toane

Archive for Noiembrie, 2009

Aici stam:

 

 

 

 

 

 

Aici ne jucam:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sus la Clabucet:

 

 

 

 

 

 

Si vinul de dupa:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum va spuneam, ieri am alternat plimbarile la aer curat, cu sala de jocuri, cu piscina, sauna si sala de forta. La jacuzzi inca n-am fost, da’ nu-i timpul trecut. Am si castigat am si pierdut la tenis de masa (imi iau eu azi revansa), copiii s-au balacit aproape toata ziua intr-o piscina foarte adanca pentru ei (nu pot sta in picioare in apa nicaieri).

Spre seara, eram toti 8 (azi mai astepta inca la piscina, cu catel cu purcel cu jucarii si prosoape. Am hotarat sa lasam baietii cu copii si noi doamnele (trei, gen) sa mergem la sauna.

Usa de la piscina odata inchisa, nu mai poate fi deschisa de afara decat cu cardul de acces, asa ca am luat cu noi un card, ca atunci cand venim din sauna sa putem intra, fara sa trebuiasca ca cineva dinauntru sa ne deschida.

In timp ce noi eram deja la a doua sedinta de sauna, vin la noi baietii cu copiii si ne intreaba daca avem card de acces la piscina ca vor sa inchida usa si sa vina cu totii la sauna si baie turceasca.

Le-am raspuns: “BINEINTELES!”

Dupa ce picaturile de sudoare de pe frunte ne-au ajuns la talpi si au format in jurul acestora baltoaca, ne-am hotarat ca-i timpul de piscina din nou.  Am pornit cu totii in viteza spre piscina. Pentru a ajunge acolo aveam de parcurs un hol destul de racoros. Eu eram cu gandul la finlandezii care ies din sauna si apoi se tavalesc prin zapada, asa imi era de frig, cand Sorin imi spune linistit, ca usa de la piscina nu se deschide in niciun caz cu cardul de la camera. :(

Eu eram de vina!!!

Bineinteles ca nu-mi venea sa cred c-am incurcat cartelele, bineinteles ca administratora complexului plecase cu cateva ore in urma la un botez, bineinteles ca eu trebuia sa bat la usa unui alt om din cladire, pe care sa-l rog sa-mi imprumute cardul lui de la piscina 5 minute, ca am inca 7 oameni in chioti de baie pe hol in fata usii (v-am spus ca era cam ora 22.00 ?).

Desi n-am facut armata, i-am lasat pe toti acolo si am urcat la etajul patru in 20 de secunde (cu liftul), am ajuns in camera si m-am imbract in maxim 50 de secunde, am coborat la parter in inca 20 de secunde, mi-a luat 15 secunde sa ajung la poarta complexului (adica am traversat o curte de fo 50 metri pe care la scoala la ora de sport ii faceam in 7 secunde ), i-am explicat portarului cum sta treaba si el a venit rapid cu mine si ne-a dechis usa.

Nu cred ca a durat totul mai mult de 3 minute. Mie mi s-a parut putin, nu i-am intrebat pe cei care m-au asteptat cat li s-a parut. Cert este ca nu cred ca se va mai intampla curand sa incurc cardurile.

 Acum le iau pe toate cu mine pe unde ma duc da’ nu-i comod. Sper sa se inventeze curand o chestie, prin care sa mi se citeasca la venire amprenta de la aratator, sa-i spuna softului ca patru zile purtatorul acelei amprente are voie oriunde in cladire si cu asta basta. Ce puneti voi babe ametite, ca mine, sa aiba grija sa nu uite sau sa incurce carduri. A eu alte griji, nu mai vreau sa o mai am si pe asta.

Azi pun si poze, numai ca internetul merge cam in valuri si tre’ sa prind o perioada buna sa le descarc. Le-am facut cu camera video pana la urma, nu-s cine stie ce, da intentia conteaza.

Am facut fix  doua ore de la Aeroportul Baneasa pana la Brasov.

La aeroport l-am dus pe varul meu Georgian care pleca la sora lui Cristina, in Belgia. Initial am crezut ca vede el la Bruxelles inainte sa ajungem noi in Predeal. Din fericire drumul a fost mai mult decat liber si am ajuns fara se ne grabim deloc, in doua ore. Evident ca in lipsa cozilor infernale de la intrarea in Predeal, am ratat intrarea spre Clabucet si ne-am continuat drumul pana la Brasov. Era pacat sa venim la munte si sa nu vedem Brasovul.

Pana la urma dupa o ora petrecuta in orasul de sub Tampa ne-am intors si ne-am cazat. Undeva in dreapta se vad de pe terasa camerei crestele inzapezite. In mai putin de o luna va fi si plin de schiori drumul din fata complexului Le Chalet. Acum partia e verde.

As vrea sa mai scriu cate ceva, dar  am s-o fac mai tarziu, poate va arat si ceva poze, sa gasesc intai aparatul. Acum ma asteapata lumea la piscina. Deh, daca nu-i zapada, suferim ce sa facem.

Astazi când toată lumea va fi ocupată să despice firul în patru, a fost sau nu trucaj, de ce au scos acum filmul și “cum ăla era Băsescu?”, eu o să am una dintre cele mai frumoase zile, aceea de dinaintea plecării într-o călătorie, mai lungă sau mai scurtă. Între noi fie vorba, călătoriile mele sunt în general scurte.

Sunt oameni cărora le place să afle acum, că pleacă într-o ora, nu știu unde. Doh, mie nu-mi place asta. Pentru că sigur uit ceva, pentru că eu am nevoie de timp să mă gândesc la cum va fi…. Probabil că asta e din cauză că nu plec prea des.

Atunci când viața ta e un continuu dute vino, e oarecum normal să te obișnuiești și să fii tot timpul pregătit de plecare. La mine nu. Eu am rădăcini adânci, adică atunci când îmi fac bagajul tre’ a intru prin 5 camere, să caut în tot felul de locuri, să-mi pregătesc nu știu ce chestii și apoi să înghesui totul într-o geantă mică, că de, nu stau mult plecată.

Mai țineți minte listele alea care apareau prin “almanahe”, cu ce trebuie să ai la tine într-o calatorie, care începeau întotdeauna cu ac și ață? Ei bine, eu îmi fac listă. Ok, nu iau ac și ață, deși câteodată chiar am avut nevoie.

Deci, azi mă ocup să strâng ce-am scris în listă, să las casa curată în urma mea, să-și facă copiii temele, ca să nu aibă lecții la întoarcere și vorba unei prietene “să frământ cozonacii”. Hai bre că glumesc. Nu fac acu’ cozonaci.

Voi ce credeți, e așa de rău Basescu și 32% din romani nu și-au dat seama încă, sau el e om bun și îl joacă ăștia pe degete că a cam rămas singur? La asta mă gândesc în timp ce dansez pe melodia asta:

- I’ll Go Crazy If I Don’t Go Crazy Tonight

Sigur uit ceva.

P.S. Am laptopul cu mine și nu scăpați zilele astea așa ușor.

De azi dimineata, adica ce zic eu dimineata, de ieri dupa amiaza, avem o conferinta pe e-mail de toata frumusetea. Daca m-ar lasa domnii as publica-o aici,  insa nu am consimtamantul dumnealor asa ca punem franturi.

Discutia este intre subsemnata (ca sa fie tacamul complet imi vin mail-urile pe doua adrese, adica le citesc si in reluare), Good girl, Coana zoitzica, Nicu, Sabina si Cristian cu tot cu Tanti Jeni.

Tema discutiei: “Cand naiba mai apucam si noi sa ne vedem?”

Hai sa vedeti de unde a pornit si unde a ajuns:

Scrie ieri Coana Zoitzica:

“la 6 la cafe GIO, pe colt la biserica russa”

Si acum raspunsuri de-ale noastre:

• “Orele 17.00 La scena daca nu se poate, nu-i nicio suparare si ne vedem data viitoare.

• Si la mine este destul de complicat astazi, dar am zis ca poate reusesc sa ajung macar juma de ora. Maine este exclus sa ajung, indiferent de ora, poate doar la 9 dimineata . Orice alta propunere este binevenita J

• Din pacate,nici eu nu pot ajunge maine,mi-am organizat timpul in asa fel incat sa ajung azi.

• Singura mea problema e locatia,ca vin tocmai din pipera,dar daca va organizati,pana la urma o sa ajung.

• Da, cred și eu că săptămâna viitoare e mai bine. Asta se cheamă ”e-mail conference”?

• Hai sa facem la un fel ca asa nu ajungem la nicio concluzie.

• Uite propun sa fie saptamana viitoare miercuri sau joi .Cu o zi inainte sa ne hotaram daca va fi miercuri sau joi in functie de cum poate fiecare Pareri?

• Mai inainte de orice, bine v-am gasit, ca tare imi fu dor de voi.

• Cand ajungeti, domniile voastre, la un consens, dati de stire si la coana mare – asta fiind eu – pe minunata adresa de mail Singura rugaminte ar fi sa nu vorbiti prostii, nu de alta dar mai intra si conducerea p’acilea si sa nu roseasca la distinsul obraz.

• Nu stiu de ce, dar eram sigura ca aceasta va fi concluzia acestui conference mail J

• In cazul in care nu parasiti localitatea, propun luni…nu exista scoala si nici teme pentru a doua zi, poate doar o mica inghesuiala cu tancurile .

• Mie mi-e ciuda ca Sabina putea sa vina azi si ne injura pe toti daca si-a facut program degeaba.

• Pentru mine e ok , joia viitoare.

• REPET, poate nu am fost citita la prima strigare…….ce are mutatul meu cu cafeaua de miercuri????? Apropo…pt Madam Bety si Nina- la lista s-a adaugat si un espressor de cafea si capuccino J REVENIND…. cand si unde ne vedem? Eu nu am nimic impotriva sa impartim o cafa pe parchetul meu, dar sa veniti cu ea la pachet J.

• Neata Dragilor    Hai ca v-am lasat in ceata si v-am gasit la fel )). Nu va strambati ca n-am venit cu lumina . S-a hotarat ceva?

• In ceata sunt de cand ma stiu, speram sa se vada luminita de la capatul tunelului…

• Alooooo, stati oameni buni sa ajung si eu la birou.

• marti nu se merge la munca,asa-i? aaa,si luni e si zi de salariu…cu statul peste program o sa fie mai greu,dar vad eu cum si daca ma descurc

• Ramanem la ziua de luni? Indiferent de ora la care termina fiecare programul, avem timp sa ne intindem pana mai tarziu.

• Va doresc o zi buna si o cafea mai tare decat a mea L

• va doresc petrecere frumoasa luni, doamna o sa fie fix pe Clabucet la orele alea.

• Sper sa ai zapada (dar cu grija la glezne) si vinul fiert sa fie dulce si aromat

• La curtea berarilor nu vreti?

• Dragii mosului, incepurati iar??? Stabiliti mamica o locatie, o ora, o aia, o aia… si dati de stire si la Coana Mare 

• Ia sa vedem, v-ati jucat frumos in lipsa mea? Cum a ramas?

• Offff Hai sa puna mana un barbat ( plecati ma de la geam) Deci da, ne vedem la Curtea berarilor luni la ora 18:00 Cine-o rade si-o vorbi s-o manance coapta ))

• Asa, mamica!!!! Fa-ma mandra de tine! Intrebarea e… ce sa manance? Defineste oleaca “coapta”… ca nu prea intelesei…

• Aoleu, rosisi, sau mi se pare mie???

• Aoleooooo, Betișoru, numai la cireșe coapte ți-e gându )))

• Ba la mere coapte cu nuci si miere ))…hai ca balesc p-aici

• Mi-e o foame de vorbesc singura… ( O fi gatit Tanti Jeni niscai mere coapte????

• las’ ca face duminica si ne aduce luni la bere! cristian,transmite-i lu’ tanti jeni multa sanatate,iubire si fericire din partea noastra!:))

• Pai pozitia in care stai nu e aia de schior?????

• reluare, nereluare, important e ca am ajuns la consens, chiar daca unii se dau cu schiurile luni cand altii se vor chinui cu o bere…

• merele coapte si nucile cu miere merg si la postul meu. “

Deci cam asa merge treaba cand vrem noi sa stabilim ceva. Sper ca ati inteles, daca vreti sa-i cunoasteti pe domnii si doamnele, nu aveti decat sa veniti la Curtea Berarilor luni la 18.

Sau inca nu e totul batut in cuie?

Una din cartile pe care le-am primit de la cineva foarte drag, de ziua mea este Casa spiriteor scrisa de Isabel Allende (n.1942), nepoata fostului presedinte chilian  Salvador Allende.

Am terminat-o zilele trecute si mi-a placut mult. E genul de carte care impleteste intamplarile banale de zi de zi cu schimbari dramatice de regimuri politice si cu delicioase  manifestari ale puterilor supranaturale limitate.

Ia nastere astfel  saga familiei Truea iar personajele sunt urmarite  pe parcursul a trei generatii cu bune cu si cu rele, cu perioade infloritoare alternand cu decadenta unei lumi devenita istorie.

Povestile sunt multe si excelent redate, va povestesc una singura care mie mi-a placut in mod deosebit:  Clara (personajul cel mai prezent din roman) nu vorbeste cu nimeni timp de multi  ani si atunci cand se hotaraste sa o faca, anunta sec: ” Ma marit.”

 

Imprumut cartea dar n-o dau de tot.

P.S. Fetele mele mi-au facut cadou ieri doua semne de carte excelente, cu fotografii ale lor, foarte, foarte frumoase. Cum de obicei citesc in acelasi timp mai multe carti, sunt mai mult decat binevenite. Ah, de fapt doar Iulia mi l-a dat  cadou, pe al Soniei a trebuit sa-l platesc. A vrut pe el 3,6 lei.

Azi am nevoie de un tălmăcitor de vise. Acum să vă văd!

Se făcea că am plecat în Scoţia, să ne petrecem o vacanţă, într-un vechi castel transformat în hotel de lux. Eram cu Sorin şi fetele plus prietena mea Carmen, datorită căreia ne hotărâsem noi să mergem acolo. Ea aplicase pentru un job de administrator de hotel şi după o perioadă lungă de interviuri şi teste, primise jobul.

Am ajuns acolo şi am fost întâmpinaţi de proprietarul locului, un tânăr foarte frumos şi atât de manierat încât de noi fetele ne uitam la el ca la soare, pentru că prea fuseseră ursitoarele darnice cu dumnealui.  El a recunoscu-o pe Carmen din prima şi i-a spus că este exact aşa cum şi-a imaginat şi că văzâd-o şi-a confirmat că făcuse alegerea cea mai bună hotărându-se la ea. Singurul lucru care îl făcuse să stea puţin în cumpănă înainte  de a se hotărî sa-i dea eu jobul, a fost faptul că i s-a părut un pic timidă, dar probabil că vor depăşi ei timiditatea asta împreună.

Am fost apoi cazaţi. Dacă la intrarea în castel nu am văzut nimic care să ni se pară extraordinar în afara  dimensiunilor impresionante ale hotelului, înauntru am rămas toţi cu gurile căscate. Era absolut copleşitor totul, iar ce mi-a rămas mie mai clar în minte au fost drumurile pe care trebuia să le parcurgem pâna în camere. Nu erau simple culoare sau scări ci trebuia să parcurgi întâi un labirint, să mergi apoi pe un buştean placat cu ceva aderent, să te strecori printr-o intrare mică şi să alegi una din uşile care iţi apăreau în faţa la un moment dat. Orice uşă alegeai, ajungeai de fiecare dată în camera în care te-ai cazat iniţial. Camerele erau mobilate exact ca în vechile castele, numai că totul părea nou şi foarte, foarte frumos. Geamurile dădeau spre o grădină suspendată sau cam aşa ceva, grădină din care venea sprea noi cântecul păsărelelor şi mirosuri demenţiale, de trandafiri, santal şi ambră.

Am coborât apoi în curtea interioară a castelului unde era animaţie mare şi unde luxul din interior nu ajunsese. Aici era un lac mare plin de nuferi, înconjurat de pescari cu cizme lungi care te îmbiau cu peşte proaspăt prins, pe care îl puteai da la fript în crâşma de pe mal. Mai era acolo o bodega în care puteai bea vin şi ţuică fiartă şi unde oaspeţii castelului făceau o gălăgie infernală şi-şi îmbiau copiii să se ducă la locul de joacă sau la  piscina acoperită de la parterul hotelului.

Undeva la  o masă retrasă,  Carmen vorbea cu gazda noastră şi după feţele lor discuţia era una de bun augur. Când am vorbit mai târziu cu ea  (tot în vis) mi-a spus ca-i place mult aici şi ca deşi are ceva de muncă pâna va pune totul la punct, ne aşteaptă şi în anul viitor să-i fim oaspeţi acolo.

Nu mai ştiu cum s-a terminat visul, dar de mult n-am mai avut un vis aşa de lung pe care să-l ţin şi minte.

Oare ce semnificaţie o avea povestea asta? Se mărită Carmen sau emigrază?

• alegerile mi-au lăsat un gust amar (cât de tâmpit sa fii să-l susţii încă pe Băsescu văzând cum ţara se duce de râpă?);
• fetele mele dimineaţă vroiau să nu se mai ducă la şcoală pentru că stau amândouă în bancă şi nu-i ok pentru ele;
• cafeaua mi se pare mai fără gust ca niciodată, mă duc să-i mai pun zahăr;
• ţin, pentru prima dată în viata mea, post şi mă simt fizic excelent;
• mai sunt 4 zile şi jumătate până vine weekendul
• săptămâna viitoare plec la munte 4 zile şi stau într-un hotel-vilă de fitze la buza Clăbucetului.
• eu tot n-am aparatul foto pe care mi-l doresc.
• vremea e absolut superbă dar totuşi eu aş vrea să ningă…

Să aveţi o săptămână excelentă!

E clar am îmbătrânit rău. Ştiu sigur că am votat în 20 mai 1990. Ştiu cum am stat la coadă, una din cele pe mai multe rânduri ca să alegem. Îmi amintesc cum vorbeam cu părinţii, colegii, vecinii şi evident cu toţi necunoscuţii care se nimeriseră pe lângă noi. Eram foarte entuziasmaţi şi cei mai în vârstă spuneau că e prima dată când nu-i vor tăia pe toţi cei care candidează. 

După votare am fost la cofetărie cu colegii, deh nu prea erau paburi pe vremea aia, apoi la cinema. Cam astea erau distracţiile admise pentru noi, elevii de liceu.

Aseară mi-am adus aminte de prima mea votare (nu ştiu de ce nu-s sigură, parcă mai votasem odata înainte, parcă facuse Ceauşescu un referendum la care au avut drept de vot toţi cei care împliniseră 16 ani la vremea aia).

Cum rumegam aşa amintiri, îmi dau seama că eu de fapt, la 20 mai 1990, nu aveam 18 ani împliniţi. Cum naiba am fost la vot dacă nu împlinisem încă vârsta pentru a avea drept de vot?

Ştiu că pot vota toţi cei care au mai mult de 18 ani, vârsta pe care o pot împlini inclusiv în ziua alegerilor. Dar atunci? Singura explicaţie pe care o găsesc este că atunci puteai vota dacă împlineai în anul alegerilor 18 ani. Aşa să fi fost? Că de mers la vot pe bază de şmecherie nu a fost sigur vorba.

Sper că azi mergeţi cu toţii la  vot, asta dacă n-aţi făcut-o deja. Tata a fost acolo la şapte şi a votat printre primii, cică mai erau şi alţii.

Că anul ăsta se împlinesc 20 de ani de la revoluţie, se ştie. Pentru mine a fost revoluţie, eu atunci am fost pe străzi, am strigat, am fugit, am pierdut prieteni, l-am urmărit pe Ceauşescu, am făcut poliţia să se dea cu noi, deci cum spuneam, pentru mine a fost revoluţie. Anii au trecut repede (prea repede) și iată-ne ajunși peste douăzeci de ani. Nu unul, nu doi, nu cinci , nu zece, ci douăzeci.

Amintiri despre epoca de aur s-au tot scris, ba s-au făcut şi multe filme, mai bune sau mai rele, pe subiect, deci tema e oarecum fumată. Ce ne-a rămas?

Zilele astea, stăteam şi mă uitam în jurul meu, să văd ceva de acum 20 de ani? Mă refer la ceva fizic. Palpabil.

M-am uitat prin şifonier, nimic. M-am uitat la șifonier, langa șifonier, televizor, pat, birou, cărti. Nimic. Bijuterii, încălţăminte, blănuri, nimic. Parchet, gresie, nici atât, ţinand cont că am facut casa mult mai târziu.

Am luat-o prin camere la rând. Perdele, draperii, farfurii, aragaz, cutii si cuiere, nimic. Am ajuns la concluzia că n-am şanse să gasesc în casă nimic, aşa că am pornit spre pod, aici cu sigurantă se va găsi ceva. Şi nici n-a fost greu. L-am găsit imediat în una din cutii: Read the rest of this entry »