toane

Hmmm, ce aromă! Ţie cum îţi place cafeaua?

Multă vreme n-am fost în stare să beau cafea. Îmi plăcea la nebunie aroma care venea din bucătarie dimineaţa şi de multe ori băgam boticul în ceaşca de cafea a mamei, dar îl retrăgeam imediat. Nu-mi plăcea gustul cafelei şi pace. Din cauza asta nici n-am învăţat s-o pregătesc. Îmi plăcea în schimb ness-ul. Era o modă în liceu să ne facem ness cu pepsi. Săraca inima noastră. Acum numai la gândul asta am palpitaţii. Deh, bătrâneţea.

Într-o vacanţă de vară prin liceu, eram în Brăila la verii mei şi stăteam în fotoliu citind o carte. Bunica lor a intrat în cameră în care eram, ţinand în mână o tavă. Pe ea era o ceşcuţă mică cu cafea şi câteva fursecuri. Aroma, ca de atâtea alte ori, mi s-a părut de-a dreptul halucinantă şi ţinând cont că ceşcuţa era mică am hotărât că trebuie s-o beau. Am mulţumit bunicii şi am luat o gură de cafea. Mi s-a părut atunci, şi timpul a hotărât ca nu a fost doar o părere, că beau cea mai bună cafea din lume.

Ăsta a fost momentul în care am început să beau regulat cafea. Îmi place să fie  dulce şi neapărat caldă, uneori cu lapte, de cele mai multe ori tare.

Am gustat nenumărate arome de atunci,  dar dacă mă întreabă cineva când ai băut cea mai bună cafea din viaţa ta, cred că va fi foarte greu ca vreodată să întreacă ceva gustul acelei prime cafele, pe care o bunică mi-a oferit-o cu cea mai mare dragoste, fără să ştie că nu mai băusem niciodata licoarea magică,  dătătoare de energie.

Vă las, mă duc sa-mi beau cafeaua…

15 Responses to “Cafeaua”