Salutul în trafic

Conduc mult. De-a lungul timpului m-am întâlnit cu toate tipurile de şoferi, unii agresivi, alţii liniştiţi (prea liniştiţi) , unii  începători, alţii profesionişti, etc. Am învăţat să-i tolerez pe unii şi să-i consider parteneri de trafic pe ceilalţi.

Şofatul este în cele din urmă, o rutină necesară. Unii o fac cu pasiune, alţii stresati şi majoritatea degajaţi.

Din toate senzaţiile prin care trece un şofer în trafic, mie îmi place mult şi-mi dă o senzaţie de bine, salutul din trafic. Ridicarea mâinii celuilalt în semn de mulţumire pentru că i-ai înlesnit lui trecerea, în condiţiile în care aveaţi amândoi aceleaşi drepturi sau şi mai frumos, când tu ai prioritate şi-l laşi totuşi pe celalalt să treacă.

Se întâmplă şi ca omul ăla să nu-ţi mulţumească vizibil, cu mâna sau cu avariile, însă sunt puţine cazurile astea şi atunci mulţumirea ta că ai făcut o faptă bună, ar trebui sa-ţi fie de ajuns.

Încercaţi, nu veţi ajunge mai tarziu la destinatie, nici vorba.

(Visited 48 times, 1 visits today)
coana zoitzica

e calr. asculatam acelasi radio, dar nu mergem pe aceleasi sosele. in 90% din cazuri nu mi se raspunde la o fapta buna, ba chiar cred ca spune in gand “am facut-o si pe proasta asta”… unii se grabesc spre copacul lor 🙂

nume de cod 29

Permis de conducere n-am, dar mi s-a spus ca sunt un copilot foarte bun 😉 si de acolo am invatat ca e frumos sa multumesti cand celalalt e amabil si te lasa sa treci.
Eu cred ca trebuie sa multumesti pentru orice face cineva pentru tine la un moment dat. Nu-ti ia foarte mult timp iar zambetul celuilalt face toti banii.

Tzontzyca

Eu nu sunt sofer … sunt copilot zilnic si ma ocup cu multumirea (prin avarii) catre cei care ne lasa sa trecem:), sa depasim s.a.m.d ,ba chiar m-am obisnuit sa “salut” in special celor care ne da prioritate sa trecem din dreapta 🙂

Ada

Si eu multumesc de fiecare data cand sunt lasata, dar si cand vad nesimtiti de vor sa mi se bage-n fata si nu tu semnal, nu tu o privire draguta si care sa sugereze intentia, ci doar atitudinea “io sunt smecher, da-te, fa, la o parte” … nu-i las nici de-a naibii! 😀

Putini imi multumesc atunci cand ii las sa treaca. 🙁

descultiieuropei

Nu sunt un monument de cumintenie la volan, dar am observat ca in multe situatii cand fac o fapta buna in trafic ajung mai repede la destinatie….
Am totusi o boala pe idiotii care ies de pe drumuri secundare si se asigura doar cand ajung cu botul la jumatatea primei benzi, si pe cocalarii care depasesc coloanele de masini si mai au tupeul sa si claxoneze ca sa fie lasati sa intre imediat in coloana atunci cand vine cineva pe contrasens.

Mihai Radovicescu

de fiecare data cand dau prioritate cuiva care nu avea tocmai dreptul si imi intoarce un sclipici de semnalizari zic ca parca nu e totusi totul pierdut pentru tara asta si ca politetea ne va invata sa fim mai buni

Iulia

Un simplu multumesc, sau un zambet, sau orice gest, inseamna destul, zic eu, si nu ne costa nimic. Din pacate si la capitolul asta invatam. Eu am fost impresionata saptamana asta de un mosulet care nu numai ca mi-a multumit atunci cand m-am ridicat pentru a-i lasa locul (era si in baston), dar s-a uitat dupa mine si la iesire, pentru a-mi multumi din nou. Am zambit. Si mi-am inceput frumos ziua.

nina

@Ada-şi pe mine mă supără cei care vor să intre în coloană după ce au şuntat tot şirul de maşini. 😀
@Ioana- ce am făcut sau ce n-am făcut?
@desculţiieuropei-eu câteodată sunt aşa de fraieră că-i las şi pe cei care nu merită, să intre în coloană. Mă gândesc ca dacă nu-i las vor încurca şi mai rău circulaţia. 😀
Bine ai venit!
@Mihai- exact despre asta vorbesc. 🙂
@Iulia-Foarte frumos! Învăţăm, învăţăm…

Cristi

@Iulia – Dar ce spui de situatia urmatoare : in tramvaiul 21 un om in varsta la vreo 70 de ani statea pe scaun iar un altul la vreo 75(+ca avea si baston) abia urcase , dintre toti cei care se aflau pe scaune bine mersi sa ridicat doar mosuletu la 70 de ani si i-a oferit locul . Singurul gest frumos pe care l-am vazut in tramaviul 21 timp de 3 sap in care am mers zilnic , bine ca am scapat .

nina

@cristi- uof, măcar poate au învățat ceva ceilalți din tranvai, atunci cănd au văzut gestul bătrânului.

@ioana- nici vorbă, îmi ești mai dragă ca oricând. 🙂

ionescum

@Ninaaaaaaaa-imi salut cu respect colegii de suferinta din trafic dar azi injur din tot sufletul pa al’ de mi-a intepat roata in parcare………… sa-l pupe dracii,am pierdut o intalnire importanta ca am masina dashteapta si nu se scoate rezerva asa usor(chestie inginereasca,vai steua mea)

ioana

biine, m-am mai linistit.
eu scoala am facut-o si mi-a placut foarte mult mai ales in viteza a cincea, drept pentru care am considerat prudent sa nu dau de carnet, insa ma saluta si pe mine in trafic. pe trecerea de pietoni. sunt foarte dragutsi domnii, opresc mereu, chiar daca au verde 😀

nina

@ionescum- ah, imi pare rău pentru pățania ta. Acum e ok mașina deșteaptă, gata să salute partenerii de trafic?

@ioana- oare de ce mă așteptam la așa o chestie din partea ta?

Cristina

Fete la noi este ceva normal si firesc salutul chiar daca esti pieton sau sofer si de dat prioritate chiar daca tu o ai este la fel de normal :)Poti sa descarci cumparaturile in mijlocul strazii si nimeni nu clansoenaza dupa ce termini saluti si mergi mai departe 🙂

Alex

E frumos articolul si intru totul adevarat, insa mai frumoase sunt comentariile voastre. Eu sunt de parere ca iti pot da seama de caracterul unui om dupa modul cum conduce si cum se comporta in trafic.

Iulia

@ Cristi: zic ca tocmai am fost la ziua unei prietene cu un bebe mic si frumos care povestea ca ei, in perioada in care super strumful ei era inca la purtator, nu se ridicau sa ii ofere locul decat babute trecute de 70 🙂
Si ca mai avem mult de invatat.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.