Mozaic de sfaturi pentru micul intreprinzator

mozaicDupa revolutie, aproape tot romanul cu ceva bani la saltea, s-a facut patron de mini-magazin . In timp s-a mai cernut malaiul si ai fi zis ca dupa douazeci de ani (OMG- au trecut 20 de ani!?) au ramas in carti doar cei care au invatat cam cu ce se mananca business-ul asta.

Ei bine, realitatea nu-i deloc asta si pentru ca nu vreau sub nicio forma sa castige supermarket-urile lupta cu magazinele de cartier , m-am hotarat sa fac un mozaic cu sfaturi pentru micii patroni ai magazinelor care vor sa supravietuiasca:

  • Prima regula si cea mai importanta este ca magazinul sa fie aprovizionat.  Nimanui nu-i place sa intre in magazin si sa vada rafturi goale. Daca ti-ai facut casa mare si ai cheltuit banii cu care trebuia sa faci aprovizionarea, vinde afacerea sau inchide firma si angajeaza-te undeva. Daca totusi faci regulat aprovizionarea si vinzi produse alimentare, ai grija sa ai in magazin mereu produse proaspete. Cand mergi la marfa sau o comanzi, cumpara produse nealimentare pentru doua saptamani-o luna si alimente pentru maximum o saptamana. E mai sigur asa. Clientii vor aprecia.
  • Curatenia. Oamenii sunt atrasi de locurile care sclipesc, mai ales de curatenie. Mai tii minte cand ai deschis magazinul si totul lucea de curatenie? Frigiderele, rafturile, tejgheaua, usa magazinului, geamurile,  prelata de la parasolar, toate erau noi si curate la inceput. Cand ai facut ultima data curatenie generala in magazinul tau? Adica cu scos marfa din spate, verificat expiratele, sters praful, mutat cuibul de soricei, aspirat pe dupa frigidere si mobila mare din boutique, spalat pe jos si pe sub orice, etc. Daca ti-e greu, apeleaza la o firma de curatenie si ai grija sa fii de fata cand se desfasoara operatiunea. Pe usa de la intrare care trebuie sa arate impecabil., nu uita sa afisezi programul, chiar daca esti “non-stop”. Am vazut magazine cu pretentii, de pe Calea Victoriei, care aveau parasolarul ajuns la gri inchis din initialul crem. Nu pot sa va spun ce magazin pentru ca pe prelata aia era scrisa si firma odata. 😀
  • Vanzatorii. Hai ca stiu ca va place asta! Vanzatorul prezinta afacerea ta clientului. Daca el isi fac treaba bine s-ar putea ca tu sa supravietuiesti, fara a mai fi nevoit sa respecti nicio alta regula. Pentru asta insa tu trebuie sa fii constient ca aici nu trebuie sa faci rabat la calitate.   Iti trebuie o vanzatoare/un vanzator  foarte bun (sau mai multi). Incearca sa-i motivezi prin acordarea de bonusuri in bani sau produse, in functie de volumul de vanzari realizat. Asta in afara de salariul fix stabilit la angajare. Mai bine o platesti un pic mai mult dar te asiguri ca nu fura si te ajuta sa-ti cresti afacerea. Nu uita: Banii tai vin, in functie de cum se poarta el/ea cu clientii magazinului tau. Fata sau băiatul din spatele tejghelei trebuie sa-ti atraga clientii, sa le prezinta marfa, sa vanda exact produsele de care omul  are nevoie si, foarte important,  sa-l faca pe client sa revina. E grea formarea unui vanzator bun, iar micii intreprinzatori nu-ai permit sa plateasca cine stie ce training-uri pentru vanzatori, dar sa fim seriosi, nici clientul de boutique nu se asteapta sa dea peste  Sharon Biernat acolo, asa ca  daca stabilesti niste reguli cu vanzatoarele tale, s-ar putea ca totul sa iasa bine:

tinuta ingrijita. Este foarte, foarte important sa se stie care-i vanzatorul intr-un magazin. Daca nu va permiteti sa le faceti vanzatoarelor un echipament decent, luati-le macar niste sortulete, pe care sa le imbrace peste hainele lor, mai ales daca vindeti si produse alimentare. In cazul in care nu vindeti alimente si nu aveti nici bani pentru tinute, puteti stabili un echipament de serviciu simplu, de genul blugi cu tricou negru, pe care si-l poate permite toata lumea. Ideal ar fi si cu ecuson, dar deja cer prea mult.  Nu cred ca-i cazul sa vorbim si de igiena, unghiile taiate si parul ingrijit sunt cerinte, de minima decenta, ale felului in care apari in fata clientului.

zambetul si salutul. Clientii trebuiesc primiti cu zambetul pe buze si cu un salut scurt. Nu-i cazul de ” Buna ziua, bine ati venit in magazinul nostru de cartier “hai la noi” , va rog sa-mi spuneti daca azi doriti ceva.” Nu. Un simplu “Buna ziua! Cu ce va servesc azi?” e de ajuns. Si nu uitati de zambet. 🙂  De asemenea, stabiliti de comun acord si o formula de salut la despartire. Tot scurt si tot cu zambet.

cunoasterea produselor si pe cat posibil si a preturilor. Este extrem de jenant sa te intrebe clientul daca ai piper si  tu sa-i spui ca nu, iar el sa-ti arate undeva in raft piperul. Este necesara cunoasterea produselor si pentru a putea recomanda ceva, in cazul in care produsul solicitat de client lipseste. Sa nu va mai spun ca am o vanzatoare in cartier (e adevarat ca-i magazinul ei si are toata motivatia din lume sa vanda) care atunci cand intru in magazin si ii spun ca vreau sa fac gogosi imi da faina, drojdie, zahar pudra, lapte, oua si abia apoi ma intreaba daca mai doresc ceva.

– lasarea problemelor personale acasa. La fel si certurile cu celelalte colege, sa nu se faca sub nicio forma, dar sub nicio forma, in magazin sau si mai tragic, in fata clientilor.  Am asistat la magazinul Z din Unirea, la o cearta ca la usa cortului intre vanzatoare. Ce-i mai grav este ca la un moment dat, a venit si managerita, care in loc sa le ia din fata clientilor, cu stil, si daca nu le dadea atunci afara, macar cu o mustrare sau cu o penalizare sa le fi amenintat (in spate desigur),  ea nu. Se uita la ele si se ruga, la propriu, de ele sa nu se mai certe si sa nu mai fie asa rele. Deci da. Fara certuri si probleme personale in magazin.  Daca intru in magazin vreau sa fiu ascultata, nu sa ascult eu ce-au facut ele cu o seara inainte sau si mai rau….

respectul fata de client. Indiferent ce face vanzatoare in momentul in care clientul  intra in magazin, isi abandoneaza activitatea si ii iese acestuia in intampinare. Nu, nu trebuie chiar sa-i astearna covorul rosu la picioare, dar nici sa nu il lase sa astepte pana aranjeaza ea tot raftul de sus, cu marfa noua. Invatati-le  sa trateze clientii cu acelasi respect, indiferent de valoarea cumparaturilor lor zilnice. Nu se stie niciodata cine castiga la loto saptamana viitoare. S-ar putea sa fie Gigel motostivuitoristul, care cumpara zilnic doar bere fara alcool.

  • pastrati o relatie buna cu furnizorii. Nu tratati furnizorii ca pe niste slugi personale. E adevarat ca  ei vor sa vanda cat mai mult si dumneata le facilitezi treaba asta, dar bunul mers al afacerii tale depinde si de ei. Incercati sa va platiti facturil la timp si daca totusi se intampla sa nu reusiti, anuntati-i. Va vor pasui cu siguranta atunci cand sunt anuntati din timp. Cel mai rau lucru pe care il puteti face este sa nu le raspundeti la telefon sau sa-i mintiti ca le-ati platit. Nu. Asa ceva nu se face. Piata e mai mica decat va imaginati si un rau platnic e ocolit si de cel mai disperat furnizor.
  • Preturile. Spre surprinderea multora, pretul intr-un magazin de cartier nu este  factorul primordial in decizia de cumparare. Oamenii cumpara de la tine pentru ca le este mai comod (mai aproape de casa, in drum, etc.), pentru ca le place magazinul tau mai mult decat cel al vecinului de la celalalt colt al blocului, pentru ca vanzatoarele tale sunt mai dragute (nu neaparat fizic), etc. Undeva pe la mijloc este si vorba de pret, dar nu-i cel mai important. Asta nu inseamna ca tu poti pune niste preturi nesimtite doar pentru ca poti. Pastrarea unui echilibru in sensul acesta este important. Nu poti ca un produs, care la supermarket este 10 de lei, sa-l vinzi tu cu 20, dar pe la 12 lei este ok. Nimeni nu se asteapta, ca tu  sa vinzi la acelasi pret cu marile magazine.

In functie de specificul magazinului si de la ce asteptati de la el, s-ar putea sa mai fie nevoie de cateva reguli, dar in mare, cam astea ar fi.

Acum, ca aveti magazinul curat, bine aprovizionat si cu vanzatoare instruite si respectuase, nu va ramane decat sa va asigurati ca locuiesc, lucreaza sau macar se plimba oameni in jurul magazinului vostru. Daca si cerinta asta e indeplinita (intre noi fie vorba, de asta v-ati deschis magazin acolo, ca era vad, asa-i?), nu-mi ramane decat sa va urez spor la vanzari si afacere prospera!

P.S. Orice imbunatatiri aduse prezentei liste de sfaturi sunt binevenite, ca de aia ii spune mozaic.

(Visited 188 times, 1 visits today)
Alter Ego Blog

Stii ce ma deranjeaza cel mai mult la magazinele pe care le folosesc de obicei ? Faptul ca dispar, o data stocul epuizat, unele produse de care pur si simplu m-am indragostit si nu stiu unde sa le gasesc in alta parte… si nu e vorba de un magazin anonim ci de unul din reteaua de magazine Profi…

Alter Ego Blog

Pai exista o explicatie dar pe mine nu ma multumeste… sunt produse care se vand mai greu, caci nu le cumpara oricine, si cei de la magazin se bucura ca au reusit sa vanda totul… in general e vorba despre produse alimentare…

nina

@Alter Ego Blog- uof, pai sa-ti auca doar tie, pe comanda, daca se vand asa greu.

@Tanti Jeni- s-a notat la caiet. 😀 Sharon Biernat este directoarea de vanzari a unei mari firme de publicitate, n-o stii matale. Pana si eu am uitat cum se numea, firma zic, da stiu exact unde sa caut. 🙂

coana zoitzica

bre cand ai avut timp sa scrii tot postul asta? bag de seama ca la voi, nefiind magazin 😉 nu se prea munceste.
aloooo, nenea sefu lu’ nina, vezi bre ca nu munceste oamenii pe plantatie, ia-le domne bani ca vine la birou de buna voie 🙂

nina

@Coana zoitzica- filmul era nasol si m-am gandit sa fac un lucru bun pentru micul comerciant din Romania. Liber de la net mai rar. Doar cand uitam sa platim factura. 😀

nina

@cocoana- ia priveste matale ora la care a fost postul asta publicat si intreaba-l pe domnu Costea ce film a vazut ‘mnealui aseara, in timp ce doamna scria sfaturi despre ce si cum. 😀
Uof, daca ai sti ce de treaba e aici la noi. 🙂

nina

@Alexandru- hmm, am cam citit printre randuri. Ideea e sa stii sa gasesti un echilibru intre munca si timp liber, dar atunci cand e timpul sa muncesti sa o faci cu drag ca-i pentru tine. 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.