Archive for septembrie, 2009
Ei doi
Sep
Corina și Bogdan se știau încă de la grădiniță. Făcuseră împreună și școala generală și au ales amândoi același liceu. Nu exista prietenie mai strânsă ca a lor, mai ales că locuiau pe aceeași stadă și drumul către școală îl făceau, mai mereu, împreună.
În clasa a XI a, Bogdan a plecat cu parinții lui la Londra, pentru cel puțin un an. Au trecut de atunci 11 luni.
Corina primește în fiecare săptămână câte o scrisoare de la Bogdan în care acesta îi povestește viața lui din noul oraș. Fata îi scrie și ea despre ce mai e prin țară la fel de des. Într-una din cele mai recente scrisori, baiatul îi spune ceva legat de planurile sale de viitor. Intenționează să studieze acolo și ar vrea să nu se întoarcă în țară odată cu parinții săi. Îi cere Corinei un sfat, ea ce crede, e ok să-și facă și facultatea în Marea Britanie? Fata îi raspunde fara nicio întârziere: Sigur, e cea mai buna alegere pe care o puteai face!
Bogdan, ușor dezamăgit de răspunsul ei, bănuiește că ea și-a găsit un iubit ( între ei doi nu fusese niciodată vorba de ceva mai mult decât prietenie). Îi era teamă pentru prietenia lor și hotărăște să facă ceva.
Are cineva idee despre ce-i vorba?
Edit later
Am omis, deliberat, să vă spun ceva: Bogdan este homosexual. Corina ştie asta.
Aşa-i că asta vă cam schimbă perspectiva?
Proiecte interesante, abandonate sau aproape uitate
Sep
Exista oameni cu idei mișto. Pornesc o chestie, dupa care o abandonează, deși nu era un eșec, cel puțin, nu din punctul meu de vedere. De exemplu:
Nu sunt extrem de feministă, însă urmăream cu plăcere subiectele dezbătute pe La feminin. Se crease acolo o mică comunitate, care creștea cu fiecare zi, cu fiecare articol nou.
Proiectul a fost gândit și pus în practică de Dojo și Nebuloasa, doua fete extrem de inteligente, dar cu prea puțin timp pe care să-l investească într-un proiect aflat la început de drum. Parerea mea este că ele nu s-au uitat destul de bine în jur. N-au știut cum, când și cui să ceară ajutor. Au încercat cu guest- post ceva și au abandonat în cele din urmă și ideea asta. La feminin e acum părăsit, ultimul articol scris este din 31 mai. Minunea a ținut trei luni în condițiile în care, în ultima lună au existat doar 3 articole noi. Păcat!
Un alt proiect mort în fașa, ca să zic așa, este cel lansat de Miruna la sfârșitul primăverii, 1001 nopti cu carti. I s-au alăturat numaidecât și alte două domnișoare, dornice de lectură, de format obiceiuri și de ce nu, de dovedit perseverență. N-a fost să fie, deși dacă și-ar încorda puțin mușchii, fetele ar putea recupera.
Mi-am adus aminte de proiectele astea, când am văzut, acum vreo doua săptămâni, cu cât tam-tam se lansa recitiri.ro . Echipă tânără, entuziastă și talentată care promite mult. Am însă un feeling că nu va trece mult si proiectul va fi abandonat. Câteodată, tinerețea și entuziasmul nu sunt de ajuns. Site-ul suferă deja. Ok, îmi veți spune că e prea devreme, că abia a fost lansat și mai sunt multe chestii de pus la punct. Nu zic că n-ar fi așa, însă dacă începi cu mari lipsuri (de exemplu, în agenda la azi îți apar informații din 9 septembrie, articolele nu-s promovate suficient, în flash apar posturi și de acum 8 zile), ce șanse sunt ca lucrurile să se schimbe când entuziasmul de început o sa se dilueze?
Eu am susținut toate trei proiectele, fără să mă implic desigur, nu poți forța pe nimeni să-ți accepte ajutorul. Le susțin în continuare și am mari așteptări, de la recitiri.ro mai ales. S-ar putea să-i salveze întâlnirile din cenaclu…care le-ar putea menține, cumva, entuziasmul la cote ridicate.
Și ca să nu ziceți că sunt rea, vă invit să vizitați din când în când, cantina socială. Au pornit si ei de la lingura de lemn, cum s-ar zice și acum, dețin polonicul fermecat. Voi nu aveți voie să mă dezamăgiți! Vorbesc de Ioana și Cristian.
Succes tuturor!
L.E. Am încurcat-o pe Ioana cu Tanti Jeni. Stai bre, nu da!
L.L.E.
“Acolo unde nu-i putere
Nicio chemare nu se cere.
Când nu poți fi ce-ar trebui
Fii numai ceea ce poti fi!” (Ibsen)
Tags: cantina sociala, carti, femei, la feminin, mancare, oameni, obiceiuri, recitiri
Așa, de început de weekend
Sep
Dimineață de weekend. Dimineață însorită de weekend.
Mă trezesc, nu fără o urmă de regret și mă spăl doar cât să-mi treacă somnul și să miros frumos. 
Cobor în bucătărie, pun de cafea, îmi iau medicamentele și vreau să pregătesc câteva sandwichuri. Dau să scot pâinea din pungă și găsesc asta:
Să-mi spună cineva, că e vorba doar de niste făină nefrământată și nu de vreun rest de șoricel…mai ales că prima jumătate din pâine am mâncat-o de ieri.
Aloe vera şi căzăturile copilăriei
Sep
Zilele astea, tot căutând eu remedii pentru tuse, răceală, rinichi şi alte bube de babă prematură, am citit mult despre aloe vera.
Se spune că vechii egipteni o numeau planta nemuririi. Descoperită probabil în urmă cu mii de ani (primele informaţii despre ea datează de acum 3500 de ani), există foarte multă istorie in spatele acestei plante.
Mama avea doua ghivece cu aloe pe bacon. De căte ori aveam o rană, lua o frunză de aloe, o rupea pe lungime şi mi-o aplica pe locul cu pricina.
Într-o zi, m-a trimis să iau lapte, cu doua sticle din alea groase cu gura largă. Cum acolo se stătea la coadă mult timp (mai întâi se forma coada, apoi venea vânzătoarea, apărea cândva şi maşina cu lapte şi dupa cca. 2-3 ore de aşteptare puteai pleca acasă cu laptele.
Cum noi copiii nu aveam stare, în timp ce aşteptam, jucam raţele şi vânătorii lângă coada formată din sacoşele cu sticle goale. Raţă fiind, m-am ferit aşa de bine şi de rapid, încât am aterizat cu ambii genunchi pe sticlele de lapte, le-am spart şi cioburile le-am păstrat în răni.
Abia m-am putut târî până acasă, cu şiroaie de sânge pe genunchi. Ideea este că rănile erau aşa de adânci încât trebuiau cusute. Adică trebuia mers la spital. Adica pentru mine imposibil, că nu suportam spitalele (nici azi nu le suport). Aşa că mama m-a liniştit, mi-a curăţat, cum s-a priceput ea, rănile, şi înainte de a-mi pansa genunchii mi-a aplicat pe fiecare câte o frunză de aloe secţionată. În două zile rănile s-au strâns şi apoi s-a format coaja. Păreau nişte răni obişnuite, de căzătură de weekend. Nu mi-a rămas nicio urmă de bună purtare, nimic. Astea au fost cele mai grave răni din genunchi pe care le-am avut vreodată.
Acum mama locuieşte la ţara, dar cum intri în casă, pe pervazul ferestrei din hol, este o planta de aloe. Eu încă nu am una. Oare de ce?
Concediu
Sep
Pentru că tusea nu vrea să cedeze, pentru că fetele au început şcoala şi vreau să le obişnuiesc cu un nou program, pentru că vara asta nu prea m-am odihnit, mi-am luat concediu.
Sper ca zilele sa treacă greu de tot, pentru că mi-am propus să fac, multe, multe lucruri şi aş vrea să am timp pentru toate.
Mă duc să-mi iau fetele de şcolă, pe jos. Asta e una din marile lor dorinţe. Să vină mami pe jos (ok, o să mă duc cu bicicleta azi) şi să ne întoarcem încet acasă.
Sper să mă întâlnesc şi cu Miruna azi, că-i musai să-mi dea ceva, vă spun eu vouă ce, da’ nu acum, zilele viitoare, că doar e concediu, ce Dumnezeu, le luam pe rând.
Aş vrea ca vremea să fie frumoasă, poate prind şi culesul viei în perioada asta de leneveală, şi vă chem la un must. Vă băgaţi?
Vă zic să aveţi o zi excelentă şi mă duc să-mi petrec concediul. Pentru început, medicamente…
Cu ce am greşit?
Sep
MICHAEL JACKSON You are not alone
Asculta mai multe audio Muzica
N-am timp de scris, dar am o problemă existenţială.
Mai ţineţi minte când era numită generaţia celor care au acum 30-40 de ani, în urmă cu 20 de ani? Da, exact, “generaţia de sacrificiu“.
Habar nu aveau ei atunci câtă dreptate au.
Născuţi în comunism, am copilărit chinuit în vremea plăţilor datoriilor externe. A urmat revoluţia şi anii de sacrificiu care nu se mai sfârşeau. Aşa s-a dus adolescenţa şi tinereţea noastră. Acum când să zicem că suntem maturi şi ne putem controla drumul cât de cât, a venit criza şi în ciuda previziunilor optimiste, nu cred să treacă (cel puţin în România), pâna noi nu vom fi ieşit la pensie.
Oare ce ne-o mai aştepta atunci, la bătrâneţe, pe noi, membrii generaţiei de sacrificiu?
Tags: comunism, criza, generatie, oameni, sacrificiu
Rfi si-a relansat site-ul
Sep
In vara asta, cand planetele s-au aliniat in asa fel incat eu sa fac internship la Hotcity, am cunoscut-o pe Andreea Pietrosel. Stiam atunci despre ea ca lucreaza la un radio, dar habar n-am avut unde.
Ce aflu eu azi? Ca Andreea nu lucreaza la orice fel de radio, ci la Radio France International unde in fiecare dimineata trece in revista blogurile, in Blog Trotter.
Am aflat asta cu ocazia relansarii paginii de internet a radioului Rfi, unde ne sunt oferite in timp real, cele mai noi informatii online ce inglobeaza o buna parte a continutului radio. Pagina are o grafica noua si mizeaza pe stiri si interviuri in exclusivitate, continut audio si bloguri ale redactorilor si precum si ale unor personalitati culturale printre care si dramaturgul Matei Visniec ale carui scrieri le puteti citi pe www.rfi.ro/cronica-insolita/
Pe rfi.ro gasesti principalele jurnale in format audio, precum si multe alte podcast-uri cu invitatii zilei, stiri si declaratii in exclusivitate.
Un plus al rfi.ro il reprezinta stirile internationale oferite de reteaua de corespondenti RFI – 600 in lumea intreaga – cu accent pe actualitatea europeana si Republica Moldova. Site-ul include si doua sectiuni speciale dedicate analizelor: Dosar RFI – focus pe un subiect si un Punct de vedere, o analiza de Luca Niculescu.
Mai mult, acum afli ultimele noutati RFI in 140 de caractere direct de pe twitter sau poti intra in reteaua de prieteni de pe facebook.
RFI România poate fi ascultat pe frecventele proprii în Bucuresti 93.5 FM, Iasi 97.9 FM, Cluj 91.7 FM, Craiova 94 FM si Chisinau 107.3 FM, o parte dintre programele informative fiind preluate de 56 de radiouri locale.
Sa le uram succes in noua formula si la cat mai multi vizitatori si ascultatori! Tre’ sa-mi setez si eu radioul din masina. E musai ca de acum s-o ascult pe Deea dimineata, mai ales ca zice despre bloguri.
Copiii cresc
Sep
A fost o dimineaţă de septembrie ca oricare alta, pe care gălăgia copiilor din curtea şcolii au transformat-o în prima zi de şcoală pentru unii şi începutul unui nou an şcolar pentru ceilalţii.
Când cei mici au intrat în şcoală pe sub florile ţinute cu mândrie de către cei de clasa a-IV-a, printre care cu mare mândrie vă spun că se află şi mândrele mele, Iulia şi Sonia, mi-au dat lacrimile. Nu numai mie, erau acolo mulţi ochi în lacrimi. De mult n-am mai trăit o emoţie aşa puternică care să să-mi aducă pe faţă lacrimile de fericire. Lacrimile de necaz au mai fost.
Acum daca v-aţi închipui voi, o curtea şcolii foarte frumoasă si plină de elevi, o şcoală pe un singur nivel frumos vopsită şi pe dinafară şi pe dinauntru, cu clase luminoase si cu carţile aşezate frumos pe bănci asteptandu-şi micii cititori, nu v-aţi simţi ca-n prima zi de şcoală, adica foarte emoţionaţi?
Va spun eu că da. Abia aştept să ajung acasa să-mi spună cum li se pare învăţătoarea şi să-mi povestească cum a fost!
A, am uitat să vă spun, în curtea şcolii când intrau copiii în clase cânta aşa:
Mihai Constantinescu – O Lume Minunata
Asculta mai multe audio Muzica
P.S. Azi mi-aş fi dorit să fiu învăţătoare. 
Weekend de toamnă
Sep
Sandi Thom-I wish i was a punkrocker
Asculta mai multe audio Incredibil
Bronșită. Tuse. Antibiotice.
Bronșită rea. Tuse seacă. Ceaiuri. Antibiotice. Școală. Pregătiri pentru școală. Tuse.
Spirt. Tuse. Sambătă. Tuse. Liber. Antibiotice. Weekend. Școală.
P.S. Când muzica va avea vreo legătură cu textul, vă veți da voi seama.
