site care le spune cat mai e exact pana vine Mos Craciun si ce face el in momentul asta. Vreau sa va zic ca verifica din  zece in zece minute starea lucrurilor, accesand site-ul cu pricina. Daca nu ma credeti, verificati.  

Pana si eu astept cu mare drag sa le vad fețele in momentul in care vor gasi cadourile sub brad. Nici nu mai contreaza de unde a pornit obiceiul asta si cat va tine, important este ca noi il traim cu intensitate, cu bugete mai mici sau mai mari de la un an la altul.

Abia astept sa-mi spuneti, azi ce va doriti si maine ce v-a adus Mos Craciun.

Dacă acum douăzeci de ani, pe vremea asta tăiam porcul (de fapt eram pe strazi la revolutie), acum nici vorba de animal in familie. Da’ nu-i nimic, că mergem la supermarket şi ne luăm di tăti. Numai că trebuie să fiţi de acord cu mine că soriciul cumpărat nu-i la fel ca ăla pârlit de tata. Şi mie imi place şoriciul.

Într-o iarnă am mancat cred ca jumătate de porc. Doar şoriciul, evident. Aud chestii cum că ţi se apleacă, că îţi vine rău, că nu-i bine să mănânci mult. Vorbe. Sunt chestii care-mi fac si mie rău (de exemplu munca ), dar şoriciul niciodată.

Cel mai mult îmi place să-l tai feliuţe subţiri, să-l curăţ de grăsime şi să-l dau cu sare, iar apoi să-l mănânc tacticos în timp ce citesc, mă uit la un film sau desenez. Ah, ce poftă mi s-a făcut….

Acestea fiind spuse, de unde fac eu rost de şorici bun anul ăsta?

Sursa foto

Nu ma intrebati de ce. Sper doar sa-mi treaca, sau mai bine zis sa uit macar in perioada sarbatorilor, pentru ca apoi sa vad in fiecare zi urmarea trista a intamplarilor din zilele astea.

Am aflat doua vesti rele. Daca de una ma pot detasa mai usor, pe cealalta nu o pot trece cu vederea. Nu pot. Am ceva pe suflet.

Nu, nu mi s-a intamplat nimic mie sau alor mei, dar nu-i bine deloc. Lucruri vechi pe care le stiai acolo, dispar acum. Adica, se intampla chestii la care nu m-as fi asteptat sub nicio forma. E ca atunci cand afli ca cei mai buni prieteni ai tai (un cluplu) se despart. Aia despre care credeai ca-s cuplul perfect, ca toate le merg din plin si catre care ne uitam uneori cu invidie, ca prea le-a fost dat lor totul, dar pe care ii iubim si ne dorim ce-i mai bine pentru ei.  Acum nu-i cazul, dar cam asa ma simt. Si daca afli asta in prag de sarbatori e si mai rau.

Ani multi, ani frumosi,  cu bucurii si cu necazuri sunt stersi acum cu buretele pentru niste vorbe. Vorbe spuse la nervi. Pacat!

Daca nu ati prins firul, nu va puneti intrebari cu privire la capacitatea voastra de intelegere, nu-i de la voi, e de la mine. Gandurile mele nu prea au logica in momente din astea. 

Hai luati si cititi pe scurt ce-mi doresc pentru 2010. 

Dupa cum mă lăudam ieri, pe lânga faptul că am încercat să facem pârtie, ne-am pus mâinile la treabă suplimentar şi am făcut un om de zăpadă mare. Nu ştiu voi când aţi făcut ultima dată aşa ceva, dar noi am fost foarte încântaţi să-l ridicăm şi să-i dăm forme. Am vrut chiar să-l vopsim cu spray, însă ne-am răzgândit. :D

Hai bre, nu râdeţi de el, că-i un om frumos şi trainic. Pe măsură ce-l  făceam, turnam apă rece pe el ca să îngheţe şi să apuce primăvara.