Versuri pentru el

Saptamana trecuta cireasa m-a rugat sa scriu ceva despre barbatul din spatele meu.  Cum zilele alea nu puteam sa scriu decat in versuri, a iesit  asa.

Sper doar sa nu ma criticati prea tare.

Tags: hotcity, oda, sorin

Cafeaua

Hmmm, ce aromă! Ţie cum îţi place cafeaua?

Multă vreme n-am fost în stare să beau cafea. Îmi plăcea la nebunie aroma care venea din bucătarie dimineaţa şi de multe ori băgam boticul în ceaşca de cafea a mamei, dar îl retrăgeam imediat. Nu-mi plăcea gustul cafelei şi pace. Din cauza asta nici n-am învăţat s-o pregătesc. Îmi plăcea în schimb ness-ul. Era o modă în liceu să ne facem ness cu pepsi. Săraca inima noastră. Acum numai la gândul asta am palpitaţii. Deh, bătrâneţea.

Într-o vacanţă de vară prin liceu, eram în Brăila la verii mei şi stăteam în fotoliu citind o carte. Bunica lor a intrat în cameră în care eram, ţinand în mână o tavă. Pe ea era o ceşcuţă mică cu cafea şi câteva fursecuri. Aroma, ca de atâtea alte ori, mi s-a părut de-a dreptul halucinantă şi ţinând cont că ceşcuţa era mică am hotărât că trebuie s-o beau. Am mulţumit bunicii şi am luat o gură de cafea. Mi s-a părut atunci, şi timpul a hotărât ca nu a fost doar o părere, că beau cea mai bună cafea din lume.

Ăsta a fost momentul în care am început să beau regulat cafea. Îmi place să fie  dulce şi neapărat caldă, uneori cu lapte, de cele mai multe ori tare.

Am gustat nenumărate arome de atunci,  dar dacă mă întreabă cineva când ai băut cea mai bună cafea din viaţa ta, cred că va fi foarte greu ca vreodată să întreacă ceva gustul acelei prime cafele, pe care o bunică mi-a oferit-o cu cea mai mare dragoste, fără să ştie că nu mai băusem niciodata licoarea magică,  dătătoare de energie.

Vă las, mă duc sa-mi beau cafeaua…

Tags: arome, cafea, gust, oameni

Ghiozdan, hăinuţe şi copii

Aseară am fost la Carrefour să mai cheltuiesc nişte bani. Glumesc. Le-au rămas fetelor ceva bani din excursie (da, m-am mirat si eu), cum Sonia s-a hotărât să-şi ia ghiozdan nou şi Iulia o păpuşă nouă, am purces la cumpărături.

Până şi-a ales Sonia ghiozdan eu aproape umplusem caruţul cu mâncare (de post). Şi-a găsit în final ceva pe placul ei pentru care să-i ajungă şi banii, ba chiar i-a mai rămas ceva şi pentru nişte haine de păpuşă. Iulia şi-a găsit şi ea un bebeluş cu cădiţă şi oliţă şi chiar dacă eu le tot spuneam că ele acum îs mari şi n-ar mai trebui să-şi dorească păpuşi, tot degeaba, n-am cu cine.

Cu ocazia scurtei vizite la magazin am revăzut şi aparatul foto pe care mi-l doresc de nu mai pot, dar încă nu am strâns bani suficienţi   şi cu inima oarecum împăcată, că el încă nu-i scos din fabricaţie, am ajuns la case.

Aici, coadă rezonabilă, câteva persoane. În timp ce noi aşteptam să ne vină rândul şi discutam una alta, fetele în faţa noastră se tot uitau la ghiozdanul Soniei şi şuşoteau. Până la urmă mi-au spus şi mie. Cică scria pe eticheta  ghiozdanului că era făcut de oamenii din spatele nostru. Cum aşa? le-am  întrebat.  Mi-au făcut semn să mă uit peste umăr şi văd că în spatele nostru erau câţiva chinezi.

Acasă Sonia a plâns cu lacrimi de crocodil, că hainuţele, pe care le-a cumpărat pentru păpuşa ei, erau prea mici şi că ea nu este o mamă bună, dacă nu ştie măsurile baby born-ului ei.

Tags: copii, ghiozdane, papusi

Scurte

• excursia fetelor a fost un real succes. Au venit încântate şi cu multe suveniruri. Le-a plăcut cel mai mult, evident, fundul roşu al maimuţei de la grădina zoologică.
• am fost în weekend la înmormântarea bunicii. A fost ceva deosebit, ţinând cont că bunica a murit de bătrâneţe şi sincer nu cred că mai există mulţi oameni care să se stingă din motivul ăsta. S-au întâlnit nepoţii, au depănat amintiri frumoase, am petrecut pe ultimul drum UN OM.
• Dimineaţa în birou am găsit tot frigul din lume. Adică e mai frig decât afară şi va dura un pic până se va încălzi. În general se încălzeşte în jur de ora sfarşitului de program.
• Am aflat că dacă ai probleme cu guturaiul nu prea ai şanse să iei gripa porcină, aşa că mă bucur în continuare că am guturai.
• viaţa e frumoasă atunci când ştii să ţi-o trăieşti.

Directia 5 – Lumea e a mea

Tags: copii, oameni, viata

Tot ce-au avut

Povestea asta am inceput s-o scriu demult, pe vremea cand  oamenii erau mai slabi si inelele mai rotunde. Nu mai  stiu de ce i-am dat acest titlu   N-am nicio idee de cum ar fi bine s-o continui si va cer ajutorul. Stiind eu ca am cititori destepti si cu multa imaginatie, sper sa-mi dati o idee despre ce-ar trebui sa scriu in continuare….  Doar  o idee.

Corina si Mirela erau prietene de cand se stiau.

Corina, inalta si uscativa, cu nasul acvilin si buzele carnoase, era genul de fata de care-ti place din prima. Vorbareata nevoie mare si cu mare drag de pictura, era o dulceata de fata, pe care cu greu n-ai fi remarcat-o intr-o multime. Picta oricand, orice, oriunde, cu un dram de talent si multa pasiune. Reusise chiar sa aiba o expozitie personala undeva intr-o galerie din oras. Pardon, in singura galerie din oras. De fapt inainte de a-si expune ea lucrarile, acolo nu era galerie. Asta n-a impiedicat-o sa-si cheme acolo toti cunoscutii si sa incerce sa-i faca si pe altii sa-si expuna acolo lucrarile. A reusit si si-a facut si un din asta un renume , dar  asta-i alta poveste.

Mirela era genul de fata “soarece de biblioteca”. Purtase ochelari intotdeauna si ii placea nespus de mult sa citeasca. Citea orice, bun, rau, plictisitor sau amuzant. Cartile erau viata ei, chiar incepuse la un moment dat sa scrie ceva dar abandonase ideea cand ramasese fara entuziasmul de la inceput. Cu infatisarea ei de copil cuminte si ascultator nu era niciodata remarcata si singura data cand un necunoscut a intrat in vorba cu ea, a fost atunci cand cineva a intrebat-o de Corina.

Fetele erau vecine de bloc si copilaria si-au petrecut-o impreuna incurajandu-se una pe alta, incercand sa-si pastreze fiecare drumul ei. Anii au trecut si iata-le acum intoarse in oraselul lor de provincie, la sfarsit de facultate. In timpul studiilor s-au intalnit rar si numai in vacante, dar n-au discutat niciodata serios despre ce vor face la sfarsitul facultatii. Corina terminase arhitectura si nu-i displacea ceea ce urma sa faca iar Mirela terminase limbi straine si urma sa fie profesoara de chineza la o scoala din oras.

Si sa nu-mi spuneti ca ideile costa.

Prima excursie singure

Azi fetele au plecat de dimineață, într-o excursie de-o zi cu școala la ….Târgoviște.

 E prima dată când pleacă singure într-o excursie. Entuziasmul lor mi-a amintit de mine la vremea când eram de vârsta lor și plecam în excursii cu școala. Nu dormeam deloc cu o noapte înainte sau, mă rog, adormeam puțin înspre dimineață. Așa s-a întâmplat și cu ele. Când m-am dus să le trezesc pe la 6.30, Iulia stătea pe marginea patului cu telefonul în mână. Număra minutele care mai erau pâna la ora de plecare.  

După un scurt meci cu Sonia, care nu mai era de acord să se îmbrace cu ce stabilisem aseară, toate au intrat în normal, până la faza în care i-am spus să-și pună banii bine și să aibă mare grijă de ei, că dacă-i pierde, nu va mai avea cine să-i dea alții.

 Ce credeți că a făcut? Are o geantă din aia de poștaș, care era acum plină cu sandvișuri , biscuiți, mere, apă, șervețele, etc. A deschis pur și simplu fermoarul la geantă și a dat drumul banilor înăuntru (ca o ploaie de bani, că-i pusesem și mărunt). M-au trecut toate transpirațiile când am văzut-o, noroc că m-am calmat rapid când am văzut ca Iulia își pusese într-un buzunar la îndemână o parte din bani și pe restul i-a ascuns bine, într-un ungher secret al genții și mi-a spus că pe aștia îi ține de rezervă.

Sunt foarte curioasă de cum vor decurge lucrurile și cum se vor descurca ele azi. Abia aștept să se întoarcă!

Tags: copii, entuziasm, excursie

A căzut azi un fruct

Dimineaţă am primit un telefon scurt…

Stana e o femeie de la ţară. A crescut 8 copii din care îi mai trăiesc 6. Pe doi i-a văzut cum s-au stins  şi a murit şi în ea ceva odată cu aceştia. Nici nu vreau să mă gândesc la ce sentimente încearcă o mamă atunci când îşi îngroapă copilul.

Are 17 nepoţi, fete si baieţi care i-au animat curtea în copilăria lor şi tinereţea ei. Şi-o amintesc cu toţii ca pe  cea mai bună bunică, care le făcea zilnic mâncarea preferată, mergea cu ei după-amiezele la scăldat şi rămânea în poartă cu ochii în lacrimi când vacanţele luau sfârşit.

Şi-a pierdut bărbatul pe la 50 de ani şi de atunci  a avut singură grijă de gospodărie. Nu s-a plâns niciodată. În casa ei miroase a pămant proaspăt, busuioc şi miere. La ferestre, muşcatele seamănă cu cele din copilaria mea. N-a fost bolnavă niciodată sau cel puţin noi n-am ştiut.

În viaţa mea am multe amintiri legate de bunica. Toate frumoase. Viaţa şi-a urmat cursul firesc şi m-a dus departe de ea, însa am avut grijă ca ea să-şi cunoască strănepoatele. În afară de ele mai are 18 strănepoţi, sunt douăzeci cu totul, deocamdată.

Deşi mulţi dintre noi i-am propus,   ea  a refuzat întotdeauna să plece din casa ei, din satul ei. Zicea că nu vrea să plece din viaţa ei…şi a rămas acolo în căsuţa ei ca din poveşti, în satul vechi de când lumea.

Dacă familia noastră ar fi un copac, bunica ar fi unul dintre cele mai coapte şi mai frumoase fructe.

Telefonul de dimineaţă m-a anunţat că bunica a murit. În ianuarie 2010 ar fi implinit 94 de ani. Unii oameni nu trăiesc degeaba.

Să-i fie ţărâna uşoară!

Tags: bunica, oameni

Stop concurs

Întrucât timpul meu e oricum foarte limitat şi am primit mesaje mai mult decât directe ca ar fi bine să mă opresc şi ţinând cont şi de faptul că mai este o luna pâna la sfârşitul concursului,  am decis să pun punct aici concursului SuperBlog 2009.

Nu mai pot să scriu aproape  zilnic articole de reclamă pentru diverşi producători, am înţeles că ar trebui să mă plăteasca cineva ca să mai fac vreodată asta.

Am  o medie de 87 de puncte pe articol din 100 posibile şi am scris despre tehnologie în condiţiile în care acum câţiva ani am întrebat un client dacă vrea să-i aduc cablu wirelles de 9m. Deci nu mă retrag pentru că n-aş avea şanse la premii.

Pe de altă parte nu-mi pare rău pentru experienţa asta, am învăţat multe chestii noi, am cunoscut câţiva oameni interesanţi, cărora le urez succes în continuare şi spor la scris, nu numai pe perioada concursului ci şi în continuare.

Am hoatarat ca o vreme concursurile să aibă interzis pe blogul ăsta.

Să revenim la ce ştim noi să facem mai bine (acum vorbesc cu mine), adică să scriem poveşti trecute, prezente sau viitoare, ale unui om normal într-o ţară anormala, care btw îşi va alege un nou preşedintele curând (ţara zic). Nu mă întrebati la ce folosesc preşedinţii că nu ştiu să răspund şi dacă aş şti, aş ţine oricum doar pentru mine.

So,  I’m back in business.

Tags: stop concurs, superblog

Ce fel de sondaj e asta?

Aseară, sună telefonul fix. La noi sună des telefonul fix. We are old-fashion. Cum, ca de obicei, nu reuşeam să localizăm receptorul în casă, a răspuns Sorin pe speaker şi s-a auzit tare de tot:

-Bună seara, vă sun din partea PDL şi aş vrea să-mi răspundeţi la două întrebari scurte, se poate?

-Dacă sunt scurte dă-i drumul, spune Sorin.

-Aţi auzit de referendumul organizat odată cu alegerile prezidenţiale? Ce părere aveţi, sunteţi de acord?

N-am înţeles dacă întreba “sunteţi de acord cu micşorarea numarului de parlamentari şi transformarea lui in unicameral”  sau  “sunteţi de acord cu organizarea referendumului”.

However, am răspuns că vom merge la vot şi vom spune acolo cu ce suntem de acord şi cu ce nu.

Vine acum întrebarea numărul doi, mai directă decât m-aş fi aşteptat:

-Il veţi susţine la alegerile prezidenţiale pe domnul preşedinte Traian Băsescu?

Dacă până acum vorbisem pe rând (eu sau Sorin), când s-a auzit întrebarea asta, am izbucnit pe patru voci:

- Nuuuuuuuu, în niciun caz!

-Să înţeleg că sunteţi împotriva domnului preşedinte?

-Nu suntem împotriva, doar că avem alte preferinţe politice.

-Am înţeles, asta am vrut să ştiu. Deci sunteţi împotriva.

Sfârsit…

Oare, daca-i spuneam că suntem împotrivă, ne-ar fi mulţumit?

Tags: politete, prezidentiale, sondaj

Masca

O mască  nu-i un lucru rău

Când faţa ta o cere,

Dar nu la gripă, viruşi, frig,

Sau şi mai rău

(aici am nevoie de un vers)…

O mască e bine să porţi

La bal mascat…

Dar nu in sat, pe drum, in pat,

Sau şi mai rău,

La nasul înfundat.

Cu masca nu rezolvi nimic.

Nu poţi mânca, fuma, vorbi,

Şi-n lipsa lor,

Te poţi înbolnăvi…

Tags: masca, versuri